Nu ştiu prin ce erodare continuă, prin ce reacţie a publicului, caricatura românească a ajuns un fel de cenuşăreasă. Dacă, pînă-n '89, caricaturile dădeau de furcă regimului (lui Ceauşescu nu-i plăceau, s-a supărat cînd, o dată, i-a apărut un portret făcut de un caricaturist într-o publicaţie temporară), astăzi pare că s-a aşezat un fel de praf peste această zonă.
Într-un fel e şi explicabil: apar atîtea caricaturi în carne şi oase pe la televiziuni şi prin spaţiul public, încît desenul devine neputincios. La noi nu mai există un salon naţional de rezonanţă (nu vorbesc de eforturile lăudabile pe plan local ale unor caricaturişti care menţin, cu eforturi, cîteva saloane), unul care să impună nume noi, care să atragă toată crema. Breasla caricaturiştilor e destul de fărîmiţată, blazată şi descurajată ca să mai fie un factor de presiune pe lîngă autorităţile culturale. Promovarea caricaturii rămîne în domeniul privat.
O recentă iniţiativă în direcţia aceasta o face librăria Cărtureşti care găzduieşte, de cîteva zile, expoziţia grupului de caricaturişti intitulat Punct, cu tema "Vinul şi amorul". Semnează: Doru Axinte, Mihai Boacă, Pavel Botezatu, Octavian Bour, Cristian Marcu, Constantin Pavel şi Dan Silviu Turculeţ.
Lucrările, pregătite ca pentru un salon, colorate, lucrate migălos, ne mai redau olecuţă de speranţă. Nu, caricatura românească nu s-a predat, avem suficienţi autori cu personalitate, cu stiluri inconfundabile, gata să susţină, oricînd, un reviriment. Pentru că, dintre toţi artiştii, caricaturistul este singurul care nu are voie să se retragă în turnul de fildeş.