Under another sky
I see another story
Waiting to be told
And another you
Wakes up with another me
For that's the way we've come to be
In another world"[i]
După Pescărușul lui Andrei Șerban de la unteatru din 2018, mi-am spus că nu o să mai vreau să văd altă punere în scenă, pentru că nu credeam că o să mai fie alta care să poată să mă convingă cu mijloace foarte simple că sunt în lumea lui Cehov. Dar, există întotdeauna un dar.
Văzusem filmul lui Eugen Jebeleanu (nicio legătură cu poetul care mi-a "ocupat" anii frumoși ai liceului cu ai săi "copii ai Hiroshimei"!) Câmp de maci, un film ciudat, tulburător, și nu am refuzat, ba chiar m-am bucurat, plin de curiozitate, de invitația (unui bun prieten) la a doua premieră a spectacolului Pescărușul de A.P. Cehov, la TNB, în regia lui Eugen Jebeleanu. Pe Scena mare a TNB, acolo unde am văzut, în timp, în cadrul FNT, două spectacole Cehov, greu de uitat: Három nővér / Trei surori al lui Andrei Șerban și Livada cu vișini al lui Lev Dodin.
Ceea ce scria pe afiș "Pauză: Nu" venea în acord cu ceea ce aflasem despre lungimea spectacolului: două ore și jumătate. Deci eram curios cum arată drumul către momentul în care Treplev moare (sau nu!).
În plin război în Ucraina, război de apărare împotriva invaziei ruse, o premieră rusească la "primul teatru al țării", unde s-a consumat - în stilul nostru dâmbovițean ce-i drept -, un scandal legat de (ne)arborarea steagului, albastru și galben, ucrainean, părea un gest, să-i zicem, de curaj, dacă nu de sfidare a momentului rusofob.
Dar, ce zic, Cehov e rus? Nici vorbă, Cehov este al nostru, a lumii și iată dovada: Primele vorbe pe care le auzim, din gura lui Treplev, sunt într-o limbă germană care sună bine și nu trece mult și Sorin va dialoga cu acesta în limba maghiară. Se va vorbi apoi în limba română, apoi în ucraineană (așa vreau să cred că am auzit și că nu a fost rusă!).
Dar forța regizorului Eugen Jebeleanu se dovedește în scurt timp că stă în imagine, pentru că de mai multe ori vedem pe un ecran care coboară și urcă în înaltul scenei, de multe ori legănându-se, imagini de film, imagini care ne plimbă prin lumile minții lui. Mai sunt imaginile compuse strâns, dar care fac ca scena să pară la scara lor, a actorilor, și nu o imensitate goală. Aceste imagini fac ca actorii să fie văzuți, să li se poată citi pe buze, ajută ca vorbele lor să ajungă la noi.
Un Domn mi-a spus când ne-am întâlnit în treacăt după spectacol: sunt profund emoționat! Oare eu am fost emoționat, oare e emoționant ce vedem pe scenă? Cred că mai de grabă e ca o flacără care ne arde epiderma și apoi senzația se duce către mintea noastră și frige, apoi îngheață.
Cele patru acte mi se par contopite într-un tot, care la rându-i este divizat, și acest tip de mesaj, un mesaj personal al regizorului mi s-a părut, pare făcut din părți, povestiri ale povestirii lui Cehov.
Spectacolul are ritmuri diferite în părțile sale și mă gândeam - și nu este o ironie -, dacă nu s-ar putea, așa cum se face la hochei, să intre pe teren, la un moment anume, altă echipă, complet alta, în timp ce prima își adună gândurile.
De ce mi-a venit această idee? Pentru că în ritmul sufocant al schimbării centrului de greutate al acțiunii, spectacolul trece de la filozofic la sexual, de la pudoare la impudoare, de la iubirea sucită pe toate fețele la despărțiri, de la sărutul surprinzător de pasional al femeilor la sărutul pasional al bărbaților.
Jocul trupurilor aproape goale, un dans al unei iubiri de multe ori reci, de la dragostea inconștientă a Ninei - cauză pierdută -, la dragostea matură, rafinată, inteligentă a Arkadinei pentru același bărbat, Trigorin, care va culmina cu scena posesiei totale a acesteia, o scenă în care nuditatea e un semn de supunere, totală.
Pentru că am pomenit această scenă, trebuie să citez cu mare admirație jocul energic, dar plin de subtilitate, uneori uluitor, amețitor (aproape imposibilă scena în care urcă și coboară panta scenei, în piruete, dansând cu suflu neobosit) și trăirea mereu prezentă a Irinei Movilă în Arkadina.
De asemenea și seriozitatea și profunzimea ușuraticului Trigorin, foarte bine stăpânit de un Alexandru Potocean matur, poate uneori cu mișcări înșelătoare, cu priviri ascuțite sau ascunzând gestul următor, dar convingător când ne vorbește direct, umblând ca un nor printre fotoliile sălii, printre spectatori.
Niko Becker și Sara Cuncea, un cuplu pe care nu-l poți uita, care produce momente cu stări atât de diferite, de la înțelegerea vieții lor condamnate, la separare (trebuie văzut și cuplul Niko Becker și Eva Cosac, într-o distribuție alternativă).
Deși rolurile nu-i scot în prim plan, nu-i pot trece cu vederea, pentru că ei ies în prim plan, pe alți doi actori, Istvan Teglas (Sorin) și Richard Bovnoczki (Șamraev), prezențe importante în nebunia de situații a spectacolului.
Trebuie să-i numesc, pentru că împlinesc peisajul spectacolului și lumea acelei familii de personaje, și pe ceilalți, anume Emilian Oprea (Dorn), Florentina Țilea (Polina), Ada Galeș (Mașa), Ciprian Nicula (Medvedenko), ultimul fiind dublat de Emilian Mârnea într-o distribuție alternativă.
Aproape personaj este și valiza, simbolul despărțiri de iubire, al plecării, al revenirii, simbol rămas singur pe imensul scenei goale, sau însoțit de o persoană, fie că este Treplev, fie că este Nina Zarecinaia, fie că este alaiul Irinei Nikolaevna Arkadina și al iubitului ei, împărțit, Boris Alecseievici Trigorin. Sunt scene care ne marchează ca parte a vieții.
Nu prea scriu "cronică" din timiditate, din modestie, din respect pentru cei care scriu cu adevărat cronică, cu ușurință și obiectivitate. În cazul de față însă m-a împins spre aceste notițe puterea cu care Eugen Jebeleanu reușește să convingă că un spectacol Cehov este un mare mecanism, făcut din multe componente, din multe semnale: ale păcii tulburi, ale protestelor împotriva anulării libertăților, ale supunerii cu dragoste în fața naturii (imaginea bocancilor trecând prin apa "lacului", sau printre spice), al iubirilor de la unul la altul, de la una la altul, de la unul la alta; un lanț al iubirilor, ca un carusel.
Decorurile Velicăi Panduru simple, sugestive, politicoase cu jocul actorilor, parcă ne arată lumile gândite de regizor, o lume a tuturor, lumile cunoscute, lumile teatrului. Împreună cu regizorul, Velica folosește toate facilitățile oferite de mecanica impresionantă a scenei TNB. Sunt multe de scris și despre costume, minimaliste și discrete, lăsate să arate frumusețea trupurilor.
Muzica (Remi Billardon) e o combinație a muzicii ascultate de dintotdeauna, dar de fapt o muzică a prezentului nostru, și așa cum bătăile inimilor sună în momentele noastre de mare emoție, așa ne trezesc la realitate ritmurile drums-urilor, ale bașilor. Minunată muzica lui...
Participarea regizorului la "facerea" luminilor, crește intensitatea scenelor, de la lumina rece la inserții de lumină caldă reușește să te facă să știi că ești acolo, că sunt parte din vorbele și stările actorilor, până la urmă la stărilor noastre.
Compus din multe imagini, scene cu multiple trimiteri, acțiuni cu viteze diferite, bucăți de viață pe care le înțelegem sau nu, spectacolul lui Eugen Jebeleanu este dincolo de Cehov, un mesaj personal, minunat prin noutatea, și din nou, prin puterea sa.
Am plecat de la spectacol cu impresia și speranța că el, Eugen Jebeleanu, poate fi omul și că Teatrul Național București, Sala Mare, ar trebui să îl țină aproape de inima sa, pentru că puțini pot reuși să "umple" scena aceea mare, doar cu 11 actori.
"This isn't the person I think of when I think of Chekhov. I think of an 1890 photograph of a 30-year-old man returning by steamer from Asia. He's no rake on a grand tour - he's just completed a journey that would be arduous even today: a humanitarian visit to a penal colony in the Russian Far East. But neither is he a brow-furrowed Marxist scribbling a manifesto as his train races back to the capital. No, he has taken the long way home: Hong Kong, Singapore and Sri Lanka, about which he has written, to a patron and friend, "When I have children, I'll say to them, not without pride: 'Hey, you sons of bitches, in my day I had sexual relations with a black-eyed Hindu girl, and you know where? In a coconut grove on a moonlit night...'"[ii]
La fel ca și în Ivanov, regizorul trebuie să aleagă dacă-l lasă în viață pe "eroul principal " sau nu.
«Si dans le premier acte vous indiquez qu'un fusil est accroché au mur, alors il doit absolument être utilisé quelque part dans le deuxième ou le troisième acte. Si personne n'est destiné à s'en servir, il n'a aucune raison d'être placé là».[iii]
Treplev nu se sinucide, în viziunea lui Jebeleanu, ci este împușcat.[iv] Dar oare moare, Treplev?
[i] Brian May - Another World
[iv] E o trimitere oare la uciderea lui Versace?