Nu e o întîmplare că cea mai recentă creaţie a lui Lucian Pintilie, mediu-metrajul Tertium non datur (al cărui scenariu a fost publicat, sub titlul Capul de zimbru, de Editura LiterNet), a ieşit în lumea bună - respectiv Festivalul de la Berlin din acest an şi, dacă vreţi, Institutul Cultural Român - alături de mediu-metrajul unui debutant: Visul lui Liviu al lui Corneliu Porumboiu. Pintilie recunoaşte că a văzut filmul lui Porumboiu şi i-a plăcut foarte mult. Atunci s-a gîndit că filmul său, inspirat dintr-o nuvelă a lui Vasile Voiculescu, Capul de zimbru, ar sta foarte bine alături de un film "excelent" al tinerei generaţii de cineaşti români.
Pour les connaisseurs, această producţie marca Pintilie poate fi, dacă nu derutantă, cu siguranţă puţin deconcertantă. Un Pintilie "cuminţit", clasicizat, care nu mai şochează, dar... estetizează. Nuvela lui Voiculescu este cunoscută, la fel cum este cunoscută şi adaptarea pentru televiziune din 1996 a lui Nicolae Mărgineanu. Rămîne de văzut ce a adus nou adaptarea lui Pintilie.
"Am prins gustul scrierii scurte", a mărturisit regizorul în faţa unei săli arhipline la vizionarea de după Festivalul de la Berlin organizată de Institutul Cultural Român. "Cred că e o formă nu de scriere bătrînă, ci de calculare de energie", a continuat Pintilie. De altfel, acesta a şi spus că are de gînd să facă o serie de trei filme medii inspirate din poveşti mai mult sau mai puţin cunoscute - o adaptare după o altă nuvelă a lui Voiculescu, una după Le bonheur dans le crime a lui Barbey d' Aurevilly şi o alta după ce s-a întîmplat în "vara exorcizării măicuţei de la Mănăstirea Tanacu". Pintilie nu a specificat dacă va aştepta scrierea lui Pascal Bruckner, care a promis şi el că va comite "o capodoperă" după acest caz. În schimb, a menţionat că seria va avea un "capac", un scurtmetraj de 18 minute despre Claudio Monteverdi.
Din punctul de vedere al lui Pintilie, cele două filme sînt legate "de un fel de mesaj simpatic şi tandru", în timp ce Porumboiu crede că cele două filme merg împreună pentru că ambele sînt "poveşti despre marginalitate, făcute în limbaje cinematografice total opuse, dar care pot funcţiona în tandem".
"Jumătate dintre capodoperele lumii au fost făcute cu banii mîrşavi ai comuniştilor"
Visul lui Liviu nu este chiar o noutate pentru spectatorii români. Filmul a rulat pe ecranele româneşti în 2004, alături de alte scurtmetraje foarte bune semnate de tineri regizori români: Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea al lui Cristi Puiu, Trafic al lui Cătălin Mitulescu, Stejarii verzi al Ruxandrei Zenide, şi Apartamentul al lui Constantin Popescu (toate reunite sub titlul Scurt circuit). La TIFF-ul din 2004, Visul lui Liviu era desemnat cel mai bun film românesc, iar acum a fost selectat oficial în Secţiunea Forum a Festivalului de la Berlin.
Şi la Berlin, Visul lui Liviu s-a arătat odată cu Tertium non datur al lui Lucian Pintilie. Acesta din urmă şi-a mărturisit, la întîlnirea de la Institutul Cultural Român, încrederea în tînăra generaţie de regizori. "Citesc toate scenariile tinerilor. Cred profund că jumătate dintre capodoperele lumii au fost făcute cu banii mîrşavi ai comuniştilor. România a avut o contribuţie timidă la aceste vagoane de capodopere. Generaţia tînără este o generaţie foarte importantă", crede Pintilie. Cel mai recent film al său, mediumetrajul Tertium non datur, a părut unor spectatori berlinezi uşor naţionalist. Mai ales din cauza receptării - superficiale, crede regizorul - a ultimului cadru din film. "Vreau o Românie cu populaţia Chinei şi cu destinul Franţei" (cuvintele aparţinîndu-i lui Emil Cioran) declamă maiorul (interpretat de Sorin Leoveanu) în finalul filmului. "E o tîmpenie, filmul nu e naţionalist. Bineînţeles că replica finală poate fi una naţionalistă. Dar trebuie să te întrebi dacă această replică poate fi una serioasă sau una sarcastică. E clar că scena e profund băşcălioasă", comentează regizorul. "Este un final de lume şi de gîndire, aşa cum a fost şi pentru Cioran", a continuat acesta. "Românii nu mai sînt priviţi aici fără scăpare, ca în toate filmele mele. Filmul ăsta e mai dilematic, mai dureros. Atitudinea mea faţă de români e a unui om care a îmbătrînit şi care are un fel de disperare şi de durere", a încheiat Lucian Pintilie.