noiembrie 2021
Articole diverse
În perioada 11-14 noiembrie 2021, Asociaţia Culturală pentru Educaţie prin Artă (ACEA) îi invită pe bucureşteni la spectacolul de teatru imersiv Strigoiul. Scris şi regizat de Oana Răsuceanu şi avându-l ca protagonist pe actorul Richard Bovnoczki, Strigoiul este un one-man show conceput şi creat special pentru spaţiul Interbelle.

"Se prea poate ca Gabriel Negri să fie un mare talent coregrafic; poate va ajunge mare dansator, dansator universal. Deocamdată, el e instrumentul public prin care Petru Comarnescu voia să propage homosexualitate în societatea românească, încercând să înalțe această murdară inversiune la rangul de valoare spirituală.", astfel putea fi citit în ziarul Credinţa, în 1935, într-unul dintre articolele ce au constituit o serie de atacuri ce au lăsat urme adânci în cei implicaţi şi târâţi în scandalul de proporţii al vremii. Este vorba despre unii dintre membrii Grupului Criterion, un grup de intelectuali importanţi ai momentului, precum dansatorul Gabriel Negry, eseistul şi criticul Petru Comarnescu, filozoful şi sociologul Mircea Vulcănescu, care au ajuns să fie prezentaţi (şi receptaţi de opinia publică a vremii) drept "Cavalerii de Curlanda".

Strigoiul este o piesă de teatru imersiv ce pleacă de la acest moment şi, timp de 70 de minute, se dezvoltă pe ritmuri de Jean Moscopol, în lumina unui interior de Bucureşti interbelic. Coregraful fictiv Octavian Predescu, interpretat de actorul Richard Bovnoczki, se materializează în apartamentul blocat în timp şi conectează trecutul de prezent. Spectatorii vor trăi alături de el, urmărindu-i rutina influenţată de noile ştiri care îl vizează direct. Alături de partenerii tăcuţi ai unei transformări vizibile, protagonistul devine strigoiul propriei existenţe. Un suflet rătăcit. Un exponent al unei lumi trecute, dar parcă mai prezente şi mai actuale ca nicicând.

"Prin timpul pe care îl petrece în apartamentul lui Octavian, spectatorul va fi poate fascinat de descoperirea unei epoci atent înrămate în mentalul colectiv românesc drept o "epocă de aur" din istoria recentă a României. Însă, totodată, va fi surprins să afle că subiectele fierbinţi de atunci pot fi receptate ca subiecte de foc şi în zilele noastre. Anumite atitudini, comportamente, mentalităţi ale societăţii româneşti a anului 2021 se reflectă ca într-o oglindă în cele ale societăţii româneşti din 1935.", spune Oana Răsuceanu.

Strigoiul este al doilea spectacol de teatru imersiv creat de Oana Răsuceanu în colaborare cu Asociaţia Culturală pentru Educaţie prin Artă (ACEA), după '88/'89, un performance scris şi regizat de Oana alături de Iulia Rugină, creat şi găzduit, în 2019, de Ferestroika.

Interbelle este un studio concept multifuncţional care aduce un omagiu perioadei interbelice a Bucureştiului, o epocă a modernizării, plină de farmec si eleganţă, care a modelat oraşul vibrant de astăzi. Conceptul este creat de echipa care a pus bazele Ferestroika (un muzeu imersiv al vieţii de familie în comunism), în colaborare cu Spider Group, o echipă creativă de artişti specializaţi în experienţe bazate pe tehnologie. În design s-au folosit cele mai influente tendinţe artistice din arhitectura bucureşteană, art nouveau şi art deco.

Intrarea la reprezentaţiile Strigoiul este liberă. Accesul se face exclusiv pe bază de rezervare în avans (în limita locurilor disponibile) pe adresa [email protected]. Pentru informaţii suplimentare/nelămuriri, vă stăm la dispoziţie pe aceeaşi adresă de email.

Pentru calitatea experienţei numărul maxim de spectatori la fiecare reprezentaţie este de 5. Participarea la eveniment se face în condiţiile sanitare impuse de legislaţia în vigoare, la acces fiind necesară prezentarea certificatului verde COVID.

Program reprezentaţii
11 noiembrie 2021 - ora 16:00 - 17:10
12 noiembrie 2021 - ora 11.00 - 12.10
13 noiembrie 2021 - ora 12:00 - 13:10 / ora 14.30 - 15:40
14 noiembrie 2021 - ora 12:00 - 13:10 / ora 14.30 - 15:40

Echipa de creaţie
Oana Răsuceanu - scenariu, regie
Richard Bovnoczki - actor
Mihai Dobre - muzică şi sound design
Romulus Boicu - scenografie
Alina Ababei - costume
Eugen Lumezianu - producător

O producţie Asociaţia Culturală pentru Educaţie prin Artă (ACEA).
Proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus