Îl cunoaștem încă de când era pre-adolescent, zâmbind sfios în fața camerei VHS a soră-sii. După aceea, timiditatea îi dispare, dar și inocența în fața legii. Aflăm că a trecut și printr-o închisoare pentru delicvenți juvenili, dar și că, Slavă Domnului!, a reușit să iasă de acolo cu mintea întreagă.
Îl cunoaștem pe Arnaud ca pe un individ care încearcă să depășească traumele pe care toate prezențele din viața sa i le-au creat. Pare că nu a găsit soluția pentru a se maturiza, pentru a se agăța de ceva puternic, de cineva care să îl iubească necondiționat.
O trăsătură notabilă a filmului este că nu vrea să justifice acțiunile lui Arnaud. Accentul cade pe înțelegerea motivațiilor, nu neapărat pe acceptarea actelor lui sau, cu atât mai puțin, pe admirația față de încercările sale de a se conecta la un sine mai profund, de a atinge un prag stabil al propriei personalități. Atât de adânc și atât de fix încât să-l țină pe linia de plutire.
De aceea, alegerile de pierde-vară, de terchea-berchea, pe care le tot comite Arnaud, se izbesc de dorința de înțelegere, de empatie cu care îl urmărește Laure și, prin intermediul filmului, și spectatorii. Atunci când, pentru puțin timp, este alături de mama sa muribundă, legăturile de familie sunt emoționante, cu atât mai mult cu cât suntem conștienți și de prezența Laurei în spatele camerei de filmat.
Deși francez - așadar cetățean al unei țări în care milioane de români sau săraci de aiurea doar visează să trăiască, Arnaud se simte încorsetat de sistemul polițienesc care îl asimilează străinilor din cartierele sărace în care a trăit.
Arnaud pleacă în Spania. Iar de aici în Peru. La un moment dat, participă la proteste violente. Încearcă un drum nou de fiecare dată, însă progresele se lasă așteptate. Nu pare că vrea să prindă rădăcini și să crească, și în niciun caz nu muncește. Se încăpățânează într-o continuă mișcare și reinventare de sine. Este acesta un destin? Este oare un blestem? Sau, dimpotrivă, o binecuvântare?
Îl însoțesc permanent scuterele, un laitmotiv al documentarului. Încă din prima secvență, filmată când încă era pre-adolescent, Arnaud apare călare pe unul. Apoi adult, dă rotocoale cu el, iar în Spania apare cu unul furat, dar inutilizabil. Scuterul indică dorința de călătorie, nevoia de explorare, exact ceea ce îl definește pe protagonist.
Dar scuterul este un vehicul neserios. Nu este un vehicul burghez, familist precum o mașină, dar nici o motocicletă puternică, cu care ai putea să vezi un continent întreg. Scuter-ul este destinat distanțelor scurte și tinerilor - în special celor din zonele mediteraneene, exact acelea pe care le colindă Arnaud. Legătura cu ele îl condamnă cumva la stare juvenilă, la imposibilitatea de a se maturiza.
Soy Libre, documentarul Laurei Portier nu are pretenții de creativitate sau de anduranță intelectuală, adăugându-se șirului lung al mărturiilor privind dificultățile tinerilor europeni de a se integra în societățile lor de origine. Merită însă apreciat ca demers intimist, ca explorare a căutării încăpățânate pentru propriul destin.
Descarcă catalogul OWR 2022 aici.