Inimă sau alte preparate din carne sau, mai pe şleau, intimităţi la vedere - FNT, 2021

Cu inimă sau fără inimă, acuplările, tatonările, apropierile, mângâierile, senzualitatea, respingerile dintre personajele unui puzzle-rogvaiv, extins la două ore şi jumătate sunt înlănţuite, intersectate şi amestecate în magma unui erotism carnal marca Radu Afrim. Neobişnuit la Radu Afrim? Nicidecum. Cu asta cred că am rezumat spectacolul Teatrului Naţional "Marin Sorescu" din Craiova, ieşit din textele lui Dan Coman, reunite sub titlul Inimă sau alte preparate din carne. De fapt, şi titlul face trimitere ironico-sadică-satirică la acest erotism carnal, devoalat fără inhibiţii în lumina puternică a scenei şi a adevărurilor vieţii. Totuşi, încerc să nuanţez unele aspecte spre a nu da impresia că mă limitez la atât, deşi "carnaţia" acestui proiect teatral din acest nucleu suculent trăieşte.
 

Motivaţia acestei penetrări tematice în zona intimităţilor vaporoase, îndelung tabuizate înainte vreme, este dată de izolarea impusă de covid-19, mai ales când virusul dădea primele semne de îngrijorare. Deci o abordare cât se poate de curajoasă a actualităţii noastre pandemice, cu reverberările emoţionale şi sociale care rezultă din lockdown, dar nu numai din acest motiv. Sunt ataşate fapte fără legătură cu pandemia, evenimente extrase din buletinele de ştiri sau din şuetele zilnice. Cotidianul pandemic e bogat în evenimente "intimiste". E limpede că spectacolul ia pulsul trepidantei noastre actualităţi într-un mod acaparant, savuros şi destins. Regizorul a adus naturaleţea pe scenă şi actorii au îmbrăţişat-o voluptuos, după modelul cerinţei liber exprimate la un moment dat de o femeie lipsită de afecţiune: "Vreau să mă ţină cineva în braţe." Şi actorii ţin bine strâns în braţe naturaleţea limbajului.

Urmărim cum secvenţele, scenele "separate, independente" se leagă în "desenul destinelor" (după cum zice regizorul) dezvăluind aspecte de viaţă reală, lipsite de pudibonderii răsuflate. Doi lianţi subţirei, dar insistenţi, încearcă să lege secvenţele prin apariţii intermitente: un cărucior din supermarket plin cu role de hârtie igienică, purtat pe străzi, prin parc şi păduri şi fluturele imens "cât un câine", hidos, care apare uneori şi pe cerul Aachenului unde Claudiu a plecat să culeagă sparanghel, fluture în agonie, care sfârşeşte în containerul galben. Simboluri retuşate după iconografia societăţii de consum şi a ameninţării pandemice. Asistăm la o bătaie cu role de hârtie igienică (ironizată "inginerică" de un personaj), şi la vestimentaţie "croită" din măşti sanitare albastre, astfel că tarele sistemului şi adâncirea crizei (sociale? medicale?) primesc pigmentaţie persistentă, obsesivă, vizibilă. Cum obsesiv sunt subliniate însemnele libertăţilor sexuale (bluză în rogvaiv, "ţâţe colorate", cuplul atins de tandreţe, format din două femei).

Personajele sunt oameni obişnuiţi, mai ales tineri, întâlniţi pe stradă, în egală măsură naratori şi actanţi ce-şi povestesc degajaţi experienţele trăite, ca în Poveşti de dragoste la prima vedere (producţie TN Cluj, 2018), dar mult mai "decoltate" ca înaintare în zona intimistă, la care se adaugă, oarecum complementar, "poezia cotidianului". În săptămânile de izolare obligatorie, cuplurile fac sex, comunică pe facebook, se filmează într-un fel de "porno casnic" amuzându-se şi exersează "poziţii de sex în pandemie" după indicaţii citite prin reviste, ironizate, fireşte. Ironiile şi autoironiile sunt străvezii, copilăroase, nevinovate, de tipul "Am făcut o intervenţie la inimă şi la alte preparate din carne". Adevăratele sentimente sunt camuflate în jocuri de cuvinte ingenios asamblate, minimalizând zglobiu intensitatea trăirii sentimentului: "Iubirea bla-bla-bla". Mai mult se vorbeşte despre chiloţi şi poziţia corpurilor nude şi se transmit pe facebook inimioare albastre, verzi, mov şi se dau like-uri într-o veselie a transmiterilor de mesaje. Comunicarea a ajuns extrem de laconică, deficitar de laconică, dar viaţa merge înainte, cu bune, cu rele, cu pandemie, fără pandemie.

Tematic, scenariul adună toată informaţia despre pandemie, o prelucrează scenic, alunecând uneori în nostalgii recurente, pitoreşti până la urmă. Neavând o structură configurată axial, textul adună elemente eterogene pentru a le turna în vertijul policrom al replicilor şi al situaţiilor curente. La pensionarea "doamnei directoare" se cântă distorsionat "Constantine, ţine seama", un şlagăr lansat de Cenaclul Flacăra, apoi se insinuează o fugară evocare a unei melodii de odinioară, cântată de Gică Petrescu, "Hai să-ţi arăt Bucureştiul noaptea", se vorbeşte la un moment dat despre doi tineri care se sărută în Cişmigiu, dar şi despre "Clujul absurd al lui Funar", apoi e amintită Cartea de iarnă a lui Ion Mureşan şi poemele lui Jim Morrison. Amalgamul de situaţii şi trimiteri, susţinut de textier, potenţează interesul şi urmează structura mozaicată a secvenţelor. Învelişul eseistic al scenariului câştigă în diversitatea abordărilor livreşti, strecurate ca subtilă configurare a atmosferei cult în care evoluează personajele. Ca decor sunt folosite alternativ, din gama de butaforii inter-schimbabile imaginate de Irina Moscu, câteva creioane colorate de diferite dimensiuni, aşezate vertical pe scândura scenei, alături de desenele naive ale unei fetiţe, apoi, când se ajunge la cuplul grobian din Germania, Claudiu (cel care înjură neaoş Coviduţu) şi Dănuţa (care-şi doreşte o canapea Ikea), creioanele sunt înlocuite cu bucăţi de sparanghel, că la cules de sparanghel a venit Claudiu în Germania. Şi iată cum şi acest sector al "identităţii noastre europene" este un apendice sarcastic la mozaicul halucinant creat de Radu Afrim.


Actorii sunt minunaţi, se lansează cu frenezie într-un joc plin de naturaleţe, convingător şi vivace pe tot parcursul celor două ore şi jumătate, atât în prestaţia de pe scenă cât şi în proiecţiile video prezentate alternativ. Cu totul remarcabilă este prestaţia Corinei Oprea în rolul Mălina, cu rostirea sacadată a cuvintelor, ca un automat pus să relateze neutru, neparticipativ, despre insuccesele ei la şcoală şi la măritiş, despre tragedia violului înfăptuit de colegii ei, mutaţi ulterior la o altă şcoală. Ea primeşte un statut privilegiat în ansamblul înscenărilor, dominând scena şi pe partenerii de joc. Alături de ea, aceşti admirabili actori sunt: Alex Calangiu, Ştefan Cepoi, Ramona Drăgulescu, Flavia Giurgiu, Romaniţa Ionescu, Geni Macsim, Ioana Florentina Manciu, Cătălin-Mihai Miculeasa, Claudiu Mihail, Raluca Păun, Vlad Udrescu, Costinela Ungureanu, Petronela Zurba, Irina Danciu, Mihai Alexandru Purcaru, Sorin Gruia, Minela Popa, Florin Chirea. Împreună cu Radu Afrim, ei sunt actorii care au adus Teatrului Naţional "Marin Sorescu" din Craiova Premiul pentru cel mai bun spectacol la ediţia 2021 a UNITER-ului. Ceea ce, s-o recunoaştem, nu e puţin. Un spectacol complex, memorabil.