De curând, Cristian Sandrin [1] a cântat alături de Filarmonica din Craiova (la 3 iunie 2022) dificilul Concert de pian nr. 3 în do major, op. 26 de Serghei Prokofiev. De asemenea, muzicianul a susținut un Masterclass de pian, la Colegiul Național de Arte «Dinu Lipatti» din București (7 iunie).
La sala Radio l-am ascultat pe pianistul Cristian Sandrin cu Variațiunile Goldberg BWV.988* (Aria mit 30 Veränderungen) o lucrare amplă, compusă de către Johann Sebastian Bach pentru clavecin. Lucrarea polifonică este alcătuită dintr-o arie, urmată de 30 de variațiuni și o Codă (reluarea ariei). Pentru prima oară ele au fost publicate în anul 1741, la Nürnberg.
Despre Johann Sebastian Bach, Ludwig van Beethoven spunea, referitor la semnificația literală a numelui, care însemna pârâu, că ar fi trebuit să se cheme ocean, după cât de prolific a fost în creație. Iar Richard Wagner îi aprecia moștenirea muzicală "drept cea mai uimitoare minune din toată muzica."[2]
În general, Variațiunile Goldberg necesită un nivel ridicat de virtuozitate și este considerată una dintre cele mai dificile compoziții pentru pian ale lui J.S. Bach. Este apreciată astfel, atât din cauza lungimii sale (30 de variațiuni și Aria cu repetarea ei la sfârșit), incluzând aici două aspecte - elementul rezistență și elementul memorizare - cât și din cauza dificultății sporite în urmărirea vocilor din țesătura polifonică (fiecare voce are timbrul ei, aceste linii orizontale nefiind egale). Deși lucrarea a fost compusă pentru un instrument cu două manuale astăzi se cântă adesea la pian, cu toate că interpretarea acesteia cu o singură tastatură se dovedește a fi solicitantă.
De la vocea umană, la instrumentele unde se folosesc degetele mâinilor (pe taste, pe corzi, pe clape, bețe), picioarele (orgă) sau la trombon (fără utilizarea niciunui deget, doar a muștiucului și a culisei), în curând se va putea cânta probabil direct din minte, intenția interpretativă fiind transmisă electronic unei surse sonore (un cvasi-instrument) cu posibilități timbrale multiple. De fapt, J.S. Bach nu a indicat pentru ce instrument(e), voci, soliste sau coruri, formație camerală ori orchestră a compus Arta fugii.
O curiozitate a Variațiunilor Goldberg este faptul că Variațiunile nu se bazează pe melodia ariei, ci, aproape exclusiv, pe linia sa melodică din bas (passacaglie). Ele sunt organizate în două părți: prima - variațiunile 1-15, iar a doua - variațiunile 16-30. Fiecare a treia variațiune este un canon, iar intervalul dintre voci este dilatat în mod constant, de la unison până la nonă. În variațiunea a 30-a Bach folosește, în loc de un canon la decimă, un quodlibet [3], care împletește contrapunctic două cântece populare. Astfel, Bach încheie cu o glumă muzicală cea mai densă dintre compozițiile sale pentru clavecin.
Înainte de a începe recitalul, doamna Cristina Comandașu, Directoarea postului Radio România Muzical, a rostit câteva cuvinte, vorbind despre perenitatea muzicii genialului compozitor născut la Eisenach, a cărui muzică a fost redescoperită după o sută de ani, dar care va dăinui cu siguranță încă multe secole. Prezentatoarea a subliniat efortul acestor tineri studioși în atingerea idealurilor nobile ale artei muzicale, în comparație cu cei care preferă o existență facilă, hedonistică.
Publicul și-a îndreptat apoi privirea spre pianul din centrul scenei, unde Cristian Sandrin, revenit după mai mulți ani, într-un recital al cărui unic protagonist era de astă dată, a început să cânte lucrarea lui Bach. Într-adevăr, așa cum s-a exprimat tânărul de 28 de ani într-un recent interviu [4], în interpretarea sa am observat dorința de a fi original, respectând însă atmosfera muzicii Barocului. El se regăsea în fiecare variațiune, aceasta reprezentând parcă o persoană unică, un caracter unic.
Ascultam Aria, secțiunea de început a lucrării, o sarabandă în măsura de 3/4, care prezintă o melodie bine ornamentată. Numele italian Aria înseamnă aici, un tip de mișcare instrumentală care a fost adesea folosită ca temă pentru variațiunile instrumentale în Baroc. Desigur, nu se poate nega faptul că noțiunea de arie, sub aspectul cantabilității, are conotații în muzica vocală.
