Două universuri creatoare se întâlnesc, se contopesc şi dau naştere unui spectacol care sondează adânc şi înfăţişează unele dintre cele mai profunde şi tulburătoare episoade ale unei existenţe care este limitată de atât de multe mecanisme de apărare şi de traume încât se manifestă într-o manieră disfuncţională, intensificând acele carenţe care ajung să izoleze totul într-o angoasă apăsătoare. Toate acestea amplasate într-o realitate imediată, în care pandemia despleteşte treptat legăturile sociale şi face loc unor crize particulare care ilustrează, la rândul lor, nevoi stringente de apropiere, de afecţiune. De altfel, pentru majoritatea personajelor pe care Radu Afrim şi Dan Coman le conturează pe scenă, putem vorbi despre o necesitate carnală, o componentă care le împinge pe acestea să spargă graniţele raporturilor care există deja şi care, din cauză că este cu precădere o pornire instinctivă, dezbină echilibrul fragil dintre dorinţa de moment şi nevoia perpetuă, destabilizând şi oferind cadrul oportun pentru a defula toată încărcătura copleşitoare a sinelui, ţinută departe de ochii celorlalţi.
În spectacol se conturează o lume plină de unităţi inegale adunate laolaltă, asemeni unui mănunchi diform, în care alternează momentele tranzitorii care aduc cu ele o fărâmă de satisfacţie şi de iubire, cu cele care, în fond, se sprijină şi sunt scorojite în interior, riscând să se prăbuşească şi să provoace un gol chiar mai mare decât cel care este deja activ şi acţionează. Aşadar, sunt colate şi alcătuiesc o imagine răscolitoare motive precum singurătatea, depresia, nevoia de apropiere, abuzul fizic şi sexual, distanţa dintre oameni, crizele personale şi cele conjugale care rămân suspendate, fără a fi rezolvate, decepţia în dragoste, insatisfacţia sentimentală, disparitatea realităţii şi izolarea într-o carcasă în care exterioritatea îşi face cu greu loc. Toate acestea reliefate de un colaps colectiv şi urmărite îndeaproape de fluturele negru şi gras, ca un simbol al efemerităţii şi al degradării continue pricinuite de această ofilire treptată.
Ca în mai toate spectacolele semnate de Radu Afrim, regăsim şi în Inimă şi alte preparate din carne spiritul artistului complet şi complex, cu o viziune mult mai amplă asupra modului în care trebuie să funcţioneze spectacolul în ansamblul său, dar şi felul în care componentele trebuie să aibă coerenţă şi continuitate pentru a susţine dimensiunile multiple care sunt plăsmuite în interiorul spectacolului. De altfel, regizorul ia personajele şi le testează limitele, respectiv anduranţa faţă de propriile restrângeri, de propriile frici şi de propria instabilitate intrinsecă, cu accent pe năzuinţa afectivă şi pe pofta trupească. Se bazează într-o proporţie semnificativă şi pe expunerea fizică, în care corpurile devin o parte integrantă, absolut necesară, într-un flux natural care îmbină replicile rostite de actori cu limbajul organic. Mai apoi, acesta contribuie şi cu un constituent video, care pe lângă o tranziţie mult mai firească între scene - care iniţial par răzleţe, dar care în mod subtil se leagă compoziţional unele de altele - reprezintă şi o aprofundare a dinamicii personajelor şi a relaţiilor dintre ele, astfel încât să se poată crea o conexiune solidă între ele şi spectatori.
Pe lângă contribuţia consistentă a regizorului Radu Afrim, se remarcă şi scriitura poetică a lui Dan Coman, care construieşte - în ciuda direcţiei pe care o urmează spectacolul - un discurs sensibil prin modul în care reuşeşte să contureze toate aceste neputinţe într-o nuanţă mult mai suportabilă care, cu toate că rămâne împovărătoare, conţine o fracţiune de lumină, un glas molcom şi împăciuitor, desprins din acele clipe pasagere care se descompun ulterior. Ca restul construcţiei scenice, şi textul are o tendinţă de particularizare, astfel încât interacţiunea (dialogul) dintre personaje este mai redus(ă), bazându-se în schimb pe o structură monologală, cu un puternic accent narativ.
De asemenea, scenografia semnată de Irina Moscu inspiră acelaşi mediu steril care favorizează apariţia unor crize interioare, ale unor dezamăgiri şi decepţii în ceea ce priveşte persoana de lângă, dar şi aşteptările pe care fiecare şi le produce. Un decor mai degrabă minimalist, dar de impact. Mai apoi, mişcarea scenică care poartă semnătura Flaviei Giurgiu - care este şi parte a distribuţiei - sintetizează tumultul pe care personajele îl resimt, dar şi defularea aprigă în momentul în care acesta atinge punctul maxim, mult prea intens pentru a mai putea fi menţinut în frâu.
Spectacolul beneficiază şi de o distribuţie foarte bună, cu actori valoroşi, adecvat selectaţi de către Radu Afrim, care ştie cum să îi pregătească pentru rolurile lor, să le scoată în evidenţă calităţile scenice, iar astfel să clădească personaje plauzibile. Cel mai elocvent exemplu este, probabil, cel al Ralucăi Păun, care interpretează excelent o învăţătoare ajunsă la 37 de ani, abuzată sexual încă din primul an de liceu de administratorul şcolii, din pricina căruia dezvoltarea ulterioară va avea grav de suferit, pe fondul unei atmosfere inoperante cauzate de părinţii ei, dar şi de o imagine ostilă faţă de propria corporalitate. Mai apoi, personajul Romaniţei Ionescu, o soţie izolată de propriul soţ, cu o nevoie aproape obsedantă de a fi ţinută în braţe - aşadar, o apropiere strict afectivă -, dar care se dezice violent de orice fel de contact intim, printr-o repulsie fiziologică faţă de actul sexual. Nu în ultimul rând, personajul lui Cătălin-Mihai Miculeasa, un muncitor ajuns în Germania la cules de sparanghel - un laitmotiv în timpul pandemiei - care este decepţionat în dragoste de către o tânără venită la el din curiozitate şi rămasă pentru o perioadă scurtă doar dintr-o raţiune sexuală, care apoi îl abandonează pentru a se întoarce la fostul ei iubit.
În toate cele trei exemple se poate observa că elementul comun este componenta carnală, în diferite ipostaze, fie că este vorba despre abuz / viol, despre incapacitatea propriu-zisă de a răspunde stimulilor sau de unicul liant care leagă două persoane. De aici şi numele sugestiv al spectacolului: Inima şi alte preparate din carne.
Fără să exagerăm, spectacolul produs de Teatrul Naţional "Marin Sorescu" din Craiova, care i-a adus laolaltă pe Radu Afrim şi Dan Coman, va fi unul dintre reperele acestei ediţii a Festivalului Naţional de Teatru.
Text: Dan Coman
Regia artistică, video şi univers sonor: Radu Afrim
Scenografie: Irina Moscu / Sound design: Mihai Dobre
Asistent regie: Claudia Gorun / Regia tehnică: Sorin Gruia / Mişcare scenică: Flavia Giurgiu
Cu: Alex Calangiu, Ştefan Cepoi, Ramona Drăgulescu, Flavia Giurgiu, Romaniţa Ionescu, Geni Macsim, Ioana Florentina Manciu, Cătălin-Mihai Miculeasa, Claudiu Mihail, Raluca Păun, Vlad Udrescu, Costinela Ungureanu, Petronela Zurba, Irina Danciu