iunie 2022
Festivalul Teatrelor Maghiare la București, BukFeszt, 2022
Uau! Sunt nevoit să mă repet: Uau! 70 de minute durează una dintre cele mai originale, dinamice, coerente, inteligente așezări moderne în scenă ale Antigonei lui Sofocle. Premiera s-a întâmplat în noiembrie 2021, la Oradea, iar venirea la București, în sala Studio a Odeon-ului, prilejuită de BukFeszt 2022 (prima ediție a festivalului teatrelor de limbă maghiară din Timișoara, Oradea, Satu Mare, Odorheiu Secuiesc și Miercurea Ciuc în București) a avut loc pe 8 iunie 2022.

Antigona (Törteli Nadin), sora ei, Ismene (Barkóczi Réka), fratele ei proscris, Polinice (un manechin negru), celălalt frate al ei, Etéocle (alt manechin negru), logodnicul ei, Hemon (Barabás Hunor), mama acestuia, Euridice (Kerekes Dalma-Gabriella), tatăl acestuia, regele Creon (Györfi Csaba), profetul orb Tiresias (aceeași Barkóczi Réka, cu mască albă) cor(p-balet)ul. 9 dansatori / actori / performeri pentru un Antigoné teatru-dans al Ansamblului Nagyvárad din cadrul Teatrului "Szigligeti" din Oradea uluitor.


În regia / coregrafia interpretului lui Creon, Györfi Csaba (asistent-coregrafă este chiar Törteli Nadin, aka Antigona) ansamblul orădean capturează sala până la ultima respirație. Într-un univers sonor cu nuanțe clasice, jazz-istice, camerale, electronice (Cári Tibor), beneficiind de expresivele costume create de Cristina Breteanu și excepționalul decor imaginat de Szőke Zsuzsi (o colecție de bare paralele țâșnind din trei module de lemn și împungând sala, bare ce îngăduie urcarea, coborârea, depozitarea, spânzurarea, apropierea, depărtarea și câte și mai câte / dansul la bare nu e ce pare!), Antigona orădeană spune faimoasa poveste în formă comprimată, cu o claritate exemplară (dramaturgie: Czvikker Katalin).


Expresivitatea mișcărilor, gesturilor și a mimicii dans-actorilor, coerența gândului din spatele fiecărei scene și a înlănțuirii acestora compensează (era să scriu surclasează) lipsa cuvintelor. Nu e loc, rol, rost de vorbe, trupul, brațele, privirea (ah, văpaia din ochii Antigonei, neliniștea din cea a lui Creon!), alături de dansul elementelor de decor, de muzici și de lumini, spun totul. Și în ce ritm, și cu ce cadență, și cu consum fizic și intelectual!

 

***
De-o parte, morții. Antigona hotărăște să onoreze memoria fratelui ei dispărut, Polinice, și pentru asta înfruntă autoritatea lui Creon. Finalul îi e tragic. Hemon nu suportă durerea morții iubitei sale. Euridice își plânge fiul până la sacrificiul suprem. Însăși Ismene pare că face pasul dincolo, alături de sora și frații ei.

De cealaltă, viul. Creon și uriașa lui singurătate, strivit între modulele de lemn ce își apropie barele și amenință să-i sfârtece carnea, ferindu-se de bucăți din trupul / manechinul lui Polinice ce îi tulbură conștiința care înțelege, într-un prea târziu, grozăvia propriilor fapte.

Între lumi, corul. Pendulând, sprijinind când o parte, când alta.

În viziunea lui Györfi Csaba, mortul e Creon. Ceilalți calcă pe moarte și găsesc lumina. Dead women and men can dance și dansul lor e formidabil, așa cum ne-ar putea fi și nouă dansul și teatrul și viețile.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus