Sub aceeași voce - Az ember tragédiája / Tragedia omului la BukFeszt, 2022

Aseară (6 iunie 2022), la Opera Națională din București, un public generos și bucuros a aplaudat vreme de 5 minute trupa Teatrului Maghiar de Stat Csiki Gergely din Timișoara al cărei spectacol, Tragedia omului, în regia lui Silviu Purcărete, a inaugurat prima ediție a BukFeszt, festivalul teatrelor maghiare (din Timișoara, Oradea, Satu Mare, Odorheiu Secuiesc și Miercurea Ciuc) la București. Festivalul, organizat de MASZÍN (Asociația Uniunea Teatrelor Maghiare) cu sprijinul UNITER, continuă, de miercuri până duminică, în sălile Teatrului Odeon (program aici).

***
Noiembrie 2020:
"Tragedia omului / The tragedy of man / Az Ember Tragédiája. Un text legendar, publicat în 1861. Un soi de Faust 2.0 sau Paradise Lost (de John Milton) reloaded. Cea mai importantă și masivă (4.000 de versuri) operă a scriitorului, avocatului, politicianului, aristocratului maghiar Madách Imre. Considerată, cel mai adesea, cel mai important text dramaturgic clasic din cultura maghiară.

Tradus în românește acum multă vreme de Octavian Goga. Revizitat, la început de 2020, de dramaturgul Visky András, director artistic adjunct al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj. Adaptat pentru scena Teatrului Maghiar de Stat Csiki Gergely din Timișoara de către traducător și Silviu Purcărete. Montat cu întreaga trupă de actori timișoreană, prezentat în premieră pe 3 martie 2020. Chiar înaintea izbucnirii pandemiei. Filmat la câteva luni distanță, când condițiile epidemiologice au permis reprezentarea pe scenă, cu public restrâns în sală. Prezentat, online, pe 19 noiembrie 2020, în deschiderea celei de 7-a ediții a Festivalului internațional Interferențe, organizat de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj."

Restul textului, aici liternet.ro/Mihai-Brezeanu/Pariul-lui-Purcarete-cu-omenirea-Az-ember-tragediaja-Tragedia-omului


 ***
Iunie 2022:
Luni seară, scena Operei Naționale. Arena de lemn gândită de Dragoș Buhagiar e arhiplină. E cald, va fi și mai cald. Publicul e nerăbdător. 1 oră și 50 de minute mai târziu va fi entuziast și va aplauda îmbujorat. Se va striga "Bravo!" și se va zâmbi intens.

Vocea e a lui Dumnezeu (Éder Enikö). Sub ea trăiesc Lucifer (Tokai Andrea, Balázs Attila, Bandi András Zsolt), Adam (Kiss Attila și alți actori, cu mască), Eva (Lőrincz Rita și alte actrițe, cu mască) și noi ceilalți. Oamenii. De la Facere până azi. Care, pe vremea lui Madách Imre, era în partea a doua a secolului 1, pe vremea lui Purcărete, e 2022. Din Egiptul și Roma antice, trecând prin Atena și revoluția franceze, omul ajunge, după multiple alte popasuri (sunt 15 tablouri în total), inclusiv în spațiu și în viitor.

Eva și Adam bat palma cu diavolul în Grădina Raiului. Madách Imre mută scena pactului la Începuturi. Apoi cer să-și vadă viitorul. Al lor, al speciei. Urcă pe briza speranței, se entuziasmează plăsmuind o altă lume, cad doborâți de vijelia ce a înecat în sânge idee după idee, ideal după ideal. Și apoi iar de la capăt.

Diavolii își freacă mâinile de bucurie și își luminează rânjetele cu lanternele. Victoria le e asigurată, omul e sortit deznădejdii, pantofii roșii ce o ajută pe Eva să ajungă la mărul poftit traversează istoria omului și îi încalță fiecare prăbușire dinspre înalt. Adam e aproape de păcatul ultim al aruncării în hăul fără de întoarcere, când Vocea se aude. Aceeași pentru toți.

Diavoli, oameni, iluzii, deznădejdi. Trupuri (acea estetică a trupului-cor brevetată de zeci de ani de Purcărete), voci (ce, parțial, rostesc replicile la microfon, cu glasul unui actor), gesturi (ce, parțial, se mișcă departe de originea sunetului, cu trupul și brațele unui alt actor), sunete (Vasile Șirli face muzica, Éder Enikő este asistentă compozitor, Bayer Sebastian este inginerul responsabil pentru universul sonor). Mese, scaune, oale, o cadă, săbii, peruci îmbrăcând verze / o minge de baschet, un costum de astronaut plutind în înalt, reflectoare felurite, multe alte lumini / minuni.

Istoria lumii în 110 minute. Năzuințele omului, tot ce a reușit și a ratat, tot ce a ucis și a iubit, tot ce a înălțat și a prăbușit (acel faraon privind fascinat grămăjoara de nisip închipuind o piramidă ce nu se va mai înălța). Tendința / moda de a concluziona amar că totul a fost, este și va fi în van și în sânge, că Lucifer a câștigat, câștigă, va câștiga mereu. Încăpățânarea lui Madách / Purcărete de a se opune modei și de a strecura Vocea prin liniștea disperării aparent atot-triumfătoare.

Unde câștigă omul bătălia / războiul? La intervalul infinitezimal de scurt și infinit de intens dintre două secunde de suferință, eșec, renunțare. În clipa când nimeni nu privește, când chiar și Lucifer e neatent. În bucățica de timp și spațiu când ea și el se privesc, se recunosc, se ating, se dansează, se iubesc.

Cum era? "Oprește-te, clipă! Ești atât de frumoasă!". De aici vine salvarea Evei, a lui Adam, a ta, a mea. O grămăjoară de clipe. Asta e tot ce lăsăm.