iunie 2022
Festivalul Teatrelor Maghiare la București, BukFeszt, 2022
Și-un castravecior murat. Mai târziu, a revenit cu o cafă, un dulce, un cub de zahăr și ceva lapte. Totul începuse cu Rasputin (Rappert-Vencz Gábor) oferind câte un trandafir roșu multora dintre doamnele din sală. Cu atenție, cu delicatețe, cu răbdare. Fără nici o grabă. Așa debutează Raszputyin / Rasputin de Szőcs Géza, în regia lui Sardar Tagirovsky (născut în '85 în Rusia, la Kazan, stabilit în Budapesta, a studiat regie teatru la Târgu Mureș cu Bocsárdi László, a montat, până acum, la, printre altele, Tamási Áron în Sfântu Gheorghe, Csiky Gergely în Timișoara, Szigligeti în Oradea), by Trupa Harag György a Teatrului de Nord Satu Mare. Premieră din 14 octombrie 2019, ajuns la București în 10 iunie 2022, în a 4-a seară de BukFeszt.

230 de minute mai târziu, Gavrilo Princip (Poszet Nándor) trage și primul război mondial începe, alți câțiva trag și Rasputin moare, 8 figuranți trag de la balcon II și stalurile sălii Mari de la Odeon se umple de papelitos multicolore. Apoi, cei rămași izbucnesc în urale care durează 5 minute. Cei veniți și cei rămași. Unii n-au venit, alții au plecat.

Paranteză: nu ne mai citiți! Pe noi, ăștia de ne dăm cronicari și critici. De dăm verdicte și premii. Nu știm nimic, nu vrem să știm nimic, nici când ni se bagă sub nas. Suntem zidiți în ignoranță și lene, în idei puține și fixe, în incapacitatea de a ieși din noi. Nu ne merită nici măcar provincialul teatru care se face în București, d-apăi marele teatru care se face în din ce în ce mai multe orașe care n-au nici o treabă cu Bucureștiul. Sau cu noi. Am închis paranteza.

Premiera din 2019, prima reprezentare mondială în maghiară a unui text scris în maghiară, dar jucat, inițial, în italiană și rusă, s-a desfășurat în prezența dramaturgului maghiar Szőcs Géza. Care a scris textul în 2014, la un secol de la debutul evenimentului care avea să schimbe decisiv istoria Europei și a omenirii și să conducă la războaie care au însumat 100 de milioane de victime. Szőcs face din faimosul Rasputin un clarvăzător care știe tot ce va urma și încearcă să-i prevină și împiedice pe mai-marii lumii să intre în război. (Nota LiterNet: În 2005 a apărut pe LiterNet, în română și maghiară, piesa Busurmanii din Crîngul de Jos / A kisbereki böszörmények a lui Szőcs Géza, în traducerea Anamariei Pop, disponibilă gratuit aici și aici. Alt text, dar același tip de scriitură.)

Vegheat de un arhanghel și de mult idealism, Rasputin by Szőcs încearcă să se opună istoriei tragice. Asemenea lui Adam și Evei din Tragedia omului de Madách Imre, înscenat de Silviu Purcărete la Csiky Gergely în Timișoara și reprezentat luni (6 iunie 2022), în deschiderea BukFeszt 2022. Vegheat de un arhanghel și de mult idealism, Rasputin by Szőcs încearcă să se opună destinului. Asemenea unora dintre personajele Trilogiei antice de pe vremuri, că tot a fost regizorul acesteia aseară în lojă la Odeon. În van. Rasputin pierde. Dar în ce fel grandios!


Sardar Tagirovsky inventează în fiecare scenă. Ceva, cumva, într-un fel, în alt fel. E drept, îl ajută enorm muzica (Bakk Dávid László, compozitor, Manfrédi Annamária, consultant muzical - e uluitor cum aproape 4 ceasuri poți să auzi sunetul timpului și să nu te mai saturi!) și lumina (Sardar himself & Székhelyi Dániel, light designers), dar asta nu diminuează în nici un fel imaginația unui regizor care se joacă în mii de feluri cu așezarea în scenă (sunt momente când actorii stau în 4 planuri paralele, separați în spațiu și timp, și fiecare plan își spune povestea, și fiecare actor își spune partitura), cu rostirea pe scenă (Rappert-Vencz Gábor - ce bijuterie de actor! - țipă, șoptește, tace, râde, se roagă / corul de 9 arhanghelițe - Bándi Johanna, Bogár Barbara, Budizsa Evelyn, Gál Ágnes, Kovács Éva, Laczkó Tekla, László Zita, Méhes Kati, Rappert-Vencz Stella - cântă dumnezeiește), cu timpii de scenă.

Ah, timpii! Câtă vreme își îngăduie acest regizor, acești actori, acest spectacol! Câtă vreme ne îngăduie! OK, povestea o știm, e poate previzibilă, Rasputin aduce uneori a Hamlet, alteori a erou antic, alteori a nebun, dar nebunia colosală a acestui spectacol cum nu e altul e curajul de a răsuci fiecare vorbă, fiecare ipostază, fiecare idee, de a avea încredere în potențialul de relevant, de emoționant, de memorabil al fiecărui gest, al fiecărei replici, al fiecărei întâlniri. Cât timp avem să privim, să citim (stânga / dreapta / sus, replicile actorilor, în română; în adâncurile scenei, mici info gen bio / context istoric, în română și maghiară), să înțelegem, să lăsăm vremea să se așeze în noi, să ne închipuim că le avem pe toate (vreme / timp înainte de moarte)!

Sunt la al treilea sau al patrulea păhăruț de vodcă (bașca cel de la actor!), castraveciorii sunt aproape gata și încă nu mă pot desprinde din vraja iubirii pariziene, a evocării momentului când prietenul îl roagă să-i anunțe mireasa despre amânarea nunții, a apariției lui Proust (omul și vorbele) și lui Nietzsche, a vodcilor (cu castravecior) pe care Rasputin și prietenul le închină când totul se va fi sfârșit, undeva în plan secund, pe când arhanghelițele cântă, bucățile de hârtie colorată cad peste public și Europa se duce dracului atunci, ca și cum, pe vremea lui Rasputin cu și fără primele trei litere.

Singur chipul lui Rasputin nu poartă albul machiajului (Kupás Anna, Moldován Blanka). E semn c-aici, în zadar, își cheamă luna lupii la altar. Nu, pardon. E semn că e singurul dintre personaje care n-are nevoie de vreun fel de mască. Dubletul lui, conștiința care îl urmează la tot pasul, mereu mută, mereu acolo, e Gavrilo, cel cu asasinatul lui Franz Ferdinand, cel care declanșează evenimentul pe care Rasputin caută să-l împiedice. Ce bizar, nu? Să ai drept conștiință cel mai negru coșmar!

Rasputin va sfârși în Neva și Europa în sânge. Nimic nu va împiedica săgeata pornită din arc să își atingă ținta. Nimic nu ne va împiedica să ne bucurăm descoperind minunile teatrului cât încă el mai există, cât încă noi mai existăm ca oameni vii, căutători de viu. Aseară, un teatru mi-a dat o lecție și un actor mi-a dat o vodcă. Cu castravecior, desigur!

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus