Colajul debutează cu cel mai timpuriu scurtmetraj, realizat în anul 1967 în regia Getei Brătescu. Plimbarea lui Esop spune povestea închipuită a celebrului fabulist, a greutăţilor cu care s-a confruntat şi a personajelor imorale pe care le-a întâlnit de-a lungul vieţii, personaje ce l-au inspirat să scrie istorioarele cu tâlc pe care le-am citit şi recitit cu interes în copilărie. Bineînţeles că de pe generic nu putea să lipsească vulpea - ce se luptă cu o pasăre pentru un fruct -, o referinţă la faimoasa fabulă Vulpea şi strugurii a autorului. Cu o grafică puternic geometrizată şi culori intense, animaţia contribuie cu propria morală: cântă-i morţii din fluier şi va dansa. Lăcomia, ipocrizia, manipularea şi dezamăgirile pot fi combătute cu doza potrivită de optimism şi eventual transformate în artă, aşa cum a făcut protagonistul Esop.
Fetiţa de turtă dulce câştigă detaşat concursul pentru cea mai apetisantă animaţie. Jucându-se toată ziua în lumea ei creată cu glazură şi aluat, protagonista Tatianei Apahideanu îşi găseşte alesul inimii sub forma unui prinţ pe cal, al cărui corp metalic trimite la Omul de Tinichea şi îl face să pară un intrus pe acel tărâm. Cu toate acestea, cei doi se îndrăgostesc şi îşi petrec timpul zglobii şi veseli, o desfăşurare de basm clasic, până în momentul în care naraţiunea ia o turnură neaşteptată. Rolul de "damsel in distress" îi este atribuit prinţului, iar fata este cea care zboară pe cal pentru a-i veni în ajutor. Prinţul îi întoarce ulterior serviciul, astfel conturând un scurtmetraj despre emanciparea femeii şi egalitate reală de gen, teme mult prea puţin discutate în anul de apariţie a scurtmetrajului, 1974.
În acelaşi an, Isabela Petraşincu creează Parada cifrelor, o animaţie jucăuşă şi lipsită de subtilităţi (desigur, depinde de cât de adânc priveşti, având în vedere contextul politic), despre un personaj de tip Arlechino care îşi distrează audienţa prin controlul şi îndrumarea cifrelor neastâmpărate transformate în animale (un leitmotiv prezent, de altfel, pe tot parcursul acestei secţiuni, poate pentru că înlesneau alegoria?). Aşadar, avem trei feluri de personaje, "dresorul" aflat la cârma vasului, cifrele-animale (categorii destul de asemănătoare, uşor de manipulat, atâta doar că cifrele nu se mişcă) şi publicul neimplicat care priveşte şi aclamă. Tema jocului este de asemenea una recurentă în scurtmetrajele vizionate, probabil pentru a deturna atenţia audienţei de la problemele societăţii de la vremea respectivă.
Frânele nu fac minuni, animaţia din 1984 a Anamariei Buzea este exemplul perfect de material educativ pentru copii preferat de comunişti. Pisica leneşă vrea să doarmă, însă câinele şi celelalte personaje dănţuie cu energie. Între cei doi se naşte un conflict ce nu se termină prea bine: în goana lor nebună în stil Tom & Jerry, neatenţia îi orbeşte şi ajung să fie accidentaţi de maşini. Morala este cântată în rime de către semafor şi semnele de circulaţie, care repetă aproape obsesiv titlul - de la început foarte explicit.
Luminiţa Cazacu lansează în 1976 scurtmetrajul Condiţia Penelopei, o delicioasă satiră despre rolul femeii de-a lungul istoriei, potenţată de discursul ironic al marelui actor Toma Caragiu. Penelopa, soţia lui Ulise, este reprezentativă pentru o specie întreagă de făpturi delicate. Loială, răbdătoare şi iertătoare, este exemplul perfect pentru cum ar trebui să fie/să se poarte o femeie (oare?). Şi odată cu trecerea timpului, redată simbolic cu ajutorul unei clepsidre, tiparul acesta comportamental de muză şi sprijin al bărbatului s-a păstrat, fiind regăsit chiar şi în zilele noastre. Condiţia Penelopei ne afectează pe toate într-o măsură mai mare sau mai mică, iar realizarea că virtuţile de odinioară sunt dezavantajele de acum pare să nu fi ajuns încă la fiecare membră a acestei grupări misterioase numită sexul feminin.
