Formația Ușile și fereastra - Száll a kakukk fészkére / Zbor deasupra unui cuib de cuci la BukFeszt, 2022

Pe mobila-echipament sofisticat (cu becuri ce formează un zâmbet) gândită de Romulus Boicu se cațără chief Bromden (Csongor Nagy, fost membru al trupei de la Odorheiu Secuiesc, acum parte din trupa Harag György de la Teatrul de Nord din Satu Mare) și deschide fereastra. Se aude Riders on the Storm și marele indian face pasul spre libertate. Unul mai puțin în închisoare.

****

Trupa Teatrului Tomcsa Sándor Odorheiu Secuiesc a revenit la București, cu ocazia serii a 5-a a BukFeszt 2022 (11 iunie 2022), la 2 ani și 9 luni de când A mi kis városunk / Orașul nostru lua cu asalt FNT-ul 2019 și, ulterior, Gala UNITER 2020. Același Vladimir Anton regizor, aceeași Dálnoky Réka (directoarea artistică a companiei) dramaturgia, același Toásó István la lumini, același Boca Hunor-Lehel sunet, același Barabás Árpád în rolul titular. Acum, Randle Mc Murphy în Száll a kakukk fészkére / Zbor deasupra unui cuib de cuci. Adică acel roman devenit deja clasic (are 60 de ani!) scris de Ken Kesey și adaptat pentru scenă de Dale Wasserman un an mai târziu.

Acel text despre 1 om liber (Mc Murphy) și 7 oameni gata să-și cedeze libertatea: chief Bromden, Dale Harding (Dunkler Róbert), Billy Bibbit (Jakab Tamás), Martini (Esti Norbert), Cheswick (Tóth Árpád), Scanlon (Szűcs-Olcsváry Gellért), Ruckly (Pál Attila). Despre 1 om care își trăiește instinctual libertatea și care înțelege să renunțe la ea pentru cei pe care îi simte camarazi. Despre 7 oameni din care unul face pasul spre libertate, altul spre neant și 5 rămân cum au fost. Captivi. Tânjind. Neavând curaj. Încredere. Neavând suficient Mc Murphy în sinele și în viețile lor.

Ceva îmi spune că, la începutul '60, spiritul lui Mc Murphy era, totuși, modelul spre care oamenii ca cei 7 priveau cu admirație. Sper că azi polii nu s-au inversat chiar complet. Sper că încă oamenii înțeleg că slăbiciunile se cuvin recunoscute, mângâiate, nefolosite întru discriminarea / judecare / umilirea cuiva, dar că firea omului încă reclamă depășirea lor, evoluția personală, acceptarea a ce suntem pentru a deveni mai buni.

Deși îi individualizează parțial pe cei 7, mai ales pe Bromden și pe Billy și cu precădere în partea a doua a spectacolului, montarea lui Vladimir Anton așază pacienții în două tabere care se contopesc cu adevărat la momentul petrecerii. Acolo, Mc Murphy și ceilalți devin unul, acolo Barabás Árpád și Csongor Nagy vorbesc în română, acolo actori și spectatorii cântă și aplaudă la unison într-un moment când temperatura (și așa neobișnuită din Sala Mare a Odeon-ului) urcă spectaculos și publicul e cucerit definitiv.

Anton mizează pe text (cu adevărat excepțional), potențat de luminile calde, de proiecțiile video poetice (Ana Bianca Tudorică), de ambianța în care e albul e majoritar și el se mulează (la propriu) pe visele și imaginația lui Bromden, pe coșmarurile și imaginația lui Mc Murphy. Barabás Árpád e vedeta care domină tot, trupă, scenă, text, vocea lui Csongor Nagy, înregistrată și live, e impresionantă, trupa e serioasă, solidă, crește de la un tablou la altul.

****
Bromden sare pe fereastră. Lumina se stinge brusc și marele indian pare că dispare în gol. Așa arată libertate, necunoscut absolut. Așa arată efectul Mc Murphy: imprevizibil, profund pozitiv, periculos negativ, orice se poate. În oglindă, așa arată efectul sorei medicale Ratched (Mezei Gabriella): previzibil, ordonat, controlat, nimic altceva decât o viață în culise. Zbor deasupra unui cuib de cuci ne așază în față marea alegere: singuri și pasibili de prăbușire în orice clipă, comuni și incapabili de zbor at all times. Deci, ce alegem?

Into this house, we're born
Into this world, we're thrown
Like a dog without a bone
An actor out on loan
Riders on the storm