Pe lângă focusarea pe Rasputin, influencer ocult (am zice astăzi), făcut răspunzător virtual pe un întreg șir de evenimente ce au marcat istoria secolului XX, este pus la înaintare pe scenă un alt vinovat pentru soarta omenirii: Gavrilo Princip, tânărul sârb bosniac de 20 de ani, cel care l-a asasinat pe arhiducele Franz Ferdinand la Sarajevo. Tânărul Gavrilo Princip (personaj mut, interpretat de Nándor Poszet) stă în umbra călugărului rus, portretizat în spectacol, de excelentul actor sătmărean Gábor Rappert-Vencz, ca om implicat în treburile statului. Un Rasputin mai puțin malefic (pe scenă), cât vizionar, clarvăzător, doritor să preîntâmpine dezastrele ulterioare din politica Europei.
Mizanscena avută în vedere de regizorul Sardar Tagirovsky, rus prin naștere, est-european prin formație, avansează pe principiul dublei determinări a discursului într-o complementaritate simultană. În monitoare avem înșirate faptele reale din biografia lui Grigori Efimovici Rasputin, alături de evenimente reale din istoria Europei completate cu știri și situații politice la zi, prezentate sec, didacticist, strict informativ și pe scenă avem înșiruirea dezbaterilor sugestionate de vizionarismul eroului titular, care încearcă să negocieze pacea cu mai marii lumii. Asistăm la dialoguri imaginare cu George al V-lea, regele Angliei (Gergő Frumen), cu Wilhelm al II-lea, împăratul Germaniei (Zsolt Orbán), cu Franz Joseph I al Austriei și Ungariei (Orban Nagy) și mulți alții. Ghemul istoriei se răsfiră literalmente generos, simbolic, simptomatic, pe planșeele scenei îmbrăcând formele unor scene-dezbateri bine ticluite. Decorul minimalist (Anna Kupás) dă posibilitate actorilor să dezvolte în importanță personalitatea eroilor întruchipați.
De multe ori corul arhanghelilor ține loc de decor. Cele nouă femei, costumate în mătăsuri atemporale (costume tot Anna Kupás), machiate în alb uniform strident, purtând în mâini lungi drugi de lemn, sunt arhanghelii din imaginația mujicului devenit duhovnic. Ele, ca personaj colectiv descendent din corul tragediei grecești) au un rol coercitiv în haosul și accentuata destrăbălare mundană prin austeritatea ținutei și a gesturilor, prin acuitatea rostirii. Regizorul, compozitorul László Bakk-Dávid și consultantul muzical Annamária Manfrédi creează cu ele un emoționant interludiu muzical, în foaier, într-una din cele două pauze ale spectacolului. Melodicitatea cântecului rusesc străpunge la inimă. Arhanghelițele actante au glasuri de aur. Ele trebuie neapărat menționate și elogiate: Johanna Bándi, Barbara Bogár, Evelyn Budizsa, Ágnes Gál, Éva Kovács, Tekla Laczkó, Zita László, Kati Méhes, Stella Rappert-Vencz.
Influența nefastă a odiosului călugăr asupra familiei țarului tuturor rușilor, Nicolae al II-lea Romanov (interpret Gyula Gaál), e mai puțin oglindită scenic, fiind marcată mai mult pe ecranele monitoarelor prin scurte informații. Dezmățul călugărului dubios, devenit demonic prin senzualitatea sa afișată, e ilustrat prin secvențe în care apar Loulou (Evelin Budizsa) și patroana de bordel (Éva Kovács). Ca să te mântuiești trebuie mai întâi să păcătuiești (deviza lui). A cucerit multe femei, creând o isterie în jurul lui, până când amanta convertită în fanatică religioasă Khioniya Guseva (Johana Bándi) încearcă să-l omoare. Scena asasinării este mult lungită, ca și în filmul structural realist al lui Elem Klimov, Agonia din 1981, cu Aleksey Petrenko în rolul lui Rasputin. Greu de ucis. Răul e greu de ucis. În spectacol se ajunge chiar la parodierea asasinatului din casa prințului Felix Iusupov (Zsold Orbán).
Factura eseistică a textului montat pe scenă de Sardar Tagirov reiese și din mulțimea de citate folosite de Szőcs Géza, ba și din aducerea în scenă a lui Marcel Proust în persoana actorului Gyula Gaál. Din distribuția numeroasă (aproape toată trupa maghiară "Harag György" a Teatrului de Nord) mai fac parte: Attila Zsolt Péter (Stiopa), Sándor Varga (Valet), Barbara Varga (Chelner), Máté Erdei, Janka Nagy, Ádám Kengye, Nándor Kispál, Ingrid Kurtinecz, Csongor Pintea, Erika Pop, Ottó Schonberg, Anna Sosovicza, Szilárd János Szabó, Ingird Vonház. Pânza imprimată cu chipul lui Rasputin, folosită la început de Gábor Rappert-Vencz pentru a se pătrunde de spiritul lui Rasputin, după ce a servit de protecție pentru trandafirii împărțiți în sală doamnelor, este reluată și fluturată insinuant ca sfidare adusă Binelui. Pentru că, după cum se spune într-unul din citate Nimic nu întoarce săgeata pornită din arc.