decembrie 2021
Macbett
Context

În perioada 3-12 decembrie 2021, Teatrul Maghiar de Stat Cluj prezintă o microstagiune / showcase care conține parte din premierele anului 2021: Hamlet de William Shakespeare, regia Gábor Tompa, Macbett de Eugène Ionesco, în regia lui Silviu Purcărete, Cseresznyéskert / Livada de vișini de A.P. Cehov, în regia lui Yuri Kordonsky, Állatfarm / Ferma animalelor după George Orwell, în regia lui Zoltán Puskás, Rómeó és Júlia / Romeo și Julieta de William Shakespeare, în regia lui Attila Vidnyánszky Jr. Bonus: Porno - Povestea soției mele de András Visky, în regia lui Árpád Árkosi, care a avut premiera în 2020. Microstagiunea include lansări de carte și o expoziție dedicată regizorului Harag György.

Macbett - Prolog

În 2007, Silviu Purcărete monta la Swan Theatre din Stratford-upon-Avon Macbett-ul lui Eugen Ionesco. Swan Theatre, sala mai mică, de "doar" 450 de locuri, unul dintre două cele două spații de spectacol deținute de Royal Shakespeare Company în orașul lui Shakespeare, lipit de mult mai cunoscutul Royal Shakespeare Theatre (1.000 și ceva de locuri). Macbett, una dintre re-interpretările moderne ale mult mai cunoscutei Macbeth. Un text puțin cunoscut în Anglia, nu tocmai pe gustul cronicarilor britanici din presa vremii, care s-au mărginit să remarce inventivitatea și energia montării lui Purcărete, acuzând, însă, textura mult prea carnavalesc-caricaturală a scriiturii ionesciene.

La 14 ani distanță, Silviu Purcărete revizitează Macbett-ul, oferindu-i o nouă montare pe scena Sălii Mari a Teatrului Maghiar de Stat de la Cluj. Pe / deasupra / dedesubtul scenei, printre stalurile și în foaierul Sălii Mari (spații de joc, refugiu și lansare al actorilor - decorul & luminile: Helmut Stürmer), în boxele distribuite de-a lungul / de-a latul / de-a înaltul impresionantei sălii clujene (boxe distribuind 5.1 sunetele produse live sau pre-înregistrate - muzica: Vasile Șirli).

Miez

Duncan (Miklós Bács) e un rege laș. Macbett (Zsolt Bogdán) e un rege paranoic. Macol (József Bíró) anunță de la rău început că va fi un rege cumplit.

Duncan se ascunde des și vorbește rar. Așa de rar că te aștepți să intre soft-ul cu reclame în timpul discursurilor sale și să îl zărești jucând golf. Macbett preferă tenisul și înțelege că o dictatură adevărată se face dansând (cu el însuși; cu ea, ar fi complicat, Lady Macbett (Andrea Vindis) se dovedește a fi o vrăjitoare ce împrumută chipul & trupul lui Lady Duncan). Macol decide să înceteze cu ipocriziile politicianiste: va fura, va teroriza, va ucide.

Când nu sunt regi, personajele se poartă la costum (cu sabia în buzunarul interior) sau la uniformă de forțe speciale de securitate (cu puști, grenade & co). În spate, se complotează non-stop. Pe față, se slugărnicește pentru eternitate. Revoltele împotriva suveranilor au sau nu succes. Când au, se schimbă regele și buzele supușilor se obișnuiesc cu altă epidermă. Când n-au, complotiștii și urmașii sunt uciși până la unul. Zeci, sute, mii, zeci de mii, sute de mii de cadavre. Fără excepție, fără ezitare, fără număr.

Pe scenă, Purcărete aduce o drujbă și o defilare de capete ambalate în pungi de plastic si aruncate în hăul din adâncuri. După o vreme, toată sala începe să miroasă a gazele emise de drujbă. Mirosul morții, versiune non-eco. Omorâm natura și omul deopotrivă, kill one, get two for free.

