Brahms călătorea adesea, atât pentru turnee, cât și din plăcere. Era un iubitor al naturii și mergea adesea la plimbare prin pădurile din jurul Vienei. Vizita deseori Italia în timpul primăverii. De obicei, se stabilea într-o așezare rurală plăcută în care putea compune în timpul verii. Îi plăcea în mod deosebit să petreacă timpul afară, unde simțea că putea gândi mai limpede. Era un adept înverșunat al muzicii absolute- muzică ce nu se bazează pe o scenă concretă sau narativă, precum în cazul unui poem simfonic ori a operei. Brahms îl venera pe Ludwig van Beethoven, poate chiar mai mult decât pe ceilalți compozitori romantici. Aprecia de asemenea, creațiile compozitorilor clasici de dinaintea sa - Mozart și Haydn, ceea ce se reflectă în alegerea genurilor clasice precum: sonata, simfonia și concertul. Cu toate acestea, Brahms este un compozitor complet romantic în stil, răvășind forma liniilor de compoziție. Pe de altă parte, a fost cu siguranță influențat și de dezvoltarea tehnologică a pianului, care a atins în esență forma modernă în timpul vieții sale. Astfel, o mare parte a muzicii de pian a lui Brahms și multe dintre liedurile sale folosesc timbrul notelor joase și pedala, pentru a obține un sunet bogat și puternic.
Și într-adevăr, am remarcat în interpretarea pianistului Andreas Haefliger, în Concertul nr. 1 în re minor, op. 15. aplicarea măiestrită a acestor mijloace de expresie, alături de tehnica și forța sa de transmitere a sensurilor și afectelor muzicii brahmsiene.
În vara anului 1860, Brahms a trimis editorilor Breitskopf și Härtel cinci lucrări spre publicare: Concertul pentru pian, prima serenadă, două lucrări corale și Opt cântece și romanțe. Concertul în re minor a fost refuzat, sub motivul relei primiri de la Leipzig (unde publicul l-a primit, cu numeroase fluierături de nemulțumire). Astăzi, acest concert este unul dintre cele mai apreciate din repertoriul pianistic universal.
În cele trei părți ale concertului (1. Maestoso; 2. Adagio; 3. Rondo: Allegro non troppo), solistul serii de la Ateneul Român, Andreas Haefliger, a oferit auditoriului o versiune autentică, plină de patos, fiind într-un elan interpretativ continuu și așa cum reiese din partitură, "într-un dialog-conflict cu orchestra, de dimensiuni enorme"[3]. Orchestrației stufoase, simfonice, solistul i-a contrapus o tumultuoasă sonoritate, chiar incisivă - în secțiunile cu dinamică amplă. Dintre diferitele concepțiile interpretative, Andreas Haefliger a optat pentru una activă, în care temele sunt reliefate mai pronunțat (un fel de a oferi pe tavă), spre deosebire de teoriile care susțin că ideile muzicale ies la suprafață singure (o viziune neutră), datorită facturii, solistul nemaifiind nevoit să pluseze (desigur, efortul de receptare - în acest din urmă caz - devenind unul sporit, din partea publicului).
O deschidere abruptă a primei părți, aducea o tensiune formidabilă, iar loviturile de timpan (ruliu în fortissimo, pe o pedală a contrabasurilor, clarinetului și fagotului) sugerau tunete înfricoșătoare. Auzeam fracturi melodice exclamative, urmate de triluri demonice și modulații aspre, sugerând dorința de eliberare a compozitorului de către propriile angoase. Temele pianului prin melodicitatea lor insuflau tumultul vieții personale; o veritabilă căutare a sinelui artistic.
Tema principală a Maestoso-ului poate fi citită în cheia exprimării tragice a tentativei de sinucidere a lui Robert Schumann, prin aruncarea în Rin.
Admiram acele schimbări subite de dinamică și trecerile bruște din modul major în minor. Pasaje dificile, cu scriitură aproape contra-pianistică erau survolate de Andreas Haefliger magistral, accentele sale imitând trăsnete.
Cât de frumos a sunat cea de-a doua temă solemnă - pătrunsă de seriozitate - expusă doar de pian! Tema a treia, corală, cântată de solist, era apoi preluată de corni. Minunat a fost și momentul semnalului sonor -Halali - din tradiția vânătorii, indicând sfârșitul acesteia.
Tandrul portret sonor al Clarei Schumann, partea a doua a concertului, Adagio, aducea o temă expusă de instrumentele cu coarde, cu un vibrato cald, unitar și cu timbrul con sordino - temă preluată de corni. Brahms a scris pe manuscrisul acestei mișcări cuvintele: Benedictus qui venit in nomine Domini! (Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului!) După secțiunea în care instrumentele de suflat intonau un motiv mai viu ritmic, atmosfera de mare interiorizare devine dureroasă, probabil un omagiu adus lui Robert Schumann, care s-a stins într-un ospiciu.
În partea a treia, Rondo, solistul serii, pianistul James Feddeck a izbucnit pur și simplu cu o temă energică ce conținea un ritm alert cu formulă sincopată. A venit apoi, fugato-ul orchestral, construit logic . Un alt moment remarcabil l-a constituit Cadența, quasi Fantasia, urmată de secțiunea finală liberă. După încă o cadență, concertul s-a încheiat triumfal, cu șiruri de triluri duble, cântate de solist cu ambele mâini.
La încheierea concertului de pian de Johannes Brahms, publicul a aplaudat îndelung pe artiștii de pe scenă, rechemând solistul de mai multe ori la rampă și solicitându-i un bis, pe care acesta l-a oferit cu generozitate, fără însă a spune publicului titlul și compozitorul, deși lucrarea nu este larg cunoscută.
După pauză, dirijorul James Feddeck a condus orchestra Filarmonicii George Enescu, oferind auditoriului aflat în sala Ateneului Român, Simfonia nr. 1, în do minor, op. 68 de Johannes Brahms. O simfonie creată de compozitorul hamburghez pe parcursul a douăzeci și unu de ani, incorporând moștenirea beethoveniană, precum și atmosfera camerală a lucrărilor lui Brahms, a răsunat măreț. James Feddeck a reușit să scoată în evidență "orchestrația omogenă tradițională a acestei simfonii, în opoziție cu una coloristică a Noilor Germani"[4]. În cele patru mișcări ale Simfoniei (1. Un poco sostenuto-Allegro-Meno allegro; 2. Andante sostenuto; 3. Un poco allegretto; 4. Adagio-Più andante-Allegro non troppo, ma con brio-Più allegro), deși Brahms a indicat folosirea unor corni naturali (fără valve), astăzi se utilizează cornii francezi moderni cu valve.
Alături de tensiunile și contrastele minuțios realizate de ansamblul orchestral, solo-urile de vioară ale concertmaistrului Rafael Butaru au sunat limpede, integrate în stilul și agogica romantică. De asemenea, intervențiile oboiului au strălucit prin calitate timbrală și frazare elegantă. Sonoritățile timpanul - prin precizia lor ritmică și dinamica adecvată fiecărui eveniment muzical - au creat un echilibru deosebit discursului muzical. Coralul de tromboni din finalul simfoniei a sunat rotund, omogen și solemn. Dirijorul James Feddeck a ales tempo-urile cele mai potrivite caracterului fiecărei mișcări a simfoniei, iar 'mozaicul timbral' corzi - suflători-percuție a creat senzația de flux continuu acestei muzici de o mare frumusețe, îndrăgită de ascultători.
Biografia acestui excelent dirijor cu o vastă pregătire muzicală (oboist-pianist-organist-dirijor) mă ducea cu gândul la celulele stem din genetică (celule nediferențiate, cu un enorm potențial de delimitare ulterioară, cele care stau la baza dezvoltării tuturor organismelor).
La încheierea serii muzicale, publicul a ovaționat și aplaudat cu entuziasm pe artiștii de pe scena Ateneului.
