Pentru că una dintre cele mai urgente probleme ecologice este dispariția solului fertil, evenimentele se vor concentra în mod special pe problema solului și relația omului cu pământul.
Vom continua cu "O pastilă pentru anxietate climatică", unde vom avea întrebări legate de cât de pregătite sunt școlile pentru a vorbi despre criza climatică, cât de pregătiți civic suntem, cât de sustenabile sunt acțiunile noastre. Mai mult, fenomenul de deșertificare este prezent și în România, drept urmare vom aduce în discuție "Hidrobiografii: sistemul de irigații Sadova - Corabia", sistem ce a revenit în atenția publicului în ultimul deceniu bântuit de seceta severă, alimentând deopotrivă speranțe, dar și neîncrederea că acesta mai poate avea un viitor. Ca mai apoi să ne conectăm cu "Comunitățile de energie. Cum poate energia verde să schimbe lumea", care sunt avantajele în a deveni prosumator și cum pot comunitățile energetice să ne aducă mai aproape de lumea în care ne dorim să trăim.
Dezbaterile sunt continuate cu evenimentele practice, formate din ateliere, dar și sesiuni de yoga. Vom începe cu un atelier de colaje, vom vorbi despre nutriție și vom face dulciuri raw, ne vom reconecta la pământ printr-un atelier de olărit sau vom discuta despre agricultura regenerativă și care sunt pârghiile de sprijin pentru a o încuraja. În toată această explorare, vom ajunge și la consumul conștient în viața individuală și în comunitate, cum ne putem îmbunătății relația cu mediul, dar și cum putem planta în compost. De asemenea, vom organiza o zi de evenimente "verzi" la delta Văcărești, în care vom învăța să ne recalibrăm trupurile și simțurile la natură: întâi prin fotografie documentară, apoi pașii silențioși se vor transforma în dans, încheind cu un tur ghidat și Dusk, apus în Delta Văcărești, o "proiecție" despre un viitor posibil.
Colaborăm strâns și cu artiști ce abordează sustenabilitatea în practica lor și găzduim un performance video colectiv cu artiști din toată lumea. Sesiunile de yoga ne vor duce spre echilibru interior și meditație, flexibilitate și confruntarea stărilor prin care trece natura umană.
Adiționale evenimentelor conexe din acest an, teatrul sosește la festival prin 3 spectacole relevante temei curente:
Dușmănie V.2.0. E ceva vindecător în a le da oamenilor un obiect al urii lor
Cu: Mihaela Teleoacă, Alex Mirea, Oana Pușcatu
Text și regie: Gabriel Sandu
Spectacolul "Dușmănie v.2.0" chestionează cât este adevăr și cât este ficțiune în genul de film documentar și explorează ce se întâmplă la nivel individual atunci când poveștile complicate sunt prezentate public într-o manieră simplificată sau chiar manipulatoare.
Tot ce-i minunat în lume, de Duncan Macmillan și Jonny Donahoe
Cu: Denisa Nicolae
Regia: Nicolae Constantin Tănase
Sunt lucruri pur și simplu minunate, pentru care merită să trăiești. O listă cu tot ce-i minunat în lume. Un reminder pe viață că bucuria poate fi găsită în lucruri aparent neînsemnate, dar care pot deveni minunate. Depinde din ce perspectivă privești lumea. Spectacolul face parte din campania de awareness asupra depresiei și de destigmatizare a ei pe care VANNER COLLECTIVE a inițiat-o în 2017 alături de partenerii săi.
Captain Amazing, de Alistair McDowall
Cu: Liviu Romanescu
Regie: Nicolae Constantin Tănase
Unii supereroi nu își cunosc super-puterea până nu devin tați. Marc, un tânăr introvertit, în dorința de a reuși în rolul de tată, este împins către acțiune și acte eroice, prin crearea alter-ego-ul Captain Amazing. Dar nici măcar supereroii nu sunt imuni la tragedii și chiar și ei se găsesc neputincioși în a-i salva pe cei pe care îi iubesc cel mai mult. Captain Amazing arată puterea transformatoarea pe care o are paternitatea, actele zilnice de curaj și cum vulnerabilitatea poate fi privită ca o super-putere.
Programul KineDok Romania organizează 2 evenimente la OWR#15: Dezbaterea KineDok "Cum transformăm bibliotecile în hub-uri culturale" își propune să investigheze modalitățile prin care bibliotecile din România pot fi transformate în hub-uri culturale care să promoveze și să faciliteze accesul la cultura de film documentar. Întâlnirea de lucru cu partenerii KineDok din țară dezbate distribuția alternativă de documentare creative și pregătește cea de-a opta ediție a proiectului.
Până la festival, află noutățile de pe evenimentul OWR 2022
Organizator: Asociația One World Romania
Partener Secțiunea Justiție: Programul Statul de Drept Europa de Sud Est al Fundației Konrad Adenauer
Sponsor principal: Kaufland
Susținut de: Raiffeisen Bank
Cu sprijinul: Administrația Fondului Cultural Național, Ministerul Culturii, Primăria Municipiului București, Uniunea Europeană, Reprezentanța Comisiei Europene în România, UNHCR - Agenția ONU pentru Refugiați, DACIN-SARA, Uniunea Cineaștilor din România, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Absolut
Asigurător oficial: Groupama
Parteneri culturali: ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București, Ambasada Franței în România, Institutul Francez din București, Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România, Forumul Cultural Austriac, Goethe-Institut București, Institutul Cultural Român, Muzeul Național de Artă al României, Ambasada Elveției în România, Ambasada Spaniei în România, Ambasada Republicii Cehe la București, Centrul Ceh București, Institutul Polonez din București, Delegația Generală Valonia-Bruxelles la București, Ambasada Suediei, UiPath Foundation, Ambasada Statului Palestina, Centrul Cultural Palestinian "Mahmoud Darwish", Festivalul Filmului Palestinian, Ambasada Libanului la București, Festivalul SUPER, Kinedok, Prisma, Redwood Productions
Spații partenere: ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București, Primăria Municipiului București, Institutul Francez din București, Arhiva Națională de Filme - Cinemateca Română, Muzeul Țăranului Român, Cinema Muzeul Țăranului, Muzeul Național de Artă al României, Centrul Ceh, Expirat, The Legacy Bucharest, Control Club
Bilete prin Eventbook
Partener de mobilitate: BlackCab
Mașina festivalului: Spark
Partener logistic: DHL
Partener digital: Canopy
Partener de monitorizare: mediaTRUST Romania
Văzut de Radio Guerrilla
Parteneri media: Black Rhino Radio, HotNews, British Council, Radio România Cultural, RFI Romania, TANĂNANA, Scena9, DOR, Films in Frame, Cinepub, Cultura la Dubă, VICE Romania, Cărturești, Observator Cultural, Librăriile Humanitas, Film Menu, Cutra, Igloo, Liternet, All About Romanian Cinema, Zile și Nopți, The Institute, Munteanu, Aivimedia.hub, Green Report, IQAds
Festivalul a fost fondat în 2008 de Centrul Ceh București
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Proiect cultural finanțat de Ambasada Olandei.
Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.
Descarcă catalogul OWR 2022 aici.