O scenă cvasi-goală (o bancă, mărginită de două ferestre şi de două calorifere, şi presimţirea unei camere de spital în care cineva, mereu altcineva, moare) se umple cu acest text format din 7 poveşti care se repetă fără a se repeta, schimbând mereu perspectivele şi renunţând la unele bucăţi de text pentru a adăuga altele. 7 poveşti care se răsucesc prin schimbarea unor personaje sau a unor cuvinte. 7 poveşti ca un fel special de fractal, un fractal care se diversifică la fiecare pas, nu doar se replică pe sine la nesfârşit. 7 poveşti în care se vorbeşte despre experienţe intense de viaţă, dar şi de căutări ale unei armonii care nu pare la îndemâna oricui.
Pornind de la acelaşi text al lui Ivan Vîrîpaev din care Radu Afrim făcea un spectacol oniric, de o frumuseţe tulburătoare, Oskaras Koršunovas face un spectacol minimalist, care slujeşte textul, lăsând în prim plan adevărul pe care îl caută şi explorează vorbele dramaturgului, epurând spectacolul de supra-trăiri actoriceşti (chiar dacă nu se joacă total alb, nici nu se apasă foarte tare pe interpretare) şi de efecte regizorale (la aplauze se zăreşte totuşi în afara cadrului filmat un perete pe care este o proiecţie simplă, o rozetă ce apare şi în câteva imagini de pe net ce par să fie mai curând dintr-o şedinţă foto separată, nu din spectacolul propriu-zis).
Un spectacol în care dansul e un miracol (dar şi un pretext) despre care se vorbeşte mult - pentru că esenţa lui nu se poate, de fapt, prinde în cuvinte, dar şi pentru că orice experienţă nu se poate cu adevărat transmite prin cuvânt, ci doar prin trăirea experienţei însăşi -, în care nu există dans (doar câte o postură de dans, în intermezzo-urile dintre poveşti), dar în care există multe întrebări la care merită meditat dincolo de cele 100 de minute ale sale.
Spectacolul este disponibil pentru vizionare aici de sâmbătă, 6 noiembrie 2021, de la ora 22.00, până luni, 8 noiembrie 2021, ora 22.00.