martie 2022
Festivalul de Film Documentar One World România, 2022
Festivalul One World revine în 2022 cu peste 60 de filme de lungmetraj, mediumetraj și scurtmetraje internaționale, majoritatea în premieră națională. Și în acest an, proiecțiile vor avea loc în două etape: fizic între 13-23 mai 2022, în București, la Cinema Elvire Popesco, ARCUB, Cinemateca Eforie și alte locații indoor și outdoor din capitală, și online, în toată țara, între 23-31 mai 2022.
Tema principală aduce în prim-plan interacțiunea dintre om și mediu, fie el natural sau construit, și abordează holistic noțiunea de "ecologie", atât din perspectiva individului, cât și a mediului în care trăim.

"Omul este natură. Orice se întâmplă cu natura se întâmplă de fapt și în noi, iar orice se întâmplă în noi se reflectă înapoi în natură. Pornind de la această viziune asupra omului ca fiind o parte integrantă în ecosistemul vast și complex al lumii, în ediția OWR#15 dorim să reflectăm asupra interacțiunii dintre corp, minte și lumea înconjurătoare, și să ne îndreptăm atât către o ecologie a mediului, cât și către una a minții și a trupului. Înțelegem felul în care poluarea și dezastrele ecologice se răsfrâng negativ asupra sănătății noastre fizice și psihice, dar suntem mai puțin conștienți de felul în care structurile noastre psihologice și fizice afectează și poluează mediul într-o buclă de feedback continuă. Dorința iresponsabilă de expansiune, fără respect pentru ce ne înconjoară, reflectă de fapt o profundă deconectare de propriile noastre nevoi, care în realitate nu sunt niciodată în conflict cu cele ale planetei", punctează Monica Stan, director artistic al festivalului OWR#15.

Ediția din 2022 a festivalului arată lumea într-o continuă schimbare - iar impactul acestor transformări ne afectează, într-un ritm alert, în toate aspectele vieții noastre. Suntem într-un work in progress continuu, care lasă loc atât pentru distrugere, cât și pentru moșteniri viitoare viabile. În căutarea stabilității, avem nevoie de ancore, să ne simțim înrădăcinați unui loc, unui teritoriu, unei comunități, unor valori, cu alte cuvinte să fim cu "picioarele pe pământ". Astfel, vom acorda o atenție specială solului, care devine liant în a trăi armonios și a construi ecosisteme echilibrate în dinamica om, natură și resurse.

Odată cu lipsa solului fertil ajungem la dezastre ecologice, emisii de dioxid de carbon cu efect de gaz de seră, fenomene de deșertificare, agricultură precară, lipsa hranei, zone lipsite de apă și copaci sau biodiversitate redusă. Repercusiunile sociale merg mână în mână, iar în căutarea resurselor, apar fenomene de migrație masivă, refugiați, șomaj, dar și conflicte armate. Lipsa unor mecanisme de suport, fie ele financiare, din partea unei comunități sau guvernamentale, duc la acțiuni umane extreme, la alienare și înstrăinare, având efecte asupra corpului și minții umane. Cu alte cuvinte, duc la dezechilibre interioare, interumane și în relație cu mediul înconjurător.
În 2022, susținem campania globală Conscious Planet, care își propune să aducă în discuție dispariția solului fertil, de aceea ne vom apropia, printr-o serie de demersuri, de perspectiva regenerării solului și a relației omului cu pământul.

Ediția a 15-a a Festivalului OWR aduce în atenția publicului și alte teme care ne preocupă constant, privind migrația, justiția, diversitatea, toleranța, munca din perspectiva efectelor schimbărilor climatice asupra fenomenului de migrație, modalitățile în care justiția ne poate ajuta în reglementarea unui sistem economic sustenabil și impactul pe care îl au diferite meserii și activități economice atât asupra mediului, cât și asupra sănătății noastre fizice și mintale.

Seria de vizualuri din 2022, realizată de Maria Drăghici, pornește de la spații umane revendicate de natură, într-un mod firesc și neinvaziv. Direcția principală este dată de invitația la o masă a tratativelor, fictivă care să deschidă spre dialog, într-un context tensionat, ce prevede calmul dinaintea furtunii. Evenimentele OWR#15 debutează cu proiecția în avanpremieră a filmului Imaculat, regizat de Monica Stan și George Chiper-Lillemark, primul eveniment din seria de warm-up-uri a Festivalului One World România #15.
Proiecția va fi însoțită de o discuție în prezența echipei și muzica unuia dintre actorii din film, Cezar Grumăzescu.

Abonamentele pentru perioada 13-22 mai 2022, în spații fizice din București, sunt disponibile pe Eventbook în număr limitat (50) și asigură intrarea la toate proiecțiile festivalului, catalog și alte materiale promoționale. Abonamentele nu includ accesul la deschiderea festivalului, concerte și la alte evenimente speciale.

Locurile vor fi limitate, respectând criteriile de distanțare pentru prevenirea infectării cu SARS-CoV-2, impuse de legislația în vigoare la momentul proiecției.

Cumpără abonament OWR#15

Organizator: Asociația One World Romania
Partener Secțiunea Justiție: Programul Statul de Drept Europa de Sud Est al Fundației Konrad Adenauer
Cu sprijinul: Administrația Fondului Cultural Național, UNHCR - Agenția ONU pentru Refugiați, DACIN-SARA, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Uniunea Cineaștilor din România
Parteneri culturali: Institutul Francez din București, Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România, Forumul Cultural Austriac, Goethe-Institut București, Ambasada Elveției în România, Ambasada Spaniei în România, Ambasada Republicii Cehe la București, Centrul Ceh București, Institutul Polonez din București, Delegația Generală Valonia-Bruxelles la București, Ambasada Suediei, Ambasada Statului Palestina, Festivalul SUPER, Kinedok, Prisma, Redwood Productions
Spații partenere: ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București, Institutul Francez din București, Arhiva Națională de Filme - Cinemateca Română
Bilete prin: Eventbook
Partener de mobilitate: BlackCab
Partener digital: Canopy
Festivalul a fost fondat în 2008 de Centrul Ceh București
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.


Descarcă catalogul OWR 2022 aici.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus