Concertul a fost organizat în parteneriat cu Instytut Mieczysława Weinberga și The Polish Association of Authors ZaiKS (Asociația Poloneză a Autorilor).
Pe scenă, în fața unui numeros public prezent la evenimentul de la Opera Națională din București, au rostit pe rând trei alocuțiuni emoționante: domnul Lucian Romașcanu - Ministru al Culturii, Excelența Sa David Saranga - Ambasador al statului Israel în România și domnul Alexandru Muraru - Reprezentantul Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei. În sală s-au aflat și un număr de 80 de invitați dintre emigranții din Ucraina. Holocaustul este considerat cel mai mare genocid al tuturor timpurilor și este de datoria noastră, a tuturor, să ne amintim constant ce a reprezentat. Prin acțiuni care pun arta în prim-plan, artiștii și instituțiile de cultură se implică în acest demers dedicat memoriei și păcii și împotriva uitării.
Prima lucrare interpretată pe scenă de Orchestra Operei Națională din București, dirijată de Ethan Schmeisser [1] a fost Psalm 1993 pentru orchestră de Anatol Vieru. Lucrarea a fost compusă la solicitarea Orchestrei Simfonice din Regina (Canada), cea care a și interpretat-o în primă audiție [2]. Psalm 1993 este o muzică de meditație etică și religioasă, iar percepția ei este în bună măsură una subliminală. Lucrarea are trei secțiuni, iar zona culminantă se regăsește în cadrul celei de a doua, unde are loc o dinamizare atât la nivel ritmic cât și o extindere a ambitusului în registrul acut. În viziunea dirijorului Ethan Schmeisser s-a putut percepe acel echilibru dintre simplu și complex, dintre rigurozitate și continuă variere.
Același material sonor era organizat diferit, cu ajutorul mai multor sisteme sau sintaxe muzicale. Astfel, în prima secțiune a Psalmului 1993 era suprapus planul polifonic (la instrumentele de suflat) cu cel omofonic (la instrumentele cu coarde). Materialul sonor care a stat la baza piesei era format din patru acorduri diferite, trei consonante și unul disonant; ele reprezentând tema unei forme de ciacconă dezagregată, în care ordinea acordurilor este mereu alta [3]. Deși lucrarea are aparent un aspect clasic, muzica sa este dominată de originalitate.
Remarcam solo-ul de trompetă, urmat de cel de oboi, precum și efectul timbral al tremolo-ului quasi-tril de la violoncel. Frumos au sunat intervențiile concertmaistrului în registrul acut al viorii, precum și dialogul său cu piculina, în care armonii consonante primeau incrustații de disonanță ale cornului. Lucrarea s-a terminat într-un diminuendo prelung pe un tril.
A urmat Simfonia de cameră nr. 2, pentru orchestră de coarde și timpani, op. 147 de Mieczysław Weinberg, în aceeași interpretare a Orchestrei Operei Naționale din București, dirijată de Ethan Schmeisser. Gândirea simfonică a dominat ultimul deceniu de creație a compozitorului de origine poloneză-evreiască, iar această simfonie de cameră, creată în anul 1946, face parte dintr-o secvență interdependentă care reelaborează și citează o piesă anterioară și anume un Cvartet de coarde nr. 3, scris în anul 1944, opus care reflectă tonul sumbru și fatalist al perioadei respective. Simfonia de cameră nr. 2, din 1987, scrisă într-un limbaj tono-modal cuprinde trei părți: 1. Allegro molto;2. Pesante moderato; 3. Andante sostenuto.
Muzica simfoniei sugerează un scenariu al unui întreg destin, unul ce poate fi descifrat atât la nivel individual, cât și al unei întregi epoci, marcate de Holocaust și exil, precum și de prăbușirea Uniunii Sovietice, în final. Lucrarea reprezintă un răspuns la omniprezența pericolului, a fost o revărsare muzicală continuă, o muzică a cărei intimitate emoționantă reflectă acel gust dulce-amărui lăsat de o viață în care totul s-a pierdut, dar nu și sentimentul de recunoștință pentru supraviețuire [4].
Pe fundalul scenei Operei era proiectată cutremurătoarea imagine a unui lagăr de concentrare din vremea Holocaustului, iar în dreapta ei, portretul compozitorului Mieczysław Weinberg.
Admiram acel moment din prima mișcare a simfoniei, în care întreg ansamblul cânta în pizzicato.
După pauză, în continuarea serii comemorative de la Opera Națională din București, publicul a ascultat Concertul Nr. 2 pentru flaut și orchestră, op. 148 de Mieczysław Weinberg - solistă flautista Ania Karpowicz [5], acompaniată de Orchestra ONB, dirijată de Ethan Schmeisser.
A cest concert a fost dedicat flautistului Aleksander Korneyev și a avut premiera mondială de abia în 2001, în Suedia, cu Anders Jonhäll ca solist. Lucrarea cuprinde trei părți: 1. Allegro; 2. Largo;3. Allegretto molto ritenuto. Primele trei sferturi din Allegro-ul inițial, reprezintă o transcriere a Sonatei nr. 2 pentru vioară și pian, op. 15, compusă în anul 1944. Ascultam cum în această primă mișcare originile melancolice ale muzicii răzbăteau printr-o introducere pastorală. O a doua temă sclipitoare, conducea firul melodic pe o traiectorie aparent naivă. Apoi, în secțiunea centrală, desfășurată în fugato, atmosfera devenea ceva mai întunecată. Largo, a doua parte a concertului, etala un discurs tulburător, înfățișând un peisaj sonor dezolant. Se auzea o linie solo șerpuitoare ce devenea din ce în ce mai viguroasă și care conducea spre o zonă culminantă dură. După o întrerupere, a revenit tema principală, urmată de o secțiune concluzivă mohorâtă. În Allegretto-ul final, apărea fantasma unui dans. Între solist și corzile grave se găseau melodii cu evidente nuanțe de expresie etnică. Armoniile erau acum evazive, iar dinamica era redusă ca intensitate. După zona culminantă, surprinzător, se iveau citate celebre din repertoriul de flaut, precum: Dansul spiritelor binecuvântate de Christof Willibald Gluck sau motivul muzical din Badinerie, BWV. 1067 de Johann Sebastian Bach. Sfârșitul concertului a adus o calmare a energiilor.
Flautista serii de la Opera Națională din București, Ania Karpowicz, a interpretat această inspirată lucrare, cu un deosebit apetit de a scoate în evidență mozaicul de idei muzicale, prin intermediul timbralității instrumentului solist.
O muziciană excelentă, pe care publicul a recompensat-o cu aplauze îndelungate, după încheierea concertului solistic, dar și în finalul spectacolului comemorativ, pentru aportul artistei în lucrarea ce a încheiat seara muzicală de la Opera Națională București.
În finalul spectacolului, publicul a audiat lucrarea Only a book» (Doar o carte), compusă în forma Temei cu variațiuni de către creatoarea contemporană Sharon Farber [6], din Israel. Lucrarea a fost inspirată dintr-o poezie cu același nume, ce descrie legătura puternică dintre poporul evreu și cartea credinței. Pe ecranul din fundul scenei rulau versurile:
"Acest popor a pornit într-o călătorie lungă / iar în mâna ei...doar o carte. / Unii oameni au călătorit cu aur și argint, / cu diamante si bijuterii: / noi, cu această carte. / Unii oameni au călătorit cu cai și care, cu putere și splendoare: / noi, cu această carte. / Unii oameni au călătorit cu sabie și armură, / cu trâmbițe și steaguri, cu sulițe și scuturi: / noi, cu această carte. (...) Acest popor a pornit într-o călătorie lungă și / în mână... doar o carte. / Datorită acestei cărți, trăim."
Only a book constă dintr-o suită de variațiuni, care tratează diferite perioade de timp din istoria poporului evreu. Tema principală este eternă, una care i-ar urmări pe oamenii cărții oriunde ar merge - este mereu prezentă, ca și cartea pe care o poartă cu ei de secole. Această temă reprezintă Începutul și descrie epoca de aur a poporului evreu, când era respectat și li se permitea să-și practice credința. Urmăream cum pizzicato-ul de la începutul părții transmitea o ezitare, o oarecare teamă vizând viitoare persecuții. Următoarea parte, Întuneric, este legată de cele mai întunecate perioade ale poporului evreu, de la inchiziție la Holocaust și până astăzi. Muzica devine dramatică, exprimând frustrarea: partea de mijloc căpăta un aspect agitat, alert, după care venea To Always Remember (un segment al lucrării, care, în premieră, în anul 2005, a avut rolul de a comemora la Sinagoga Principală din Berlin, 60 de ani de la sfârșitul războiului). O altă parte intitulată Doliu, se desfășura într-un tempo liniștit, exprimând tristețe, singurătate și neîncredere. În partea următoare, Renaștere, muzica sugera timpul de după doliu, când încetul cu încetul are loc o mișcare, inițial ezitantă, dar din ce în ce mai puternică. Este dorința de a merge acolo unde poporul evreu este acasă la el. Din diaspora ei vin, plutind ca apa în multe râuri, mergând spre un ocean mare. Ultima parte, Noul început, înfățișează speranța nesfârșită în vremuri noi, de bucurie și fericire. Această exaltare devine din ce în ce mai puternică, creând entuziasm și speranță pentru un viitor mai bun. Și în toate aceste binecuvântări, dureri, tristețe și fericire, singurul lucru care a făcut întotdeauna posibil mersul mai departe, spre prosperitate, a fost această carte, cartea vieții. Datorită acestei cărți, trăim, se spune în poem.
Foarte emoționante intervențiile solistice și cadența concermaistrului Rafael Butaru, cu un sunet frumos timbrat, cu o agogică amintind uneori de Melodiile lăutărești ale lui Pablo de Sarasate.
Din nou sunetul flautului, Aniei Karpowicz a argintat fluxul muzical al acestei inspirate și pline de viață muzici create de Sharon Farber, pe care am fi dorit să o vedem și s-o aplaudăm chiar în sala Operei.
Buchete de flori, aplauze și strigăte de bravo au fost încununarea unui concert cu muzică interesantă, excelent cântată, mai rar auzită la noi.
NOTE
[1] Dirijorul și pianistul Ethan Schmeisser, s-a născut în Israel. A absolvit cu laude programul de dirijor la Academia de Muzică din Tel Aviv, sub îndrumarea regretatului Mendi Rodan. A primit bursele AICF. Ethan Schmeisser a dirijat Orchestra de Cameră din Israel, Israel Camerata Jeruslaem, Orchestra Simfonică din Haifa, Orchestra Simfonică din Israel Rishon LeZion, Orchestra Simfonică Raanana, Israel Sinfonietta Beer Sheva, Orchestra Simfonică din Ierusalim IBA, Barrocade și alte ansambluri de orchestre din Israel. A fost invitat să dirijeze la Festivalul de muzică de la Perugia din Italia, Festivalul Akko din Accre-Israel, la operele din Odesa, Lucca, Shanghai și Fuzhuo (China). A lucrat ca clavecinist și pianist pentru producții de operă și concerte cu multe orchestre locale, inclusiv Orchestra Filarmonicii din Israel. A fondat Ansamblul Bononcini și Ansamblul de Voce Feminină de la Veneția, cu care a susținut numeroase concerte în Israel. A fost Director muzical, Maestru de cor și pianist la Opera din Israel. A organizat de asemenea, concertele Saturday Opera Highlights. La Opera din Israel, Ethan Schmeisser a dirijat: Die Zauberflöte, Cosi Fan Tutte de W.A. Mozart, Dido și Aeneas de H. Purcell, Visul unei nopți de vară de F. Menselssohn, Orfeo ed Euridice de Ch. W. Gluck, Faust de Ch. Gounod, Giulio Cesare in Egitto de G.F. Haendel, La Cenerentola de G. Rossini, Les Pêcheurs de Perles de G. Bizet, The Lady and the Peddler de Haim Permont, L'elisir d'amore G. Donizetti, La Rondine de G. Puccini, Les Conte s d'Hoffmann de J. Offenbach, Rigoletto, Un ballo in maschera de G. Verdi, The Turn of the Screw de B. Britten și Aufsteig und Fall der Stadt Mahagonny de Kurt Weill.
[2] interpretată cu ocazia unei campanii de luptă împotriva SIDA (Classical Action: Against Aids).
[3]"fiecare agregat sau poliacord este format din suprapunerea (reuniunea) a două trisonuri consonantice - unul major și unul minor. În cazul lucrării de față dezintegrarea în timp a modelului 1 - seria celor patru acorduri - nu mai permite segmentarea discursului muzical în variațiuni sau grupuri de variațiuni, așa cum ar fi fost normal în cazul unei forme de acest tip. Patru agregate armonice sunt construite în mod recurent (palindromic)". Sibianu, Adina: Psalm 1993 de Anatol Vieru, în Revista MUZICA nr.1 / 2014, p. 85.
[4] http://www.weinbergsociety.com/
[5] Flautista poloneză Ania Karpowicz este a absolvit studiile de flaut solo la Hochschule für Musik Detmold la clasa lui Janos Balint și Academia de muzică Bacewicz din Łódź unde a studiat cu Antoni Wierzbiński. Este laureată a concursurilor naționale și internaționale de muzică din Polonia și Germania. A câștigat Premiul Pașaportul la categoria muzică clasică, acordat de revista Polityk (2020). Între anii 2006-2008 a activat ca flautist la Orchestra de Tineret a Uniunii Europene. În timpul EUYO, a cântat la Royal Albert Hall (PROMS), Berliner Konzerthaus, Concertgebouw, Zurich Tonhalle și la alte săli de concerte din Germania, Elveția, Italia, Danemarca, Letonia și Kazahstan, A colaborat cu personalități ale vieții muzicale precum: Sir James Galway, Janine Jansen, Andrey Boreyko și Vladimir Ashkenazy. S-a specializat în micro-proiecte în spații urbane realizate cu ajutorul comunităților locale. Între anii 2010-2012 a creat scena Lokal na Poważnie, care a avut ca scop popularizarea muzicii clasice și contemporane. În 2014 a cântat cu Mariusz Kłubczuk și Barbara Kinga Majewska într-o serie de concerte WawaParis1914, introducând muzica clasică în spațiul public. În 2015, a realizat 12 ateliere Dźwiękolory în curțile din centrul orașului Varșovia, interpretând muzică clasică și contemporană pentru comunitățile locale. Proiectul Dźwiękolory a câștigat premiul Złote Słoneczniki, pentru cel mai bun proiect de educație muzicală din Varșovia. În 2017, în colaborare cu pianistul Marek Bracha, a inițiat un festival de spațiu urban WarszaMuzik - o serie de intervenții muzicale în curțile caselor supraviețuitoare ale ghetoului din Varșovia amintind istoria Varșoviei cu ajutorul muzicii de cameră compusă de evrei polonezi: Władysław Szpilman, Aleksander Tansman, Tadeusz Kassern și Mieczysław Wajnberg. Din 2003, Ania Karpowicz cooperează activ cu compozitorii și are printre realizările sale multiple premiere și zeci de piese dedicate. În 2014, ea a înființat și conduce Hashtag Ensemble; susține concerte de muzică din secolele XX și XXI, și se implică în inițiative educaționale. Hashtag Ensemble concertează la festivaluri de muzică contemporană, dar cântă și cu pietonii pe străzi și improviză într-un vechi rezervor de apă. Grupul a publicat și înregistrat albume de improvizație (Visegrad Songs, #WITKACY) și de repertoriu - #NetworkMusic, Trash Music, Openings of the (eye) pentru casele de discuri: Requiem Records, DUX și Bołt. Ania Karpowicz este co-fondatoare a Institutului Mieczysław Weinberg, împreună cu Maria Sławek și Alekander Laskowski.
[6] Sharon Farber este o compozitoare, născută în Bat Yam, Israel. A studiat pianul și a absolvit Liceul de Arte Thelma-Yelin. În 1992 a câștigat premiul I la Colors in Dance, pentru muzica ei pentru coregrafie. În 1994, s-a mutat la Boston<, SUA, după ce a primit o bursă de la Berklee College Of Music. În timpul studiilor, a câștigat de asemenea, premiul I la Concertul anual al Diviziei de Scriere Profesională cu primul său cvartet de coarde. În 1997 a absolvit specializarea compoziție clasică și în partituri de film cu distincția Summa Cum Laude. Farber a lucrat cu companii precum NBC, Showtime. A scris muzică pentru lungmetraje independente și alte proiecte. A câștigat Premiul Telly în 1998, pentru cea mai bună partitură pentru seria docu-dramă California 2000. Dintre lucrările compuse de Sharon Farber amintim: Bestemming - Concertul ei pentru violoncel, orchestră și narrator, Translucent Rocksa, Mothers' Lament/ The Third Mother - lucrare a Capella, Time - cântece pentru soprană și pian, To Always Remember- cântece pentru soprană și pian. Muzică de film: California 2000, Silicon Towers, The Yup - Yup Man, Runnin' at Midnite, Când Nietzsche plânge, Folie a Deux, Pasiuni. (wiki/Sharon_Farber)