Ce nu vezi atunci cînd vezi - Molly Sweeney

Paradoxal, confuzia poate veni din siguranţă, dintr-o perfectă transparenţă a spaţiilor din jur. De ce este dată pînă la urmă această siguranţă? Nu cumva tocmai de faptul că ceea ce vedem este exact aşa cum vedem şi nu altfel? Uneori, însă, vederea ne joacă feste şi certitudinile ne alunecă printre degete.

"A vedea fără ochi" este cea mai potrivită sintagmă pentru Molly Sweeney, protagonista spectacolului cu acelaşi nume, regizat de Alexandru Dabija la Teatrul Bulandra. Textul irlandezului Brian Frial, scris cu o acurateţe medicală uluitoare, este fişa ante şi post-operatorie a unei oarbe care, din momentul în care poate distinge tot ce o înconjoară, nu mai are nici un reper în lumea în care se mişcă. După ce doctorul Rice (Victor Rebengiuc) o operează şi îşi recapătă vederea, tot vasul lumii ei interioare se goleşte. Vede ce nu şi-ar fi dorit niciodată să vadă, sau, mai bine zis, aşa cum nu şi-ar fi dorit niciodată să perceapă. Nu poate stăpîni devălmăşia din jur: "Singura scăpare - singurul mod de-a trăi - era să stau undeva complet neclintită; şi să închid ochii strîns de tot; şi să mă scufund în întuneric; şi să aştept. Apoi, cînd mi se potoleşte tremurul mîinilor şi inima mi se linişteşte, redeschid ochii încet. Ies la iveală. Şi încerc să găsesc curajul de a înfrunta totul de la capăt".

Salvarea e, de fapt, o moarte clinică. Îşi revine în final, atunci cînd orbirea se instalează din nou şi cînd nici soţul ei, un autodidact obsedat de detalii, nici doctorul nu-i mai pot da peste cap echilibrul. Drama lui Molly începe atunci cînd vede. Cînd poate distinge forma lucrurilor. Însă, exact din acel moment, îi scapă sensul şi rostul lor. Vederea o închide şi o blochează. Molly e înghiţită în capcana "normalizării", ca într-o tablă de şah care brusc se pliază şi îşi prinde la mijloc toţi pionii. Panoul creat de Andu Dumitrescu, o parcelă de pătrate albe şi negre, care dau iluzia optică a neregularităţii. Vertijul este, de altfel, scheletul protagonistei. Numai că el nu este dat de orbire. Vederea îi surpă lui Molly (interpretată foarte echilibrat de Lelia Ciobotariu, fără nici o urmă de patetism sau accent pus pe handicap) siguranţa percepţiilor. Cînd îşi vede lumea, ea înnebuneşte, pentru că tot imaginarul i se şterge cu guma. Spectacolul rupe echilibrul convenţional dintre a vedea şi a şti. Tot ce Molly ştia la perfecţie (numele a zeci de plante şi pomi) înainte se anulează atunci cînd are reprezentarea vizuală. Vederea îi face cel mai mare rău posibil. O încurcă şi o traumatizează. Nu mai recunoaşte nimic şi se pierde. Vederea îi produce cea mai ameţitoare confuzie. Molly pipăie lumea cu ochii minţii. În momentul în care aceşti ochi pot vedea, se simte orbită de haosul din jur. Molly revine la sfîrşit în ţara ei de graniţă, între pleoapa realităţii şi pupila fanteziei. Şi îi e bine.

---

Teatrul Bulandra coproducţie cu Proiect Replica
Molly Sweeney de Brian Friel
Traducerea: Cristian Ionescu
Regia: Alexandru Dabija
Scenografia: Andu Dumitrescu
Cu: Lelia Ciobotariu, Victor Rebengiuc, Şerban Pavlu