În perioada 3-12 decembrie 2021, Teatrul Maghiar de Stat Cluj prezintă o microstagiune / showcase care conține parte din premierele anului 2021: Hamlet de William Shakespeare, regia Gábor Tompa, Macbett de Eugène Ionesco, în regia lui Silviu Purcărete, Cseresznyéskert / Livada de vișini de A.P. Cehov, în regia lui Yuri Kordonsky, Állatfarm / Ferma animalelor după George Orwell, în regia lui Zoltán Puskás, Rómeó és Júlia / Romeo și Julieta de William Shakespeare, în regia lui Attila Vidnyánszky Jr. Bonus: Porno - Povestea soției mele de András Visky, în regia lui Árpád Árkosi, care a avut premiera în 2020. Microstagiunea include lansări de carte și o expoziție dedicată regizorului Harag György.
Hamlet
Name is Crantz & Stern. Rosencrantz (Éva Imre) & Guildenstern (Anikó Pethő). Colegi de școală / agenți secreți. Ai lui Hamlet (Miklós H. Vecsei) / ai regelui Claudius (Ervin Szűcs). Ținute trăznet, costumații provocatoare, peruci țipătoare, pistoale, revolvere, muzici de profil (Vasile Șirli). Cei / cele două agenți / agente sunt în slujba Regelui (sunt frați / surori / complici de tatuaje) și fac tot ce trebuie făcut: manipulează, călătoresc, seduc, ucid. Cu mai mult sau mai puțin succes. Doar că regele din teatru nu e Regina din film. După cum realitatea nu e mereu asemenea ficțiunii. Sau, cel puțin, asemenea unui anumit tip de ficțiune.
Hamlet-ul lui Tompa (al patrulea din carieră, după cele de la același Teatru Maghiar de Stat din Cluj, din anii '80, de la Glasgow și Craiova din anii '90) începe pe o bandă de alergare încastrată în podeaua înclinată spre sală ce acoperă scena (decorul: András Both) și pe ritmuri de draconică house-ăreală (doar suntem în orașul Untold, iar Teatrul Maghiar e la sub un kilometru de Cluj Arena și ale sale faimoase concerte Tiësto, helloooo!). De alergat pe banda ce aduce leit cu cilindrii rotitori din cuștile de șoareci, aleargă regina Gertrude (Imola Kézdi). De house-(s)ărit, house-ărește toată lumea (coreografia: Melinda Jakab). E doar petrecerea / carna(va)lul ce însoțește însoțirea dintre Claudius și Gertrude. E drept, ei doi prestează un vals, după o muzică doar de ei auzită, dar ăsta e mai degrabă un efect comic al lui Tompa.
Totuși, no house bunți-bunți for Hamlet și Ofelia (Zsuzsa Tőtszegi). Ei doar privesc și stau departe, îmbrățișând o urnă pe care e desenată o cruce. Când trupul răposatului Rege Hamlet (Lucian Chirilă) va trece, întins pe catafalc, prin adâncul scenei, Ofelia îi va oferi vocea sa duhului. Vocea ei îi va transmite tânărului prinț Hamlet adevărul despre moartea tatălui său. Apoi trupul acestuia, acoperit cu un lințoliu alb, abia coborât, parcă, de pe cruce, va părăsi scena pentru a reveni la răstimpuri.
Ofelia Zsuzsei Tőtszegi nu înnebunește mai mult decât o face Hamlet. Ea înțelege planul iubitului (căci iubirea lor e certă și mărturisită, într-o scenă de erotism intens, dar întrerupt de privirile ascunse ale lui Claudius, Gertrude și Polonius) și întreaga grozăvie pe care acesta încearcă s-o demaște. Când tatăl îi moare (Polonius-ul lui József Bíró e un general KGB / de Securitate care trage cu urechea ca un veritabil 00 de dincoace de Cortină), Ofelia vrea mai degrabă să vorbească despre crima regelui. Acesta înțelege și ordonă crima, pe care Crantz & Stern o execută cu discreție. Ofelia, însărcinată cu copilul lui Hamlet (prunc, aievea, ori doar metafora pentru adevărul împărtășit), e asfixiată cu același tip de pungă colorată de gunoi pe care, mai devreme, agentele 00 i-o oferiseră unui Claudius beat în prag de rugăciune și de vomă. Apoi, cadavrul Ofeliei e aruncat în apă. Pleosc.
Torsul și vocea lui Ervin Szűcs domină scena și sala. Montajul de text (traducere în maghiară: Arany János, datând de la mijlocul secolului 19!), personaje și scene (dramaturgia: András Visky) pe care îl propune Tompa, privilegiază personajul lui Claudius. regele rage ca un leu pur-sânge. Scena rugăciunii eșuează în pungă. Scena când, sub direcția de scenă a lui Hamlet fiul, joacă personajul lui Hamlet tatăl (din prezenta versiune a lui Tompa, lipsește trupa itinerantă de actori, spectacolul se joacă în trei, Claudius e răposatul, Hamlet e Claudius, Gertrude e Gertrude), eșuează în furie și fugă. Căința și Dumnezeu nu sunt de nasul noului (nu neapărat) rege. El se înalță pe infracțiune și trăiește prin uneltire și scandal. Vă sună cunoscut?
