A fost surprinzător să văd pe o scenă din România, adică pe scena Teatrului German de Stat din Timişoara, atâta nuditate, atâta erotism, şi nu o spun ca să înfierez aceste aspecte, din contră, simt deschiderea. Asta cu condiţia ca această nuditate şi acest erotism să fie act artistic. Şi la acest spectacol, al lui Eugen Jebeleanu, a fost. Din plin. E îmbucurător când tabuurile, convenţiile sunt depăşite şi arta poate să respire în voia ei şi a creatorului.
Katzelmacher. Wenn das mit der Liebe nicht wär' / Katzelmacher. Dacă n-ar fi vorba despre iubire, având la bază un text de Rainer Werner Fassbinder, este un spectacol care are greutate, prin problematica pe care o pune, dar şi prin maniera în care o pune. Fassbinder îmi suna cunoscut, Berlin Alexanderplatz îmi spunea ceva. Dar este undeva departe în memoria mea. Şi atunci caut la amicul Google mai multe despre acest el. Şi aflu / confirm că a fost un actor, regizor, eseist german, care a realizat peste 40 de filme, unele foarte apreciate. Printre filmele realizate este şi Katzelmacher, apărut în 1969 (piesa cu acelaşi nume a regizat-o prima dată în 1968 la Munich Action-Theater). A murit la doar 37 de ani, în urma unui cocktail de cocaină şi barbiturice. Aşadar, un tânăr liberal şi libertin am putea spune.
Katzelmacher înseamnă în slang-ul bavarez, având o conotaţie peiorativă, muncitor străin din zona mediteraneeană. Aşadar, un tânăr grec, Jorgos (Niko Becker), vine în Germania, în Bavaria mai precis, la muncă. Este un ausländer. Nu este văzut deloc cu ochi buni de către tinerii germani. Acolo e lumea lor - WELTJUGEND. E la fel de tânăr ca şi ei, doar că este parcă mai harnic, mai frumos, mai bine făcut, mai înzestrat din punct de vedere sexual, ceea ce-l face dorit de femei şi urât de bărbaţi. I se scot vorbe, că ar fi încercat să o violeze pe una din fetele din gaşcă sau că este iubitul patroanei. Şi asta aduce ura băieţilor din cartier. Nu îl vor acolo şi se gândesc cum să facă să îl alunge. E un băiat harnic, perfect pentru economia Germaniei, căci neamţul nu este nici aşa muncitor, nici aşa de ieftin. Neamţul e cu pretenţii. Cu toate astea, băieţii de băieţi consideră că nu are ce căuta în Germania. Pentru că Jorgos îi evită, pe cât posibil, şi îşi vede de munca lui, de iubita pe care şi-o face, îi înfurie şi mai mult. Şi într-o seară îl înconjoară, îl bat până la sânge, aproape îl omoară, cu speranţa că asta îi va determina plecarea. Dar Jorgos nu pleacă, până în momentul în care patroana angajează un turc. Asta este de neacceptat pentru grecul care vine din ţara care, în antichitate, constituia leagănul civilizaţiei, dar care a ajuns la un moment dat paşalâc turcesc. Asta era prea mult de suportat. Şi pleacă cu iubita nemţoaică într-o altă parte din Germania, sau poate în Grecia, cu iubirea la purtător.
Asta e pe scurt povestea din spectacol. Dar cum se derulează această poveste, asta este cu adevărat special. Pe scenă sunt construite patru spaţii de joc, două suprapuse peste alte două, ca şi când ar fi într-un bloc. Spaţiul de la etaj, din stânga, este dedicat în mare parte proiecţiilor ce însoţesc, sugestiv, firul narativ, pe când partea dreaptă formează o altă scenă pe care se vor manifesta, rând pe rând, muzicieni şi actori. Jos, la parter, în dreapta, se află camera în care doarme Jorgos, alături de un coleg de muncă neamţ, cam idiot de felul său. Dorm în paturi suprapuse. Alături, în dreapta, e o baie mică, cu o chiuvetă şi un vas de toaletă. Câţiva copaci, nişte mese şi scaune, ca la o terasă, un frigider cu băuturi completează decorul. Imaginea unei femei - care zace pe podea, cu tălpile lipite de perete, senzuală în această poziţie, alături de ea având o pisică ce îşi savurează hrana - se proiectează pe ecranul din dreapta. În acest timp, actorul care îl va interpreta pe Jorgos şi care se vrea a fi, aici, la început, un fel de narator sau de analist socio-politico-artistic, care descrie societatea germană, comportamentul nemţilor: sunt calmi, nu-şi ies din piele, respectă regulile. Dar drogurile sunt pretutindeni. Cancelarul spune că ajunge ca Auschwitz-ul să mai fie o povară. Ce te determină să alegi social-democraţii? E o întreagă listă de contradicţii, în care vindecarea homosexualilor se împleteşte cu detestarea heterosexualilor, prezenţa iubirii cu absenţa sau refuzul iubirii... Pe tot parcursul discursului său se derulează imagini sugestive: corpuri, gesturi, priviri, câmp, linii ferate, chipuri. În acelaşi timp, în discursul său invită la un moment reflexiv cu privire la rolul unui film, scopul unui film, raportul cu spectatorul, modul de realizare al unui film (iar tot ceea ce spune e la fel de valabil şi pentru teatru). "La ce mai reacţionează spectatorul în ziua de azi?" întreabă. Şi momentul său oratoric continuă, concluzionând că dragostea este "cel mai perfid şi eficient instrument al supunerii sociale. Pentru a fi măcelărit spectatorul trebuie emoţionat."
Germania are o povară istorică greu de dus pe umeri: holocaustul. Şi o va duce mult timp de acum înainte. Şovinismul, xenofobia au fost şi vor fi prezente în toată lumea, nu numai în Germania. Dar şi acum, ca şi atunci, la finele anilor '60, la care face referire textul, naţionaliştii, extremiştii, neo-naziştii, sunt o prezenţă constantă în societatea germană. Cu toate astea e o ţară râvnită. Pare că a făcut schimb cu America devenind ţara tuturor posibilităţilor.
Am căutat de curiozitate filmul lui Fassbinder, realizat în '69. Am găsit un trailer netradus. Am avut sentimentul de teatru în film, aşa cum la spectacolul lui Jebeleanu am simţit prezenţa filmului din plin.
Dincolo de problema naţionalistă, este problema posesiunii. Germanul vrea să ştie că are berea lui, femeia lui, slujba lui, la care unul din afară să nu aibă acces. Nu sunt pe picior de egalitate, nu au dreptul să deţină aceleaşi lucruri. Şi de aici apar intrigile, invidiile, excesele. Chiar şi fetele sunt invidioase pe prietena lor care s-a încurcat cu grecul şi care pare satisfăcută de relaţia pe care o are cu el. "E însurat, are copii, e un criminal... Ce va face cu ea?" E o falsă preocupare a lor, măcinate că relaţiile lor nu sunt satisfăcătoare. E mai mult futai şi cam atât, chiar dacă asta va duce, în cazul unora, la măritiş.
Tinerii din spectacolul lui Jebeleanu nu au alte preocupări decât să bea, să fumeze, să "şi-o tragă". Se cam plictisesc. Şi atunci au timp să se lege de cei care nu sunt de nasul lor, care le împut ţara, care vin cu comunismul lor. Limbajul e unul natural, fără perdea, aşa cum vorbesc tinerii de ieri, de azi. Şi totuşi se duc la biserică, se duc să aprindă lumânări, să spună rugăciuni către Dumnezeu. Pentru ce oare? Doar ca să respecte uzanţele?
Katzelmacher. Wenn das mit der Liebe nicht wär' / Katzelmacher. Dacă n-ar fi vorba despre iubire este un spectacol dens. Gesturi, vorbe, situaţii toate puse în scenă într-o manieră naturalistă, care poate şoca spectatorul, care poate intriga, asta dacă suntem genul de oameni pudibonzi, care ne acoperim ochii când vedem o bucăţică din ceea ce nu este de văzut. Imaginile filmate sunt expresive, unele simbolice, altele cât se poate de realiste. Mi-a rămas în faţa ochilor o imagine: un spaţiu ce pare a fi dintr-o clădire dezafectată, grecul este complet dezbrăcat şi stă într-o poziţie ca şi când ar poza sau ca şi când ar fi o statuie antică, colegul său de cameră, îmbrăcat frumos, la costum, se aşază pe singurul scaun din încăpere şi îl admiră. Undeva în dreapta, sus, pe perete stă scris cu majuscule: ALLAH. No comment!
Jebeleanu aduce în spectacol şi realitatea zilelor noastre, cu pandemia care a cuprins întreaga lume, cu situaţiile care s-au creat. Aminteşte de cazul în care o fabrică din Germania, unde lucrau foarte mulţi români, devine focar Covid. De ce? Cum e posibil? Simplu: lipsuri multe, lipsă de interes din partea tuturor. Acceptarea săracului. Scena este invadată de ei, de tinerii în combinezoane, care dezinfectează. E clar pentru ei de unde a venit mizeria şi ce au de făcut: să scape cumva de străin, să-l facă să plece.
Muzica este o componentă interesantă la tot ceea ce se întâmplă pe scenă, fie că este live, fie că este înregistrată: pop, manele, operă (aria unui contratenor răsună când Jorgos este dezbrăcat, bătut, martirizat), muzică populară germană, muzică franţuzească.
Totuşi, printre toate aceste problematici răzbate iubirea. Dacă nu ar fi iubirea, cu toate iluziile ei cu tot, nu ne-ar mai rămâne nimic, ne-am sălbătici.
Textul vorbeşte de o situaţie a tinerilor bavarezi, dar spectacolul lui Jebeleanu extinde întreaga analiză socio-culturală, psihologică, la tineri, în general, la modalităţile lor de manifestare, de exprimare, la atitudini. Şi la noi există naţionalism şi xenofobie. Şi noi am ajuns ţara în care lucrează oameni din ţări mai sărace decât a noastră.
Nu ştiu, dar am senzaţia că nu reuşesc să spun tot ce aş vrea despre acest spectacol. Cuvintele mele nu pot decât să ofere nişte sensuri, poate ceva imagini, dar mult prea mult rămâne pe dinafară. Simt o neputinţă, o incapacitate, în a reda întreg acest spectacol. Dar merită din plin atenţia. E copleşitor, e emoţionant, e dur şi provocator.
Katzelmacher. Wenn das mit der Liebe nicht wär' / Katzelmacher. Dacă n-ar fi vorba despre iubire - Teatrul German de Stat Timişoara
Autor: Rainer Werner Fassbinder
Regia: Eugen Jebeleanu
Scenografia, decorurile şi costumele: Velica Panduru
Foto-Video: Ovidiu Zimcea / Muzica originală şi sound design: Alex Halka / Light design: Velica Panduru
Distribuţia: Niko Becker, Isa Berger, Silvia Török, Daniela Török, Olga Török, Oana Vidoni, Harald Weisz, Rareş Hontzu, Alexandru Mihăescu, Radu Brănici
Machiaj: Bojita Ilici
Foto: Sabina Reus.