noiembrie 2021
Festivalul Internaţional de muzică de cameră SoNoRo, 2021
Pe 2 noiembrie 2021 s-a desfăşurat un nou concert din cadrul Festivalului SoNoRo, ediţia a XVI-a, tot la sala Palatului Bragadiru din Bucureşti. Programul serii a cuprins lucrări de: Manuel de Falla, Antonín Dvořák, Wolfgang Amadeus Mozart, Heitor Villa-Lobos, Rodion Shchedrin, Karol Szymanowski şi Astor Piazzolla, interpretate de muzicienii Mihaela Martin (vioară), Sasha Sitkovetsky (vioară), Maria Jurca (vioară), Răzvan Popovici (violă), Frans Helmerson (violoncel), Benedict Klöckner (violoncel), Julian Arp (violoncel), Diana Ketler (pian), José Gallardo (pian), Zoran Marković (contrabas), Marcelo Nisinman (bandoneon) şi Pablo Barragán (clarinet).


A fost o seară încântătoare, cu muzică aleasă, oferită cu multă generozitate, atât publicului prezent la Palatul Bragadiru, cât şi celor care vizionau concertul online.

Titulatura acestui concert, El Oro de Los Tigres (Aurul Tigrilor), a fost preluată din titlul unei poezii semnate de Jorge Luis Borges - unul dintre aniversaţii acestei ediţii a Festivalului SoNoRo - scriitor pentru care tigrul era unul dintre simbolurile majore care se regăsesc în creaţia sa [1]. Din cauza infirmităţii sale (e vorba de lipsa totală de vedere la un ochi şi parţială la celălalt), după spusele scriitorului, el percepea totuşi culoarea galbenă, pe care o admirase fascinat în copilărie la tigrii. De aici, probabil, provin şi versurile sale:
"Până sosi-va ceasul de galben asfinţit / Nu-mi voi putea lua ochii / De la impunătorul tigru de Bengal. / De colo-colo umblă pe hărăzitu-i drum / Şi nici nu bănuieşte / Că gratiile-s închisoarea lui. / Veni-vor după-aceea şi ceilalţi tigri: / Tigrul de foc veni-va al lui Blake, / Şi aur, mult, sub diferite chipuri: / Metalul iubitor care-a fost Zeus, / Inelul celor două nopţi, Draupnir, / Cel care zămisleşte nouă inele, / Iar acestea, altele nouă, şi tot aşa la nesfârşit. / Cu anii fost-am părăsit / De celelalte culori încântătoare. / Nu mi-au rămas decât / Tremurătoarea lumină, umbra deasă, / Şi aurul de la-nceput. / Voi, asfinţituri! Voi, tigri! Voi, fulgerări / Ale mitului şi ale epocii! / Văd un aur mult mai preţios, părul tău, / Pe care-l jinduiesc aceste mâini." (J.L. Borges - Aurul tigrilor, 1972).

Prima lucrare prezentată în concertul de la Palatul Bragadiru a fost o piesă În stil Albéniz, op. 52, compusă de Rodion Şcedrin, interpretată de Benedict Klöckner - violoncel şi Diana Ketler- pian.


Astăzi, una dintre cele mai cunoscute piese scurte, a fost compusă pe când Rodion Şcedrin avea 20 de ani; iniţial a fost scrisă pentru pian solo şi încorporată în setul său de zece piese pentru pian, care sunt utilizate pe scară largă ca material didactic. Există versiuni, atât pentru vioară şi pian, cât şi una pentru violoncel şi pian. Celebrul violoncelist Mstislav Rostropovici este cel care a popularizat piesa.

Am ascultat în interpretarea celor doi protagonişti o lucrare în care virtuozitatea şi rafinamentul erau în prim plan. Acele acorduri sincopate emise marcatissimo de pian, con passione, în debutul piesei, urmate de arpegiile descendente rapide ale violoncelului, te făceau să plonjezi instantaneu în atmosfera muzicii spaniole. Efectele de glissando amalgamate cu agogica deschisă, subtil utilizată de Benedict Klöckner şi Diana Ketler, au creat momente admirabile de muzică.

A doua lucrare, interpretată de aceiaşi instrumentişti, O Canto do Cisne negro (Cântecul lebedei negre, o miniatură atrăgătoare, a fost compusă de Heitor Villa-Lobos, în anul 1917. Faţă de The Swan of Tuonela (Lebăda Tionelei), op. 22 nr. 3 din poemul Kalevala a lui Jean Sibelius - unde muzica pictează o imagine transcendentală a unei lebede mistice care pluteşte prin, tărâmul morţilor, lebăda descrisă prin sunete de Heitor Villa-Lobos este una diferită. Peste acompaniamentul învolburat al pianului (sempre ondulando), violoncelul desfăşura o melodie în Adagio non troppo, interiorizată, intens meditativă, cântată cu un sunet catifelat. Cât de a expresiv a fost intonat acel interval de terţă micşorată sol diez - si bemol, la violoncel! Acordurile de încheiere ale pianului permiteau melodiei să se estompeze treptat şi delicat în tăcere.

A urmat Cvartetul cu pian nr. 2 în mi bemol major, op. 87 de Antonin Dvořák, compus în 1889. Lucrarea cuprinde patru părţi: 1. Allegro con fuoco; 2. Lento; 3. Allegro moderato, grazioso. - Un pochettino più mosso; 4. Allegro ma non troppo. Prima audiţie a cvartetului a avut loc la 17 octombrie 1890, la Frankfurt pe Main, cu Hugo Heermann, Ernst Welcker, Hugo Becker şi Martin Wallenstein.

În concertul SoNoRo, Cvartetul cu pian, op. 87 a fost interpretat de Alexander Sytkovetski - vioară, Răzvan Popovici - violă, Julian Arp - violoncel şi Diana Ketler - pian.


 Ascultam cum, în prima mişcare, acele patru sunete, cântate la unison - un veritabil marker genetic muzical - semnalau oriunde apăreau un apel dramatic, un fel de avertizare, ce schimba caracterul muzicii, trecând parcă de la întuneric la lumină. Temele lungi, lirice alternau cu motive de mici dimensiuni, într-un stil clasic vienez.

Apoi, în mişcarea lentă, cea mai lungă dintre cele patru am admirat cum interpreţii au relevat acea combinaţie de graţie, culoare şi revărsare emoţională pasională, amintind de muzica lui Franz Schubert. Cele trei teme principale se derulau creând un efect persistent de linişte paşnică, ce marca totodată o cunoaştere profundă a firii umane: prima idee tandră şi echilibrată, a doua explozivă şi nestăpânită, în timp ce a treia strălucea, având un farmec deosebit.

Solo-ul de violoncel din debutul părţii Lento a introdus o atmosferă intimistă, prin sunetul lui Julian Arp - cald, rotund vibrat şi îmbrăcat timbral cu o multitudine de armonice.


Scherzo-ul afirma o primă secţiune oarecum blândă, un ländler [2], în care apăreau mai multe elemente contrastante. Apoi, Trio-ul conferea discursului muzical un anume amuzament şi strălucire, în stilul muzicii lui Felix Mendelssohn, iar energia sa conducea spre reluarea primei secţiuni, determinând structura unui scherzo propriu-zis.

Finalul reamintea de liniile tematice la unison, din prima parte. Simţeam cum un impuls de dans popular, plin de viaţă, concura nervos cu emisiile în pizzicato la corzi şi cu figuraţiile pianului. Pe tot parcursul părţii apăreau contraste puternice, fluxul muzical trecând de la zgomotos la liric, de la auriu la mat, iar stările sufleteşti insuflate, schimbându-se de la pasional la cumpănit, ca nişte nori în goana lor pe cer.

Acele dialoguri dintre vioară şi violă se închegau unitar. Diana Ketler era liantul întregii formaţii, echilibrând mereu dinamic discursul muzical. Minunat au realizat muzicienii cvartetului acea exuberanţă şi forţă sonoră, aproape orchestrală, tipică muzicii lui Johannes Brahms.

După pauză au urmat selecţiuni din Cvintetul cu pian în la major «Păstrăvul» D. 667 de Franz Schubert, în interpretarea lui Mihaela Martin - vioară, Răzvan Popovici - violă, Frans Helmerson - violoncel, Zoran Marković - contrabas şi Diana Ketler - pian.

Tema celei de a patra mişcări a cvintetului era prezentată cu multă graţie, foarte expresiv de vioară, Mihaela Martin, calibrându-şi timbrul şi intensitatea sunetului ei. după sonoritatea camerală cerută de acest splendid opus schubertian. Triluri sclipitoare în registrul acut, pasaje în legato cântate cu fluenţă şi figuraţii dinamizatoare în spiccato zburdau vesel, ornamentând tema.


