ianuarie 2022
Miracol
Regăsim în cel de-al doilea film al trilogiei anunțate de Bogdan George Apetri cam toate aspectele remarcabile, pe care le salutasem în cronica primei sale părți, Neidentificat: un story complicat și incitant, marcat de suspans, dar plin de substanță umană.

 Personaje puternice, credibile, jucate impecabil - în cazul de față, Emanuel Pârvu, Ioana Bugarin, Valeriu Andriuță, Valentin Popescu. Pe lângă aceștia, Vasile Muraru (într-o apariție cu pondere mult diminuată, dar totuși recognoscibilă) trasează numitorul compun al lumii polițienești din micul orășel de munte, servind ideea dramaturgică ce ar putea fi exprimată prin formula "locul unde nu se schimbă nimic".

De altfel, orașul însuși, cu personalitatea lui complexă, își păstrează calitatea de personaj principal. Locurile frumoase, întrezărite parcă în frenezia anchetatorului pre(a)ocupat de lucrurile serioase, grave, în care se află dublu implicat, sunt filmate fără ostentație, chiar cu o anumită precipitare; cu toate acestea, ele vorbesc, generează atmosfera pe care Apetri o dezvoltă și o exploatează temeinic, chiar dacă într-un ritm trepidant, parcă mereu cu sufletul la gură. Al doilea spațiu congruent devine mânăstirea, cu o sacralitate imperfectă, ale cărei fisuri de ordin moral sunt tratate rece, fără indignare sau patimă. Mai puțin ca în instituția monahală a lui Mungiu (După dealuri), aici lucrurile sunt oarecum mai simple, dar acoperite cu autoritatea veștmântului negru (simbol al austerității, dar și al opacității), în spiritul altui film despre care s-a discutat, la vremea lui: Un pas în urma serafimilor.

De fapt, cele două instituții care sunt relevate - Poliția și Mânăstirea - își dezvăluie, pas cu pas, slăbiciunile - ca reflex inevitabil al convingerilor personale, din partea celor ce le slujesc - potrivit cărora adevărul poate fi tratat "cu grijă", adică măsluit după necesitățile de reprezentare. Dumnezeu? Poate că vede, dar de el ne ocupăm noi... nu e treaba altora, luați în seamă doar ca să asculte. Legea? E, oricum, imperfectă, de ce să nu-i speculăm lacunele, atunci când asta ne avantajează? Adevărul? Numai Dumnezeu îl știe. Și cercul se închide ermetic.

[URMĂTOARELE PARAGRAFE CONȚIN CÂTEVA SPOILERE NECESARE]

 Povestea tinerei Cristina, însărcinată cu polițistul Marius Preda ar fi putut fi una oarecare dacă... Dacă el n-ar fi fost însurat și cu doi copii. Dacă ea nu s-ar fi refugiat "în tranziție" printre măicuțele nu atât clevetitoare cât înfricoșate de ipocrizia pe care sunt obligate să o afișeze. Excelent interpretată de Ioana Bugarin (cu o fizionomie expresivă prin sobrietate, cu trăiri emoționale detectabile în privirea hăituită), fata își trăiește cu reținere dramele prin care trece: decizia chiuretajului, renunțarea în ultimul moment, apoi descoperirea situației matrimoniale a iubitului. Doar că... după violul brutal la care este supusă de un taximetrist detracat, refuză inexplicabil să-l acuze prin recunoaștere pe agresor, importantă pentru ea rămânând dragostea pătimașă pentru iubitul care numai ce o dezamăgise. De ce?

În investigațiile sale, inspectorul de poliție are aplombul și nervozitatea predecesorului său din Neidentificat - totul pe cont propriu. Mereu arțăgos, grăbit, prea sigur pe el și pe deciziile sale. Un fel de comisar Moldovan, urmașul clonat al prematur răposatului Miclovan. Performanța actoricească a lui Emanuel Pârvu este, însă, cu atât mai salutară cu cât, pe scheletul unui temperament deloc agreabil și nu tocmai onest, așa cum i l-a scris regizorul, izbutește să confere autenticul necesar și, totuși, diferit de al colegului. Acum, nu-i vorbă: acela era un criminal cu sânge rece, care premeditase diabolic răzbunarea din gelozie, pe când "miraculosul" este doar un șmecheraș mincinos și fustangiu, dar a cărui muscă bâzâie așa de tare pe caschetă, încât dă în clocot nestăpânit, gata de aproape orice ca să-și verifice intuițiile. Plantarea de probe false la locul infracțiunii este, putem crede, o biată operațiune de rutină; intimidarea martorului - un tratament nevinovat. Aaa... că ele provin dintr-o intuiție ce se dovedește corectă, e altceva. Tipul nu pare obsedat de adevăr, cât de răzbunare, de pedepsirea unei vinovății mai grave decât propria lui responsabilitate în raport cu aceeași victimă. O iubește pe Cristina? Nu știm. După manifestările vizibile - nu. Milă? Mai curând furie bezmetică și cam nelegiuită.

Aici apare, cred eu, principala problemă a Miracol-ului, nu tocmai obișnuită la un film ce se pretinde și chiar este unul realist: fractura evidentă și inexplicabilă între modul cum abordează legea asemenea afaceri și felul în care o ia razna polițistul cel adulterin. Admițând că ar putea exista unele explicații ale acestui derapaj, ele nu apar nicăieri în film! De ce nu se investighează violul prin mijloacele obișnuite: urme de agresiune, probe biologice, inclusiv ADN? Haide... polițistul ar răspunde în maniera lui obișnuită: "De-aia! C-așa vreau eu". Doar că regizorul nu e polițist. Cum, tot astfel, secvența finală, în care vedem că victima a murit, nu conține nimic din uzanțele actului anatomo-patologic cuvenit. Și atunci, apare întrebarea: care / unde este miracolul? Supraviețuirea copilului ne-avortat?

Toate aceste imprecizii (neglijențe?) de dramaturgie sporesc, poate, misterul. Dar când ai ajuns la genericul final (al episodului 2 totuși, din 3 în total) și tu, spectator, nu le poți pricepe pentru că nu deții elementele faptice, e greu să eviți termenul, deloc agreabil, de confuzie (știu, se poartă moda asta și pe la case mai mari: Cristi Puiu a probat-o și acreditat-o la greu în a sa Aurora). Or, dacă e așa, cred că filmului i-au lipsit - la nivelul realizării - două personaje fundamentale: co-scenaristul și producătorul. Ambele asumate, in integrum, de autorul total. Ceea ce are, poate, meritul, de a asigura liniștea deplină a regizorului, dar și neajunsul unei păreri alternative față de datele ecuației dramaturgice. Și e regretabil, la câte calități demonstrează filmul...


Regia: Bogdan George Apetri Cu: Ioana Bugarin, Emanuel Pârvu, Cezar Antal, Ovidiu Crişan, Valeriu Andriuţă, Ana Ularu, Valentin Popescu, Marian Râlea, Nora Covali, Natalia Călin, Cătălina Moga, Olimpia Mălai, Vasile Muraru, Mircea Postelnicu

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus