Nu cred că trebuie să pictezi la Balcic pentru a reedita perioada de aur a picturii româneşti, aşa cum se amăgesc nişte idealişti stârniţi de o iniţiativă a unei fundaţii private. Cu excepţia lui Mutzner, care s-a internaţionalizat, Catargi, Ghiaţă, Iser, Petraşcu, Steriadi, Şirato sau Tonitza vor rămâne bun al întregului popor, fără nici o legătură cu marea artă.
Istoricul de artă Mihaela Varga a opinat corect în ancheta culturală a Curierului naţional, pe tema reînvierii şcolii de la Balcic, că aici artiştii "pictau un număr fatalmente redus de peisaje, figuri şi arhitecturi". Sceptic s-a arătat şi artistul moldovean Vladimir Bulat, care nu jinduieşte după nişte reverii interbelice, supralicitate astăzi.
Pe Claudia Popescu, la Balcic a salvat-o sau a încurcat-o tocmai marea. "Marea a fost marele meu şoc. Fără apă, peisajul mi s-ar părea sec". Claudia a plusat şi a umplut cu flori cicatricele lăsate de dispariţia majorităţii caselor vechi din Balcic. Fantezia ei de pictor scenograf a făcut-o să evite bungalourile şi vilele şi să inventeze o suită de subterfugii în plein-air, pentru un paradis gata demolat. Nu ne vom referi la celelalte marine ale artistei, din Turcia sau Italia. Ne ajunge Balcicul, pentru a radiografia un pretext secret de a-ţi petrece un sejur pe litoralul bulgăresc, în faţa şevaletului.
Culmea e că marii artişti bulgari contemporani nu se încurcă cu Balcicul. Ei vin aici doar pentru a expune în cunoscuta galerie a oraşului, dar pictează vag ceea ce noi încă numim o "Meccă" a artei. Lucrările expresionistului Rumen Gasharov, zis Gashar, care seamănă tot mai mult cu Van Gogh, n-au ajuns în marile muzee din cauza acuarelelor făcute la Balcic. Şi tocmai de aceea, Balcicul din noi va rămâne la fel de provincial precum a rămas şi Edenul picturii româneşti interbelice.
Claudia Popescu, Peisaje marine, Galeria Galateca, str. C.A. Roseti 2-6.