Am întâlnit la Ateneul Român prospețimea regăsirii vieții culturale, a bucuriei concertelor pe viu, cu public mult, cu artiști instrumentiști în număr rezonabil pe scenă, cu aplauze înflăcărate pline de recunoștință pentru frumos, cu buchete de flori oferite interpreților și mai ales cu sentimentul înălțător pe care muzica lui Beethoven și Schumann, într-o seară de martie, în apropierea echinocțiului de primăvară, îți umple sufletul.
Un concert excelent, în vremuri dificile, care infirmă dictonul lui Marcus Tullius Cicero inter arma silent musae (când armele vorbesc, muzele tac).
În debutul serii muzicale publicul a ascultat Concertul pentru vioară și orchestră în re major, op. 61 de Ludwig van Beethoven, în interpretarea violonistului Remus Azoiței.
Violonistul Remus Azoiței revine constant pe scenele din București, așteptat mereu cu entuziasm și curiozitate. Publicul îl îndrăgește, orchestrele se simt în largul lor când acest artist cântă, iar dirijorul nu are mari emoții în a conduce acompaniamentul.
Și totuși, surpriza rămâne de fiecare dată. Remus Azoiței prezintă concertul de Beethoven, interpretându-l cu o necontenită urmărire a categoriei estetice a frumosului, îngemănat cu arta sunetelor. Dincolo de o maturizare firească a concepției sale interpretative, există în cântatul său dorința de a crea «aici și acum». Spun aceasta, pentru că am întâlnit unele păreri despre modalitatea de a cânta respectiva primă parte a Concertului de vioară de Ludwig van Beethoven, în ideea că, dată fiind întinderea mare a acesteia - și de altfel a întregului concert - interpretul ar trebui să o lase să treacă, adică să nu se implice prea mult (că de-aicea cale lungă mult mai este).
De la intrarea viorii soliste (cu acea mini-cadență în octave ascendente, ce desfășoară un acord de septimă de dominantă), sesizam voința interpretativă a violonistului, prin așezarea pe sunetul prelung de sosire în registrul acut, unde apogiatura anterioară căpăta valențe de punct culminant. Într-adevăr, timpul artistic viza inefabilul, diferit de simpla curgere măsurată cronometric.
Muzica se desfășura cu solemnitate, melodica fiind ranforsată de pilonii funcțiunilor tonale. Intercalările tutti-ul orchestral augmentau senzația de monumentalitate. Admiram agogica ferm conturată, pe care Remus Azoiței o etala în pregătirea temei secunde din Expoziția solistică a formei de sonată. Cât de frumos a pregătit, printr-un ritenuto, expunerea antecedentului de către clarinet și fagot, încetinind printr-un gest dirijoral trilul pe nota întreagă anterioară, parcă ridicând mingea la fileu partenerilor de dialog muzical! Experiența solistică își spunea cuvântul la tot pasul: în secțiunea în care vioara cântă figurații în triolete de optimi într-un mers arpegiat, Remus Azoiței se întorcea uneori spre compartimentul viorii prime, pentru a le sugera momentul debutului tematic. Episodul central în sol minor, cu acel fir melodic suav anacruzic, ornamentat cu grupete, suna cu o adâncă melancolie. El era urmat de un motiv ostinato pe o pedală a trompetei ce intona sunetul la, repetat dureros, pe durate de pătrimi.
Percepeam răbdare și echilibru în concluzia Dezvoltării (solistul amâna creșterea intensității pe pasajul cromatic, în triolete de optimi, al viorii soliste, până la maxima dilatare intervalică finală, având baza în bas, pe dominanta tonalității re major).
După Repriză, Cadența solistică, tumultuos pregătită de orchestră, a îmbinat acel caracter indicat de Fritz Kreisler, Nobilmente - cu o splendidă demonstrație de virtuozitate romantică. Amalgamul motivelor tematice cu variațiunile aferente, concepute contrapunctic, precum și acordurile ori arpegiile desfășurate pe toată lungimea tastierei viorii, cu avântări și potoliri agogice bine strunite, cu falii dinamic (acele superbe subito piano-uri, riscant sculptate sonor, având un efect magic) - toate au condus către Coda Allegro-ului de sonată, ca o izbăvire. Tema principală se auzea dintr-un vis. Nimic monoton, ființarea (nu mai puțin de patruzeci de ori de-a lungul părții) acestei inspirate idei muzicale beethoveniene.
În Larghetto, partea a doua a concertului, după introducerea corzilor con sordino, variațiunile viorii soliste se desfășurau cu sunet dulce, vibrat cald, plutind parcă deasupra temei. Secțiunea centrală te ținea cu răsuflarea tăiată. Când credeai că sunetul în pianissimo se va stinge, pe prelunga trăsătură de arcuș, acesta înflorea, datorită măiestritei tehnici de a conducere a arcușului. Discursul muzical devenea poetic. Finalul concertului, pregătit de o scurtă cadență, cu acel refren de rondo beethovenian genial, a răsunat încărcat de o energie debordantă. Cât de frumos a răsărit acea temă marinărească din Cupletul central, expusă inițial de vioară și reluată de fagot, pe figurațiile viorii! Cadența solistică, plină de sclipire, era cântată într-un tempoul alert. Pasajele dinamizatoare impresionau și datorită acelor motive preluate din elementele tematice ale refrenului, de astă dată potențate de dublele coarde. Un tril prelung readucea tema refrenului de rondo, însă în tonalitatea la bemol major, după care Coda triumfală împlinea acest unic concert de vioară, scris de titanul de la Bonn.
Aplauze puternice îndelungate, ovații și buchete de flori au răsplătit interpretarea de înaltă ținută artistică a violonistului Remus Azoiței, care a oferit publicului aflat în sala Ateneului Român trei bis-uri: Capriciul nr. 3 de Vasile Filip, Capriciul nr. 13 de Niccolò Paganini și - în memoria violonistului și pedagogului viorii Daniel Podlovschi - Sarabanda din Partita solo în si minor de Johann Sebastian Bach.
După pauză, am ascultat Simfonia nr. 1 în si bemol major op. 38, «Simfonia Primăverii» de Robert Schumann, în interpretarea Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu, dirijată de David Crescenzi.
Prima simfonie scrisă de Robert Schumann, Simfonia Primăverii a fost compusă în anul 1840ș și a avut premiera în data de 31 martie 1841, la Leipzig, în sala Gewanthauss, sub bagheta lui Felix Mendelssohn.
Lucrarea simfonică romantică programatică [2] a fost intitulată după poemul Frühlingsgedicht (Poezie de primăvară) de Adolf Böttger. Simfonia are patru părți: 1. Andante un poco maestoso - Allegro molto vivace; 2. Larghetto; 3. Scherzo : molto vivace - trio I: moto più vivace, - Tempo primo - trio II; 4. Allegro animato e grazioso. În introducerea lentă ascultam chemarea unor sonorități de fanfară, asemenea unui moto muzical. Apoi, unduiri melodice conduceau spre prima temă a formei de sonată. Acest subiect muzical viguros continua strălucitoarea chemare la întâmpinarea primăverii: "O, schimbă, schimbă cursa ta / În vale înflorește primăvara!"[3] Într-adevăr, prima intrare a trompetei suna de parcă venea de undeva de sus, ca o chemare la trezire. Muzica sugera schimbarea lumii în verde, cu fluturi plutind în aer. Mai apoi, în Allegro, se întrevedea cum totul are legătură cu primăvara, cum totul devine viu... Pasajele repezi în șaisprezecimi ale viorilor prime, erau preluate de viole. Formulele ritmice punctate ale instrumentelor de suflat înviorau discursul muzical. Densitatea vegetației era ingenios marcată prin suprapuneri de triolete în optimi la viorile prime, peste șaisprezecimile, în legato, ale viorilor secunde.
Cât de frumos a sunat tema cantabilă a oboiului, acompaniată de clarinet și fagot, din începutul Dezvoltării! Admiram apoi și pagina de poetic lirism, amintind de liedurile compozitorului, secțiune ce încheia concluziv Animato-ul. A urmat o parte dominată de o atmosferă meditativă, Larghetto, întreruptă doar de secțiunea mediană, patetică. Splendid suna intrarea șoptită a alămurilor în pianissimo, precum o umbră. Apoi, Scherzo-ul, cu jocul celor două Trio-uri, expansive: primul cu o tentă zglobie, primăvăratică, iar cel de-al doilea, ca un adevărat iureș de bucurie. Finalul, Allegro animato e grazioso, debuta prin scânteietoarea temă afirmată de viori. Frumos a sunat și intervenția cornilor, din episodul Andante. Se auzea reluarea ideii muzicale din Allegro molto vivace, prima parte a simfoniei. Arcul se încheia printr-un episod final, marcat de o pauză generală, urmată de trei acorduri de tonică. O muzică încântătoare, cântată cu aplomb!
Dirijorul David Crescenzi a realizat o versiune autentică a acestei lucrări schumanniene atât de dinamice și generatoare de bună dispoziție.
NOTE
[1] Dirijorul David Crescenzi s-a născut în Italia, a urmat cursurile Conservatorului din Pesaro, specializându-se ulterior în dirijat-orchestră, pian, dirijat coral. A audiat de asemenea, cursurile Pomeriggi musicali din Milano, susținute de profesorul Gustav Kuhnn. Apoi, și-a început lunga colaborare cu Opera Națională Română din Timișoara, unde a fost dirijor permanent invitat. Stabilit între timp în țara noastră, David Crescenzi are colaborări cu operele din București, Cluj-Napoca și Iași, precum și pe plan internațional, turnee în Franța și Germania. Repertoriul său liric cuprinde Bărbierul din Sevilla, Contract de Căsătorie, Domnul Bruschino de G. Rossini, Elixirul dragostei, Lucia di Lammermoor, La Favorita de G. Donizetti, Bal mascat, Aida, Rigoletto, Nabucco, Trubadurul, Otello, Bal mascat, Attila, Don Carlo și Simon Boccanegra, Don Pasquale de G. Verdi, Nunta lui Figaro de W. A. Mozart, Faust de Ch. Gounod, Carmen de G. Bizet, Tosca Turandot, Boema, Madame Butterfly, Gianni Schicchi de G. Puccini Cavalleria rusticana de P. Mascagni, Paiațe de R. Leoncavallo, Adriana Lecouvreur de F. Cilea și Gioconda de A. Ponchielli, prima audiție absolută în Italia Neues vom Tages de Paul Hindemith. În 2014 a fost numit Dirijor permanent și Director artistic la Cairo Opera House din Egipt. Din septembrie 2017, David Crescenzi este Director Artistic la Opera Națională Română din Cluj-Napoca. În stagiunea 2018/2019 a fost nominalizat Dirijor Invitat Permanent la Deutches Oper am Rheim din Dusseldorf, Germania.
[2] Inițial, fiecare parte a avut titlul său propriu: prima Începutul primăverii, a doua Seara, a treia Tovarăși veseli și ultima Primăvara în plină înflorire. Înainte de publicare, Schumann a retras însă aceste titluri.
[3] "O wende, wende deinen Lauf/Im Thale blüht der Frühling auf!" - în originalul versurilor lui Adolf Böttger, din Frühlingsgedicht (Poezie de primăvară).