Mozaic 4 este exact ce spune titlul, un mozaic de patru parabole care relevă diferite defecte umane. Tenorul care este apreciat şi aclamat când se află pe scenă, dar huiduit atunci când cântă în duş. Bărbatul care urcă cu greu până la jumătatea distanţei, se opreşte ostentativ şi este elogiat şi distins cu premii, fără a se ţine cont de ceilalţi "concurenţi" care continuă să urce zid după zid fără să îşi arate oboseala. Ţăranul care se chinuie să culeagă floarea de după gard, deşi are zeci de plante identice la picioarele lui. Şi povestea unui personaj înţepat de o albină, care în gura lumii se transformă într-o întâmplare hiperbolizată, un veritabil multiplu accident rutier. Ipocrizia, mândria, lăcomia şi bârfa sunt ilustrate scurt şi la obiect în animaţia realizată de Adela Crăciunoiu, Clemansa Sion, Anca Florea.
Un alt scurtmetraj efervescent este Reprezentaţia de Luminiţa Cazacu, primul episod dintr-o serie intitulată Aventurile lui Pin-Pin, un fel de Apolodor transpus în animaţie. Se deschide cu un live-action care îl are ca protagonist pe pinguinul Pin-Pin, centrul atenţiei pentru copiii de la grădina zoologică, apoi trece la grafică şi ne este prezentat în culori şterse, în versuri şi pe muzică motivul pentru care personajul decide să plece într-o călătorie. Batjocorit de vulpea care primeşte toate meritele numărului său de la circ, ignorat de celelalte animale atunci când vrea să facă echipă cu ele şi fără să primească un ajutor specific din partea şefului-clovn, Pin-Pin decide să îşi ia inima în dinţi şi să înceapă aventura care a dat numele seriei. Mesajul "va urma" ne lasă în expectativă.
Animaţia alb-negru în creion Cartea cu guturai vorbeşte despre copilărie, creativitate şi imaginaţie. Liana Petruţiu apelează tocmai la aceste ingrediente pentru a crea firul narativ al celor doi fraţi, Augustin şi Toma, care îşi uită pe balcon, într-o zi ploioasă, cartea cu animale pe care o citeau. Vietăţile, singurele care au privilegiul de a fi colorate, se confruntă cu frigul şi trebuie să găsească modalităţi de a face faţă situaţiei. Deşi puse în dificultate de iresponsabilitatea băieţilor, aleg să îi ierte şi să se întoarcă în cartea care îi făcea atât de fericiţi. O alegorie despre lucru în echipă, isteţime, compasiune şi înţelegere, calităţi adorate - în teorie - de regimul comunist.
Una dintre puţinele animaţii 3D din anii '80, Poveste cu gheme de lână are o naraţiune asemănătoare cu cea a scurtmetrajului mai sus menţionat: un grup de animăluţe lucrează împreună pentru a supravieţui unei situaţii dificile. La fel ca în Parada cifrelor (realizat, ce coincidenţă, tot de Isabela Petraşincu), personajele noastre nu sunt de la început vietăţi. Ele se metamorfozează, de data aceasta nu din cifre, ci din gheme de lână. Este prezent din nou jocul, patrupedele se distrează cu ce au la dispoziţie. Apoi apare monstrul, pe care reuşesc să îl înfrângă ingenios, întorcându-se înapoi la forma lor iniţială.
Ultimul film, Plimbare în lună, este realizat cu un an înainte de Revoluţie, tot de Liana Petruţiu, şi pare a fi un omagiu adus lui Georges Méliès cu al său Le Voyage dans la Lune / Voiajul în lună. O scriitoare îşi compune viitoarea poveste din rime şi ajunge să se transpună în ea, plecând într-o călătorie pe lună cu un grup de copii şi animale cu caracter auxiliar. Împreună încearcă să creeze condiţiile necesare traiului pe astrul ceresc. O altă mărturie a puterii comunităţii în care fiecare are un rol prestabilit, a ingeniozităţii şi determinării specifice Omului nou al comuniştilor.
(va urma)