Variaţiunile pianului aduceau încă o undă de prospeţime, prin elemente de virtuozitate.

 Violoncelul intona tema cu delicateţe, modulând subtil. Contrabasul marca cu eleganţă timpul principal al măsurii, conferind acel 'şvunc' binevenit întregului ansamblu cameral.


Liedul «Die Forelle» pentru voce şi pian, op. 32 de Franz Schubert (care stă la baza Andantino-ului, partea a patra din cele cinci a Cvintetului în la major) a fost scris pe versurile lui Christian Friedrich Daniel Schubart. Poemul complet spune povestea unui păstrăv prins de un pescar, dar în strofa sa finală îşi dezvăluie scopul, avertizând tinerele să se ferească de bărbaţii tineri.


A urmat piesa Fântâna Arethusei [3], din ciclul Mituri pentru vioară şi pian op. 30 de compozitorul polonez Karol Maciej Szymanowski, interpretată de Mihaela Martin şi José Gallardo.


O lucrare în stil impresionist, în care Karol Szymanowski a împrumutat din mitologia greacă titlurile celor trei miniaturi ale ciclului (Fântâna Arethusei, Narcis, Dryade şi Pan). Prima piesă exprimă starea viziunilor fantastice a nimfei Arethusa, transformată în pârâu, fugind de Alpheus. Iniţial, piesa era intitulată La source enchantée (Izvorul fermecat), dedicată lui Sophie Kochańska, soţia celebrului violonist al vremii, Paweł Kochański.

În interpretarea violonistei Mihaela Martin şi a pianistului José Gallardo remarcam frumuseţe armoniei, atât de sofisticate. Întreaga ei tehnică violonistică servea la producerea de calităţi coloristice, creând o expresie nobilă melodiei lirice. Pe deasupra, se evidenţia textura caracteristică, delicată şi uşoară, realizată din planuri sonore statice, strălucitoare şi vibrante.


  Timbru pastelat al pianului din scurta introducere a piesei se desfăşura precum un clipocit acvatic (Delicatamente. Susurrando. Flessibile), cu irizări stranii. Excelentă pedalizarea pianistului argentinean José Gallardo. O miniatură foarte solicitantă, necesitând o multitudine de mijloace de articulare în partea de vioară, cu numeroase triluri, glissando-uri combinate cu tremolo, flageolete, acorduri în pizzicato, duble coarde, sul ponticello, con sordino. Termenii de expresie şi cei agogici erau traduşi admirabil în sunete (dolcissimo, molto cantabile, ad libitum, stringendo, poco avvivando, ritardando, perdendosi). Se regăsea mult rafinament în acele infime schimbări de tempo (Poco meno). Excepţional acompaniamentul pianistic, foarte dens cu dinamică progresivă şi accente bine înţepate.

A urmat Siete Canciones populares (Şapte cântece populare spaniole) pentru violoncel şi pian de Manuel de Falla [4], în interpretarea violoncelistului Julian Arp, acompaniat de pianista Diana Ketler. Din ciclul de şapte piese, scrise iniţial pentru voce şi pian, interpreţii instrumentişti au cântat doar trei: El paño moruno (Pânza maură); Nana şi Jota. Cântecele sunt foarte diferite, preluate din provinciile Spaniei. Toate textele cântecelor originale tratează dragostea şi procesul de curtare, fie acesta făcut în mod jucăuş, fie serios sau tragic. Pânza maură, de pildă face apologia virginităţii, ca valoare a unei fete, pe piaţa căsătoriei. Nana în schimb, este un cântec de leagăn.

 În interpretarea violoncelistului Julian Arp şi a Dianei Ketler ritmurile şi formulele melodice spaniole erau pline de autenticitate.


  Căldură şi iubire transmitea melodia din Nana, cu acele portamento-uri intonate de violoncel, pline de alean.

Jota a beneficiat de solaritate, energie şi optimism. Vedeam şi auzeam măiestrie şi virtuozitate în interpretarea lui Julian Arp, cu acele elemente tehnice precum ricochet sau pizzicato acordic, executat în ambele sensuri de arpegiere, precum şi incisivitate.

A urmat Rapsodia Carpatică pentru clarinet şi pian de compozitorul ucrainean Myroslav Myroslav Skoryk, interpretată de Pablo Barragán şi José Gallardo. Ascultam acele frumoase teme populare româneşti, intonate de clarinet. Melodii doinite, cântate cu multă trăire. Sincronizarea între clarinet şi pian era perfectă. Scări cromatice ascendente rulau veloce la clarinet. În finalul rapsodiei, pianul - cu ritmul specific contratimpat - imita ţambalul, accelerând tempoul spre o codă triumfală.


În continuarea concertului publicul a ascultat piesaCuando tu no estas (Când nu eşti aici) pentru clarinet şi bandoneon de Carlos Gardel, în aranjamentul lui Marcelo Nisinman. El Zorzal Criollo, cum era poreclit compozitorul argentinian de tango-uri, a scris şi versurile:Numai pe calea destinului meu / dacă ocrotirea privirii tale, / Sunt ca o pasăre care pe drum/ rup sforile cântării ei. / Când floarea nu este acolo, nu parfumează. / Dacă laşi ceaţa mă înconjoară / sturzul, fântâna şi stelele pierd în faţa seducţiei lor / Când nu eşti, speranţa mea moare, / dacă pleci, iluzia mea pleacă. / Hei, plânsul meu, am încredere în vânt / totul este durere când nu eşti acolo. / Se nasc zorii strălucitori, / dimineaţa senină, trandafirul frumos / străluceşte steaua, izvorul cântă, / viaţa râde, viaţa pentru că eşti.

A urmat piesa Mi Refugio de Juan Carlos Cobian, interpretată de Marcelo Nisinman la bandoneon solo. În sunetul bandoneonului plutea o atmosferă de sfârşit de secol, cu acel spleen (plictiseală melancolică).


 Ultima piesă din program a fost Violentango pentru vioară, violoncel, contrabas, pian şi bandoneon de Astor Piazzolla, în interpretarea lui Alexander Sitkovetski - vioară, Benedict Klöckner - violoncel, Zoran Marcović - contrabas Marcelo Nisinman - bandoneon, Diana Ketler - pian.

Muzicienii au fost răsplătiţi cu multe aplauze şi flori. Ei au oferit la bis Romance del Diablo de acelaşi Astor Piazzolla.


 Festivalul SoNoRo continuă, bucurând iubitorii de frumos sonor.

  NOTE
[1] De altfel, în opera lui Jorge Luis Borges (24 august 1899, Buenos Aires - 14 iunie 1986, Geneva) se găsesc câteva gânduri obsesive, precum: idea de timp altfel, oglinda, labirintul. Pentru Borges, realitatea concretă este doar un produs al percepţiilor mentale, fiind doar una dintr-o serie infinită de realităţi.
[2] ländler, este un dans popular care a cunoscut o răspândire în Austria, Bavaria, Elveţia germană şi Slovenia, la sfârşitul secolului al XVIII-lea; uneori, acest dans prezenta şi un jodel (cântare care implică schimbări repetate şi rapide de înălţime între registrul pieptului, cu înălţime joasă şi registrul capului, cu ton înalt).
[3] Arethusa era o nimfă cunoscută în mai multe părţi ale Greciei, una dintre Nereide. Zeul-râu Alpheus s-a îndrăgostit nebuneşte de ea, dar ea a fugit în Sicilia. Acolo, Arethusa a fost transformată într-o fântână de către Artemis. Alpheus şi-a croit calea pe sub mare şi şi-a unit apele cu cele ale Arethusei.
[4] Aceste cântece tradiţionale spaniole, aranjate pentru soprană şi pian, de către Manuel de Falla, în anul 1914, fuseseră dedicate doamnei Ida Godebska.
[5] În original "Solo en la ruta de mi destino / si el amparo de tu mirar, / Soy como un ave que en el camino / rompo la cuerdas de su cantar. / Cuando no estas la flor, no perfuma / Si tu te vas me envuelve la bruma / el zorzal, la fuente y las estrellas perden para su seduccion / Cuando no estas muere mi esperanza / si tu te vas, se va mi iluzion. / Oye mi lamento, que confio al vento / todo es dolor cuando tu no estas. / Nace la aurora resplandiecente, / clara mañana, bello rosal / brilla la estrella, canta la fuente, / rie la vida, vida porque tu estas."
https://www.letras.com/carlos-gardel/cuando-tu-no-estas/


0 comentarii

În programul cultural

Online, click aici
05.12.2021 câteva zile
06.12.2021 câteva zile
07.12.2021 câteva zile
08.12.2021 câteva zile
09.12.2021 câteva zile

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus