decembrie 2021

Proiectul Asociației Teatrale Shoshin din Cluj-Napoca, intitulat Terenul Întâlnirii, intră în faza finală: între 27 și 30 decembrie 2021, Zbigniew Olkiewicz, unul dintre membrii fondatori ai Academiei Mișcării (Akademia Ruchu) și Jaroslaw Siejkowski, co-fondator al Fundației Art Junction, se vor întoarce la Cluj-Napoca, pentru a pune în scenă la ZIZ Art and Social Area (Str. Paris nr. 5-7) o versiune de studio al acțiunilor stradale prezentate în vară sub numele We are / Where, iar spectacolul final va fi difuzat live pe 30 decembrie 2021 pe platforma online al proiectului.


Terenul Întâlnirii a început ca un proiect participativ, comunitar, cu caracter inclusiv, care folosește metodele teatrului în spații deschise și teatrului social-comunitar inspirate din modelele poloneze pentru a activa cultural comunități rurale și urbane, pentru a aduce spațiile publice mai aproape de oameni și pentru a contribui la aproprierea spațiului public prin artă. Evenimentele din cadrul proiectului au avut loc în Cluj-Napoca, Mera și în spațiul online începând cu luna august 2021.

Ca un prim pas, pe străzile din Cluj Napoca s-au desfășurat acțiunile stradale sub numele We are / Where - a căror versiune de studio va încheia proiectul joi (30 decembrie 2021) -, iar la începutul lunii septembrie 2021, partenerii internaționali au organizat diverse traininguri și ateliere în Mera și au creat un spectacol comun cu localnici. Seria ar fi trebuit să continue la începutul lunii octombrie 2021 cu un atelier de teatru de păpuși de umbre cu copii și tineri aparținând comunității rome din Pata-Rât, susținut de Barbara Prądzyńska și Antonio Gonzalez Rodrigue, dar, din cauza situației epidemice, acest eveniment a fost anulat. În noiembrie 2021, Terenul Întâlnirii s-a mutat în spațiul virtual, unde organizatorii au așteptat publicul cu patru seminarii și cu o proiecție de film.

Prima etapă a proiectului se mută acum de pe stradă în interior și de acolo în spațiul online. În august, au avut loc mai multe acțiuni stradale în Cluj Napoca, bazate pe metodele academiei poloneze de mișcare. Trupa Akademia Ruchu - care a fost înființată la Varșovia în 1973 - este unul dintre cele mai originale grupuri experimentale din Polonia, limbajul său, chiar și privit din perspectiva de astăzi, rămâne încă proaspăt și eficient. Akademia Ruchu este una dintre primele trupe din Polonia care a ieșit în stradă și a creat spectacole într-un spațiu urbanizat, implicând trecătorii și reflectând asupra problemelor sociale.

Pornind de la acest model, actori din companii de teatru independente din Cluj Napoca, conduse de Zbigniew Olkiewicz și Jaroslaw Siejkowski au creat mai multe acțiuni și mișcări stradale în timpul verii, care au abordat teme sociale, comunitare sau individuale. Participanții reimaginează acum aceste etude-uri, adăugând muzică și texte noi și adaptându-le pentru interior, mai precis în diferitele spații ale ZIZ Art and Social Area (fosta sinagogă ortodoxă). Spectacolul rezultat va putea fi vizionat gratuit joi, 30 decembrie 2021, de la ora 18:00, pe pagina de Facebook al proiectului Terenul Întâlnirii și a Asociației Teatrale Shoshin.

Zbigniew Olkiewicz este unul dintre membrii fondatori al Academiei Mișcării și co-creatorul majorității spectacolelor și proiectelor legendarei trupe de teatru independent din Polonia. El participă în mod activ în pregătirea și implementarea proiectelor internaționale de teatru, ateliere artistice și spectacole în întreaga lume, lucrează la granița dintre teatru, arte vizuale - performative și instalații interactive. Jaroslaw Siejkowski este producător, creator de cultură, actor, regizor și educator de teatru, cofondator și lider al Fundației Art Junction, producător și manager de proiect în cadrul Institutului Grotowski din Wroclaw. Între 1993 și 2020 colaborează și co-creează spectacole și proiecte cu Teatr Biuro Podrozy, una dintre cele mai importante trupe de teatru din Polonia.

Terenul Întâlnirii este un proiect condus de Asociația Teatrală Shoshin din Cluj-Napoca, dezvoltat împreună cu Fundația Art Junction din Polonia, realizat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN) și al Departamentului pentru Relații Interetnice (DRI), respectiv cu sprijinul programului multianual Independent pentru anii 2017-2022, fiind parte al programului de finanțare Cultural bridges al Institutului Adam Mickiewicz. Proiectul se realizează în parteneriat cu Institutul Polonez din București, Facultatea de Teatru și Film al Universității Babeș-Bolyai, Asociația Váróterem Projekt, Asociația Magic Puppet și Asociația Made in Pata Rât.

(Fotografiile sunt făcute de György Tamás, Orbán Eszter și Tóth Helga)

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus