Caprele iraniene, balenele şi oarba - Molly Sweeney

Caprele iraniene nu se pot adapta la clima irlandeză. Se trezesc bezmetice la trei dimineaţa. Orbii nu se pot adapta la diferenţa de fus videoclimateric. Se trezesc într-o pîclă în care obiectele le driblează simţurile. În care văd fără să vadă. Molly Sweeney, piesa irlandezului Brian Friel, e ca un tort cu trei blaturi.

În Flori pentru Algernon, Daniel Keys scanează un experiment trist. Trezirea pentru cîteva clipe la o realitate care nu durează. Un doctor îl face "mai deştept" pe Charlie Gordon, protagonistul romanului. Însă doar pentru o scurtă perioadă. Apoi retardarea revine şi IQ-uistul dezorientat îşi găseşte din nou locul în lumea lui. Căci, "ca să ai prieteni, trebuie să-i laşi pe oameni să-şi bată joc de tine".

Molly Sweeney, personajul-pilon din piesa cu acelaşi nume - un text complex, extrem de profesionist documentat medical şi, în acelaşi timp, substanţial poetic -, trece şi ea printr-un experiment aiuritor. Dobîndirea vederii o bulversează. Îi luxează siguranţa şi o face să-şi piardă orice echilibru. E operată succesiv la cei doi ochi şi îşi recapătă vederea, după care redevine oarbă. Ce a văzut nu a fost decît filmul voalat al unei realităţi halucinante.

Ce pierzi atunci cînd vezi? Sau cît de mult cîştigi cînd doar intuieşti ce vezi? Cîtă lumină e în fiecare capsulă de întuneric?

Epic-drama lui Brian Friel suprapune trei perspective ale aceluiaşi script. Trei poveşti care se focalizează pe un fel de carrefour destiny. Molly Sweeny este punctul intersecţiilor, nodul de legătură. Cea care îi face pe doctor şi pe soţul ei să-şi vadă la microscop vieţile blurate. E personajul-clepsidră în care curg celelalte două. Molly începe să fie vulnerabilă exact atunci cînd poate să vadă. Traumele vederii îi rup echilibrul. Tot universul ei imaginar se surpă. Toate urmele încrustate în mintea ei se diluează. Ca şi cum ai sufla dintr-odată în ele. Angoasa ei vine din decalajul enorm între ceea ce ştia şi ceea ce descoperă, din arbitrariul semnelor pe care le întîlneşte şi pe care nu ştie cum să le reintegreze. Din haosul de care dă brusc cu capul. Noua Molly nu mai poate asocia lucrurile din jur cu percepţiile anterioare, cu ceea ce îşi construise doar pentru ea într-o carapace protectoare. În pătrăţelul ei de petunii. Molly se simte marginală şi ameninţată din clipa în care vede. Abia atunci conştientizează nesiguranţa şi, mai mult decît atît, limitele imaginaţiei, concretul abrupt pe care nu-l mai poate silabisi vizual aşa cum vrea. Pe care îl vede doar aşa cum este. Cîştigul vederii e, de fapt, cea mai dureroasă pierdere. Descoperirea altfelului îi dă peste cap bioritmul imaginar. Molly e ca un copil care află că Moş Crăciun nu există, după ce ani de zile l-a aşteptat nerăbdătoare în camera de-alături.

Lelia Ciobotariu creează o oarbă vitală, o femeie de o forţă copleşitoare, care îşi găseşte micile bucurii în lucruri mărunte. Lumea e pentru ea un microunivers tactil şi olfactiv rotund, în care receptarea e secvenţială. Soţul ei, obsedat de tot felul de ciudăţenii - ochi de balenă, Etiopia, capre iraniene -, este autodidactul frust şi nonşalant, surprins de Şerban Pavlu cu o dezinvoltură care contrapunctează comic tensiunea acumulată. Victor Rebengiuc e doctorul mereu uşor ameţit, măcinat şi contorsionat, pentru care Molly reprezintă şansa practicării medicinei după şapte ani de absenţă.

Alexandru Dabija face un spectacol clean & clinic, frust şi dramatic, fără nici un fel de artificiu care ar putea să minimalizeze impactul puternic al poveştii.

Scenografia gîndită de Andu Dumitrescu este o fişă clinică excelentă a hăţişului vederii. Panoul cu pătrate albe şi negre din fundal creează iluzia optică perfectă, în aşa fel încît, după un sfert de oră, pierzi controlul propriei priviri şi ameţeşti uitîndu-te în faţă.

Molly Sweeney e un spectacol etimologic, în care fiecare personaj revine la rădăcina din care a ţîşnit.

---

Teatrul Bulandra coproducţie cu Proiect Replica.
Molly Sweeney de Brian Friel.
Traducerea: Cristian Ionescu.
Regia: Alexandru Dabija.
Scenografia: Andu Dumitrescu.
Cu: Lelia Ciobotariu, Şerban Pavlu, Victor Rebengiuc.