Hamlet are oamenii lui. Horatio (Balázs Bodolai), Marcellus (Zsolt Gedő), Bernardo (András Buzási) și Francisco (Ferenc Sinkó) formează ceea ce Tompa numește în caietul-program grupul Wittenberg: "Și în zilele noastre există tineri neo-ascetici care nu sunt neapărat interesați de bani, ci sunt preocupați mai degrabă de crearea unei ordini mondiale mai echitabile". De colivia în care aleargă Gertrude am vorbit. E vremea să amintim de colivia lui Hamlet. O chilie, o boxă, un garaj, un container. Populată de cărți, afișe, vise și singurătate. Un singur om i-a călcat cu adevărat pragul, în afară de proprietar: Ofelia.
Spre ea sunt aruncate toată cărțile chiliei atunci când Hamlet înțelege întregul adevăr și realizează că toată cunoașterea lumii se cuvine preschimbată în acțiune sângeroasă, altfel în van va fi fost tot ce a aflat citind. Spre ea sunt aruncate toate cărțile chiliei atunci când Hamlet înțelege că iubirea pentru ea e tot ce mai contează în lumea căzută pe care e chemat să o sacrifice pentru a-i da șansa reÎnvierii. Gluga hanoracului negru (costumele: Bianca Imelda Jeremias) unesc excepționalul intelect al lui Hamlet cu tragedia christică a Tatălui. Restul îl face / e Ofelia!
Fără o vorbă, Gertrude își admite păcatul în urma scenei când Hamlet îi înfățișează întregul adevăr. În scena duelului, ea preia paharul cu otravă din mâna lui Claudius și îi râde acestuia în față după ce îl bea dintr-o suflare. Ea se sinucide, nu Ofelia. Scena duelului? O luptă între mardeiași pe malul mării. Kickboxing în port, sub privirile și pistoalele bandelor rivale. Ai lui Claudius și ai lui Hamlet. În avanscenă, cu ochii la noi, prietenele Crantz & Stern. La momentul potrivit, după ce morții din Shakespeare vor fi murit - nu de sabie, ci de șișul pe care Osric (Szabolcs Balla, looking as Jim Carrey in The Mask) i-l pasează lui Laertes (Tamás Kiss, looking as Sergio Ramos at PSG) -, 00 deschid focul și toată lumea moare. Nici picior de Fortinbras și ai lui. Doar o sumă de cadavre într-un port.
Și o vioară. Copilul-Ofelia (Sára Viola) cântând așezată pe un craniu enorm. Și o voce înregistrată. Copilul-Hamlet (Venczel Lőrincz-Szabó) rostind un text despre nevoia de a alunga frica și a de construi încrederea. E un text de azi (cel mai probabil, scris de Gábor Tompa) pentru ziua de azi. Și pentru cea de mâine.
Mai devreme, de-a lungul reglării de conturi din port, cei doi copii erau de văzut în fosta chilie a Hamlet-ului. Se jucau cu glas șoptit. Chilia era învelită în benzi alb-roșii de plastic pe care stătea scris No trespassing. Chilia fusese securizată de personalul tehnic al teatrului în pauza de nici 10 minute a spectacolului, când spectatorii sunt rugați să părăsească sala doar pentru urgențe fiziologice. Personalul tehnic purta geci pe care scria Security. Se vede treaba că e treabă serioasă, de partid, rege și stat, copilăria.
Uriașul craniu de pe care cântă copilul-Ofelia, cățărat undeva deasupra chiliei, nu e singurul. Undeva, jos, pe scenă, mai sunt alte 8-9. Așezate în două grupuri. Două tabere. Eternul derby, nemuritoarea încleștare.
Ritmul ultra-rapid impus de Tompa, amintind de super-producțiile hollywood-iene cu multe 00 în coada bugetului, îl contaminează pe Hamlet. Omul lui Miklós H. Vecsei e pe alocuri sufocat de cele cărora trebuie să le facă față. Ultra-faimosul A fi sau nu a fi e contaminat de dinamismul decerebrat. Debutează pe bunți-bunți și pare că se pierde în noianul de vorbe și zgomote al cotidianului. La un anumit moment, însă, muzica tace și tot ce se aude e vocea actorului: "Să mori, să dormi. Să dormi. Ori poate să visezi?".
Noul Hamlet al lui Tompa e-aproape să se piardă pe sine în lumea noului, în lumea lui Claudius. Abia purtat de umerii prietenilor din Bande à part de la Wittenberg și de brațele Ofeliei, Hamlet capătă puterea de a demasca lumea de desene animate în care am ajuns să trăim. Dar animată de desene și nimic altceva / altCineva, lumea e condamnată să o ia de la capăt în secunda următoare. E nevoie de noi și noi Hamleți. E nevoie de noi. Și noi?