***
O noapte, șase tineri studenți, un apartament & Bram Stoker's Dracula by Coppola (pentru scena de debut), mai multe camere de cămin & o mașină de spălat din alte basme (pentru restul). Din când în când, iarba dintre blocuri și cămine & iarba din cămine. Patru cuburi atent separate, o fâșie de iarbă de plastic, imagini din gama de inspirație botanică (scenografie Corina Grămoșteanu, video & sound design Sebastian Hamburger).
Șase tineri (personaje / actori): Andrei Chifu (Andrei), Marin Lupanciuc (Vlad), Cristina König (Iulia), Iulia Ioana (Bianca), Otniel Floruț (Bogdan), Alexandru Negrea (Mihai). O voce matură (mamă / actriță): Claudia Ieremia.
Spectacolul pornește mai degrabă greu, doar vocea lui Gary Oldman / Dracula ce mai animă atmosfera. Apoi Andrei și Vlad pleacă spre cămin și viața își dă drumul. Iulia e acaparator-nesigură, Bianca e timid-cutezătoare, Bogdan și Mihai plusează la capitolul complexe, deși sub aparențe cutezătoare. Vlad pare că e cel mai rațional-echilibrat, dar am scris bine, doar pare. Inițial, Andrei se deghizează în Sancho, ulterior, îl descoperim ca principalul erou al istoriei. Singurul care, în cheie Harap-Alb, alege să își înfrunte fricile și să treacă dincolo. Dincolo de legenda de dincolo de mașina de spălat. În spațiul magic unde nu e lumină și nu sunt prieteni, dar e ceva mai de preț: sinele.
Pe final de mai 2022, sala nu e chiar plină. Dar cei care sunt în public sunt oamenii de pe scenă. Oamenii dilemelor imaginate de Andrei Radu, oamenii căminului desenat de Corina Grămoșteanu, oamenii iluziilor desenate de Sebastian Hamburger, oamenii contradicțiilor așezate în față-ne / față-le de Alexandru Weinberger-Bara. Publicul țintă, cum s-ar zice cu limbajul zilei. Cei care dau nume, sânge, carne și inimă personajelor în viața cotidiană, cum s-ar zice în limbajul nopții.
Spectacolul curge alert, puștimea din sală e toată ochi și urechi. Și aplauze, și râsete. Ei, cei de pe gradene / cei de pe scenă, sunt copiii Timișoarei. Publicul acesta tânăr și ultra-tânăr al Timișoarei, că e vorba de Afrim-uri, că e vorba de Hamlet-ul Adei Hausvaster și al lui MC Bean, că e vorba de Iacoban-uri, că e vorba de spectacolele de teatru-dans, că e vorba de Copiii nopții, e imensul capital al TNT-ului. Mergeți și minunați-vă! Și ascultați adolescenții și post-adolescenții vorbind după spectacol, la o ups! țigară, în Parcul Civic. Spun lucruri mult mai valabile decât ce scriu eu aici.
***
Căminul e unul dintre acele spații mitice ale vieților multora dintre noi despre care se scrie și se joacă prea puțin. Acolo, în cutele nopților adânci și prelungi, e vorba despre tinerețe, pauperitate, iubire, visare, confuzie, speranță. Totul abia urmează să se întâmple în anii când a fi generos înseamnă să împarți punga de gheață sau eclerele cu cel/cea de lângă tine. Copiii nopții prinde ceva din magia uluitoare a acelei lumi și a acelei vârste.
Poate că nu toate personajele sunt conturate convingător, după cum, între interpretări, poate că Andrei Chifu se arată un pic mai experimentat decât colegii lui de scenă. Dar și Iulia Ioana, Marin Lupanciuc, Cristina König, Otniel Floruț și Alexandru Negrea au farmecul și momentele lor. Totul e să creadă în ele, în ei înșiși și în cei care vin să îi privească. Uneori, ca cetățean trecut bine de vârsta studenției, te cam simți în plus. Și e mișto că e așa. Cum era versul ăla cu Children of the revolution?
Foto: Adrian Pîclișan / TNTm