*
O miercuri de noiembrie 2021. Uscată, răcoroasă, oarecare. Mai sunt 10 minute până când, la Cinemateca mare, de la Eforie, va începe proiecţia Vivre sa vie, al treilea lungmetraj din cariera lui Jean Luc-Godard, realizat în 1962. Filmul e al doilea titlu din cele 13 care formează Retro JLG, proiect organizat de Arhiva Naţională de Film şi de UNATC, ce se va derula la Cinemateca Eforie în perioada noiembrie 2021 - februarie 2022.La parterul sălii, 4-5 oameni se aşază pe locurile nemarcate cu panglici alb-roşii. Un vag miros de igrasie, obişnuită lipsa de semnal GSM / Edge / 4G / 5G. Un domn se îngrijeşte ca sistemul de sunet să fie pregătit pentru discuţia de după proiecţie. Sistemul merge, dar nu va fi nevoie de el.
La şi jumătate, ora oficială de debut, sala e ceva mai animată. Omul de la tehnic discută cu Andrei Rus, amfitrionul evenimentului. "Nu cred că putem să începem, e lume multă afară". După alte câteva minute, Rus urcă pe scenă, vizibil emoţionat: "Ceva extraordinar tocmai s-a întâmplat. Proiecţia e sold-out. Mai mult, sunt oameni care n-au mai găsit bilet şi nu vor putea intra".
"Am eu un bilet în plus", anunţă cineva. "Dacă puteţi merge până la intrare să îl oferiţi cuiva dintre cei care aşteaptă, ar fi grozav. Vă promit că nu începem proiecţia până nu reveniţi".
Stop-cadru: Aproximativ discuţii, podcastul realizat de Gojira. Episodul 12, invitat Şerban Pavlu. Aprilie 2021.
"Ce crezi că lipseşte cinema-ului românesc?"
"În momentul ăsta, lipseşte ceva ce va lipsi curând şi teatrului românesc: sălile şi reînnodarea poveştii de dragoste dintre publicul autohton şi filmele vorbite în limba română."
După film luminile se aprind. Parte din oameni pleacă, restul rămân pentru o discuţie care avea să dureze trei sferturi de ceas. Nu e nevoie de microfoane, vocile depăşesc barajul măştilor şi al distanţei. Rus anunţă programul de săptămâna următoare al retrospectivei şi oamenii se îndreaptă spre ieşire.
Târziu în noapte, Andrei Rus postează pe FB: "Am trăit o mare bucurie când am ajuns acum câteva ore la Cinematecă, unde urma să fie proiectat un film de Godard, şi era plin de tineri la intrare - unii fumau, alţii stăteau la coadă la bilete. Ce nu ştiam e că şi în sală erau deja destui, aşa că la un moment dat cineva de afară ne-a informat că nu mai sunt bilete.
Dincolo de regretul că vreo 20 de cinefili nu au reuşit să vadă la cinema o minunăţie de film (Vivre sa vie), iar o asemenea experienţă nu se uită niciodată - şi nu mă hazardez deloc cu afirmaţia asta -, rămâne enorma bucurie că proiectul acesta, construit în memoria lui Sorin Botoşeneanu, e tot mai animat. Nu am putut să nu mă gândesc la el, la cât de emoţionat ar fi fost să simtă efervescenţa din seara asta şi să vadă că interesul pentru cinema e la fel de viu şi că un proiect retezat într-un context nefericit (chiar dureros) poate să renască şi să se contureze din nou, de parcă nu ar fi trecut decât câteva zile de la ultimele proiecţii" (Întreaga postare poate fi citită aici).
De dimineaţă, mi-am amintit de vorbele lui Pavlu. Şi de povestea de iubire care nu mai e. Nu doar în cazul filmului de limbă română. Ceva s-a rupt. Spuneţi-i poveste de iubire, încredere în viitor, bucurie de a trăi, spuneţi-i cum vreţi acestui gol care ne bântuie de-o vreme.
Aseară, golul acesta a lipsit.