Mă mai gîndisem la un titlu pentru această consemnare: "Natură moartă în culori vii". Am renunţat şi am ales titlul de mai sus pentru că, după mine, singurătatea este personajul principal al majorităţii lucrărilor lui Ştefan Câlţia aflate în portofoliul Galeriei Posibile şi expuse, începînd cu week-end-ul trecut, la Cluj, la Muzeul de Artă. La picturile recente se adaugă şi lucrări din alte etape ale artistului.
Trebuie subliniat faptul că, prin implicarea sa, Galeria Posibilă dă un exemplu de impresariere eficientă a unui mare pictor, exemplu care, dacă ar fi urmat şi de alţii, ar face din peisajul nostru cultural unul mai alert. Ştefan Câlţia merită să fie cunoscut şi în altă parte decît în lumea "cunoscătorilor" din Bucureşti, măcar cum este cunoscut şi apreciat în Scandinavia, acolo unde lucrările lui au fost cumpărate de mai multe muzee şi colecţionari privaţi.
E inutil să spun că Ştefan Câlţia este unul dintre marii pictori contemporani. Ceea ce impresionează la el este caracterul de lume închisă pe care-l au picturile sale. El nu are nevoie de realitatea noastră, de lumea noastră, ca model. Vînzătorul de aripi, călătorul, insulele plutitoare (în aer sau pe apă), muzicanţii, fetele purtătoare de ceşti sau de flori, toate sînt fragmente din acea lume închisă. O lume a unei singurătăţi perfecţionate, o alcătuire stranie, un tărîm extatic, un mal al altei realităţi, în care imaginea are drept combustibil această singurătate în culori pe care a inventat-o şi o stăpîneşte, ca pe o taină, Ştefan Câlţia, vînzătorul de aripi pentru visele noastre.
Ştefan Câlţia, Vînzătorul de aripi, Muzeul de Artă, Cluj.