Același sentiment al neputinței - Quo vadis, Aida? / Don't Look Up

Sentimentul de neputință, faptul că unui singur individ îi este absolut imposibil să se salveze într-o situație limită, a legat în imaginația mea acțiunile a două filme, complet diferite, văzute în 2021.

Quo vadis, Aida? - câștigător a trei premii ale Academiei Europene de Film și nominalizat la Oscar la categoria cel mai bun film străin - ne reamintește în manieră cinematografică masacrul de la Srebrenica din 1995. Aida este traducător pentru ONU și va încerca prin toate mijloacele să-și salveze familia.


Don't Look Up - filmul hit al sfârșitului de an 2021 de pe Netflix - în care o echipă de cercetători descoperă o cometă care urmează să lovească Pamântul în șase luni, încearcă să facă public acest lucru și să salveze într-un fel sau altul omenirea. Desigur că filmul este voit realizat în tonuri groase, nimic nu este luat în serios, cu atât mai puțin pericolul anunțat al distrugerii definitive.


Cele două filme sunt la extremă unul de celălalt din multe puncte de vedere. Quo vadis, Aida? tratează un subiect istoric real, drama este numai a unei colectivități restrânse (8.000 de musulmani bosnici), coproducție internațională, film festivalier prin însuși subiectul tratat, dificil de urmărit și suportat. Don't Look Up are ca premisă un fapt ipotetic, însă drama, neconștientizată și luată în bășcălie, este a întregii omeniri; distribuit de Netflix, pe care grotescul și ironia îl fac ușor de consumat.

Punctul comun al celor două filme este acest sentiment al neputinței, al zbaterii fără a obține nimic. Aida vorbește, negociază, imploră pentru a-și salva familia, pe când echipa de cercetători participă la emisiuni tv, vorbește cu Președintele Statelor Unite pentru a salva Pamântul, este compusă chiar și o melodie pentru finalul veacurilor. Fiecăruia dintre cei doi protagoniști i se oferă posibilitatea de a se salva numai pe el, însă aceștia nu dau curs acestei oferte, pentru că ce rost are să te salvezi numai pe tine și nu întreaga-ți familie sau omenire.

Poate că această comparație între cele două filme nici nu-și are locul: în Quo vadis, Aida? aflăm că în urma genocidului de la Srebrenica din 1995 au fost uciși peste 8.000 de bărbați bosniaci musulmani și nici până în prezent nu au fost identificate toate cadavrele, pe când Don't Look Up este numai o satiră dureroasă, o oglindă a societății actuale.

Exemplele date sunt atât de diferite unele de altele, situațiile la fel, însă acest sentiment al neputinței l-am simțit prezent în ambele filme. Asemeni unei găini cu capul tăiat care aleargă înnebunită, așa fac și personajele. Poate că noi știm de la început că nu au nicio șansă de supraviețuire, însă pentru a ne amăgi, sperăm că vor fi salvate cumva. Ca spectatori suntem numai niște martori (amuzați) ai unei morți lente și dureroase a unei comunități sau a întregii omeniri.

Ar fi fost de preferat să scriu un articol optimist la începutul unui an nou, despre noi visuri și dorințe de îndeplinit în 2022, însă poate dacă așteptările sunt joase, dispare și riscul de a rămâne dezamăgiți la final, când se va trage linie.