O zi de FNT, 2021 (cu puţin Verde Tăiat)

Ignor carantina generalizată şi declar carantina FNT. Am închis tot. Geamuri, uşi, canale de comunicare. Am tipărit cele 24 de file ale programului. Creioanele sunt ascuţite. Am împrumutat trei laptopuri şi aştept să înceapă ediţia a 31-a Festivalul Naţional de Teatru.

E sâmbătă, ora 19.00. Spectacolul de deschidere: Inimă şi alte preparate din carne. Început în forţă al festivalului. Ştacheta e ridicată extrem de sus de Radu Afrim şi Teatrul "Marin Sorescu" din Craiova. Aşa se joacă la Craiova în 2021? Ar trebui să scriu numele tuturor actorilor de la Teatrul din Craiova pe care i-am văzut în spectacol. Nu mai apuc.
 
 România teatrală e pe mâini bune.

De aici încolo totul se derulează în viteză, spectacolele se suprapun. Toate computerele sunt pornite. Mă uit, precum un japonez care vizitează Europa în cinci zile, la monitoarele unde se difuzează în paralel, spectacolele FNT de la acea oră.
 
E clar. Experimentul a eşuat. Nu mă pot hotărî la ce să mă uit. La toate? Imposibil.

Duminică, ora 21.00. Un scurtcircuit a rezolvat problema. Mai funcţionează doar un singur monitor.
 
Spectacolul Asociaţiei Pro Teatru din Zalău, Verde Tăiat, regizat de Adina Lazăr, începe. Dar nu se termină după o oră şi 20 de minute, durata spectacolului. Continuă şi azi, şi mâine. Nu are nici un fel de sfârşit. Acţiunea distructivă despre care vorbeşte spectacolul e în plină desfăşurare. Pentru că nu există nici măcar speranţa de a se stabili care va fi sfârşitul acestei acţiuni de defrişare. Sau cum vom putea defini sfârşitul? Deşertificare parţială îndeplinită? Va fi o zi calendaristică?

Verde Tăiat e singurul spectacol pe care nu aş fi vrut să-l văd. Să nu fi existat. Orice asemănare cu persoane reale e (din păcate) neîntâmplătoare. Logica făptaşilor e complet distorsionată. Adevărurile elementare se adaptează în funcţie de fapte. Indiferent de natura lor.

Volumul III din cartea semnată de Mircea Bălan Istoria trădării la români (Editura Eurostampa, 2001) nu a apărut. Dar Verde Tăiat exact asta face. Scrie o nouă pagină despre trădare, anul 2010, anul 2019 şi azi. În locul cronicarului aproximativ din evul mediu, Alexandra Felseghi prezintă faptele. Nu se abate nici un milimetru de la realitate. Nume, date, fapte, locuri, miza stupidă.

Presupunând că piesa Verde Tăiat va apărea într-un manual de literatură de orice clasă, ce va înţelege un elev din această piesă, care se joacă zilnic, oriunde vreun grup de arbori din România apare în meniul consumatorului european? Ce înţelege spectatorul? Orice discuţie despre Pactul verde european trebuie să înceapă cu Verde Tăiat. Altfel totul e doar maculatură.

România reală nu e pe mâini bune.