NOTE
[1] James Feddeck s-a născut la New-York. Inițial a studiat pianul, apoi a urmat cursurile Conservatorului privat din Oberlin, Ohio, SUA., unde a studiat oboiul, orga, pianul și dirijatul, obținând Premiul pentru tineri absolvenți remarcabili, în anul 2010. A fost bursier ca dirijor la Festivalul de Muzică Aspen, unde a câștigat Premiul pentru dirijat Robert J. Harth și Premiul Aspen (2009). Din 2009 până în 2013, James Feddeck a fost dirijor asistent al Orchestrei Cleveland. În anul 2009, Fundația Solti din SUA i-a acordat o bursă de asistență în carieră, iar în 2013 a câștigat Premiul Solti pentru dirijat (câștigat în 2012 de Cristian Măcelaru). Din 2020 este dirijor principal al Orchestrei I Pomeriggi Musicali din Milano, Italia. În Europa, James Feddeck a dirijat mari orchestre, precum: Vienna Radio Symphony, Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, Royal Stockholm Philharmonic, Helsinki Philharmonic, Royal Flemish Philharmonic, Orchestre National de Belgique, Orchestre National de France, Orchestre National de Lyon, BBC Philharmonic, BBC Symphony Orchestra, Royal Scottish National Orchestra, Hallé Orchestra, precum și în Oceania cu New Zealand Symphony Orchestra. În America de Nord a dirijat Orchestra Simfonică din Chicago, Orchestra Cleveland și Orchestrele Simfonice din Dallas, Seattle, San Francisco, Toronto și Montréal. A efectuat turnee și a fost apreciat pentru interpretările simfoniilor de Anton Bruckner: nr. 8 cu Orchestra Simfonică din San Francisco, nr. 5 în cu Orchestre National de Belgique, precum și nr. 6 și nr. 9 cu RTÉ Dublin National Orchestra și, respectiv, City of Birmingham Symphony Orchestra. În august 2017, a realizat primul său CD cu muzică neoromantică, împreună cu Deutsche Symphonie-Orchester Berlin și Deutschlandfunk Kultur, iar în februarie 2022, a înregistrat lucrări ale lui Dane Rudhyar și Terry Riley, cu The Cleveland Orchestra și cu Calder Quartet.
[2] Pianistul elvețian de origine germane, Andreas Haefliger, s-a născut în 1962, la Berlin. Este fiul celebrului tenor Ernst Haefliger. De la vârsta de 15 ani, Andreas Haefliger a studiat la Juilliard School din New-York, unde a primit de două ori Bursa Memorială Gina Bachauer. A cântat cu marile orchestre din America, Europa și Asia: în America, cu Filarmonica din New York, Kennedy Center Washington, Orchestra din Cleveland, Filarmonica din Los Angeles, Simfonia din Boston, Pittsburgh, Chicago și Orchestra Simfonică din San Francisco; în Europa, cu Concertgebouw, Filarmonica Rotterdam, Filarmonica din München, Orchestra Festivalului din Budapesta, Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, Orchestra din Paris, London Symphony Orchestra, Philharmonia Orchestra și Vienna Symphony. A cântat alături de Escher Quartet și a colaborat cu violonista Hilary Hahn. Pianistul este invitat frecvent la festivaluri precum: Lucerna, Salzburg, Aspen, Rheingau Musik Festival, BBC Proms, Ravinia, Edinburgh și Wiener Festwochen. A realizat înregistrări la Casele de discuri: Sony Classical, Decca și Avie, cu lucrări de Robert Schumann, Franz Schubert, Wolfgang Amadeus Mozart, Sergei Prokofiev, Richard Wagner, César Franck, Sofia Gubaidulina, precum și Trout Quintet și Cvintetul cu pian de Antonin Dvořák, împreună cu Cvartetul Takács. A colaborat și cu Carmina Quartet. În prezent realizează înregistrări exclusiv pentru Casa BIS.
[3] Cojocaru, Mihai: Program de sală, Filarmonica George Enescu, București, Stagiunea 2022/2023, pag. 4.
[4] Cojocaru, Mihai: ibidem, pag. 6.
*https://de.wikipedia.org/wiki/1._Klavierkonzert_(Brahms