Comploturile se uneltesc cu vorbe identice. Duologul anti-Duncan al perechii Glamiss (Áron Dimény) - Candor (Lóránd Váta) e același cu cel al perechii Macbett - Banco (Gábor Viola). Deși, între timp, cei de pe urmă, în calitate de generali fideli Duncan-ului, i-au căsăpit pe primii. Pasiunea lui Ionesco de a semnala, prin intermediul limbajului, capacitatea uluitoare a speciei umane de a pedala în gol, repetând la infinit drumul spre nicăieri, e semnul cel mai de seamă al genialității sale. Banda de alergare încastrată pe scena pe care Gábor Tompa o așază pe Gertrude în montarea cu Hamlet reprezentată cu o seară mai devreme în cadrul mini-stagiunii de la Teatrul Maghiar din Cluj e o metaforă pentru aceeași realitate: ne agităm cumplit pentru a ajunge niciunde.

E ceva intens caragialian în această intersecție în care se întâlnesc Shakespeare, Ionesco și Purcărete. Poate cioburile farfuriilor sparte în timpul certurilor domestice dintre Duncan (în boxeri albi, șosete & pantofi negri, trenă din plastic, coroană de Freddie - costume: Lia Manțoc) și a sa leidi (veșminte sexy, ținută provocatoare). Poate rachetele de tenis impecabil amplasate în valizele-diplomat (geamantanul, acest trademark absolut al operei purcăretiene!) ale lui Macbett și Banco. Poate sfârșit-nesfârșitele, perfect-imperfectele jocuri de cuvinte cațavenciene strecurate în orișice discurs. Poate aura de Farfuridi - Brânzovenescu a cuplurilor conspiratoare. Poate alura de cetățean turmentat a soldatului (Szabolcs Balla) povestind, străpuns de suliță, că a luptat de partea nu știe cui și apoi pentru tabăra cealaltă.

Ori poate simțirea enormă și privirea monstruoasă asupra unei lumi în care totul e musai să fie gigantic și gol de sens deopotrivă: numărul morților, ura dușmanilor, fojgăiala dorințelor de parvenire și posedare, neîncrederea în semeni, încrederea în vrăjitoare & conspirații. Chiar, ce altceva e încrederea senin-tembelă pe care Macbett (încă o dată, imaginați-vi-l pe Zsolt Bogdán dansând în timp ce în jurul lui se seamănă teroare) și-o proclamă în proorocirile vrăjitoarelor, împotriva tuturor evidențelor, decât o teribilă prevestire a timpurilor și moravurilor pe care le trăim chiar azi?

Circoteca-cabaret imaginată de caré-ul Purcărete - Stürmer - Șirli - Manțoc e focalizată pe putere și pe reîncarnările ei succesive în exemplare din ce în ce mai non-exemplare. De undeva, din foaier, mergând printre spectatori, apar, la răstimpuri, personaje excentrice (interpretate de Melinda Kántor), reunite de Ionesco sub denumirea Clovn: vânzătoare de limonadă, un om cu o plasă de fluturi și așa mai departe. Mă rog, e greu de spus cine e mai excentric: cei din focul luptei (războinice, politice) ori cei ce vin din întunericul anonimității non-belice. Cine e un lider mai (im)probabil: Donald (Trump) sau Charlie (Chaplin)?

Epilog

La final, Purcărete invită pe scenă marele absent. În timpul cumplitului delir al noului rege Macol, tehnicienii încep să demonteze decorul, actorii care și-au încheiat reprezentația străbat scena în costumație de stradă, luminile sălii se aprind. Monologul continuă, dar deja atenția spectatorilor e în altă parte. După peste două ore și jumătate de așezare în scenă șocant de fidelă a ceea ce ne consumă în chip absurd viețile, suntem expuși, preț de câteva minute, firescului. Oameni muncind, oameni mergând spre casă. O picătură de normalitate într-un ocean de aberații.

Carnagiu. Carnaval. CaCa. Un sul, un sul, regatul pe un sul!
De: Eugène Ionesco Regia: Silviu Purcărete Cu: Zsolt Bogdán, Gábor Viola, Miklós Bács, Andrea Vindis, Áron Dimény, Lóránd Váta, József Bíró, Melinda Kántor, Anikó Pethő, Eszter Román, Szabolcs Balla, Balázs Bodolai, András Buzási, Zsolt Gedő, Tamás Kiss, Csaba Marosán

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus