Dacă o să mă întrebaţi ce legătură există între pictorul Georges Rouault şi insolitul primar al sectorului 2, Neculai Onţanu, o să vă asigur că există una, pe nume Wanda, Wanda Sachelarie Vladimirescu.
Wanda este o artistă cel puţin la fel de strălucitoare precum secolul trecut, comparată adesea şi pe bună dreptate cu Georges Rouault, un contemporan al cubismului, expresionismului şi fovismului, care nu şi-a revendicat însă niciodată apartenenţa la aceste mişcări.
Pe 24 ianuarie 2006, primarul Onţanu a comis gestul rar întâlnit în analele noastre, şi cu atât mai lăudabil, de a o sărbători cu prilejul împlinirii a 90 de primăveri pe Wanda. La fel ca Rouault, şi Wanda ocupă un loc singular printre artiştii secolului XX.
Nădăjduiesc totuşi că Wanda nu va repeta lecţia de francheţe a lui Rouault, care la împlinirea vârstei de 77 de ani şi-a făcut inventarul operei şi a considerat că anumite tablouri sunt imperfecte. Cum nu mai avea timp să le refacă sau retuşeze, a considerat că e mai bine să le ardă. Mai întâi şi le-a împrumutat de la moştenitori, după care a distrus 300 de picturi evaluate la mai mult de o jumătate de miliard de franci.
Nu ştiu dacă profesorii Wandei de la Academie, Fritz Stork şi Jean Alex Steriadi, ar fi încântaţi să vadă de unde a plecat Wanda şi unde a ajuns, dar de acolo de unde ne priveşte, din acuarelele şi uleiurile ei cu discurs ludic şi clocotind de energii dezlănţuite, lumea este infinit mai luminoasă şi mai debordantă decât ne-o putem imagina.
Wanda Sachelarie Vladimirescu, pictură,
Galeria Galateca, str. C.A. Rosetti 2-4, Bucureşti.