Aria Variațiilor Goldberg este singura mișcare a lucrării care are o versiune anterioară, manuscrisă. Ea este alcătuită din două părți (fiecare constând din 16+16 măsuri repetate). Numărul de 32 de măsuri corespunde numărului de 32 de mișcări. Variațiunile, de fapt, sunt o suită de dansuri de curte. Frumos au fost realizate de către Cristian Sandrin mordentele, apogiaturile și grupetele ce se succedau în special pentru a umple duratele mai îndelungate.
Prima variațiune în Vivace contrasta cu atmosfera lentă, contemplativă, a ariei. Îmi imaginam un fel de poloneză.
În Variațiunea nr. 2 este o parte contrapunctică simplă, în măsură de 2/4, cele două voci dialogau, pe fondul unei linii de bas continuu. Factura muzicii îmi amintea de mișcarea unei sonate trio de Arcangelo Corelli.
Variațiunea a treia, un canon la unison, în măsura de 3/4 sugera un fel de dans simplu, pe o linie de bas.
În Variațiunea nr. 4, J.S. Bach utilizează o imitație apropiată, dar fără a folosi dansul baroc passepied.
Variațiunea nr. 5 este prima dintre variațiunile în două părți, cu mâini încrucișate, în măsură de 3/4. Are o linie melodică rapidă în șaisprezecimi, acompaniată de altă melodie cu note de durată mai lungă, în salturi largi. Cristian Sandrin diferenția tușeul folosit pentru a reliefa unicitatea vocilor.
Variațiunea nr. 6 este un Canon alla secunda, în măsură de 3/8, construit pe o gamă descendentă.
Variațiunea nr. 7 este în măsura de 6/8, ea sugerează mai multe dansuri baroce posibile. Bach a specificat un tempo de gigă, ceea ce înseamnă că nu întotdeauna giga este în mișcare rapidă și scurtă.
Variațiunea nr. 8 este un alt canon cu mâini încrucișate, în măsură de 3/4. Este ușor de executat pe un clavecin cu două manuale, dar dificil de cântat la pian.
Variațiunea nr. 9 este un Canon alla terza, în măsură de 4/4. Linia de bas e ceva mai activă decât în canoanele precedente.
Variațiunea nr. 10 este o Fughetta pe patru voci, cu un subiect puternic ornamentat, amintind de melodia ariei inițiale.
Variațiunea nr. 11 este o Toccata virtuozistică, în două părți și în măsură de 12/8. Specificată pentru două manuale, constă în mare parte din game, arpegii și triluri; conține multe pasaje cu mâini încrucișate. Gigă cu elemente de Siciliană și Pastorală.
Variațiunea nr. 12 este un Canon alla quarta, în măsură de 3/4; vocea a doua evoluează în sens contrar față de prima voce.
Variațiunea nr. 13 este o sarabandă lentă, liniștită și decorată abundent. Melodia este scrisă în cea mai mare parte folosind treizecidoimile, fiind ornamentată cu apogiaturi și mordenți. Seamănă cu o arie monodică.
Variațiunea nr. 14 este o Toccata rapidă în două părți, cu mâini încrucișate, în măsură de 3/4, cu multe triluri și alte ornamente; este specificată pentru două manuale și conține salturi mari între registre.
Variațiunea nr. 15 este un Canon alla quinta, în măsură de 2/4; ca și variațiunea nr. 12, este în mișcare contrară față de prima voce, ea apărând inversată în măsura a doua. Suspine. Musica pathetica.
Variațiunea nr. 16 este o colecție de variațiuni, împărțită în două jumătăți, marcate de o uvertură franceză. Ea constă dintr-un preludiu lent, urmat de o secțiune contrapunctică, de factură fugă.
Variațiunea nr. 17 este o Toccata virtuozistică în două părți, în măsură de 3/4, într-un tempo moderat. Se poate observa influența muzicii lui Antonio Vivaldi și a cea lui Domenico Scarlatti [5].
Variațiunea nr. 18 este un Canon alla sesta, în măsură de 2/2; țesătura canonică din vocile înalte prezintă multe formule ritmice sincopate. Stil antico cu trăsăturile baletului francez.
Variațiunea nr. 19 este în stil de dans în trei părți și măsură de 3/8. Aceeași figură de șaisprezecimi este folosită încontinuu și schimbată între cele trei voci. Seamănă cu menuetul.
Variațiunea nr. 20 este Toccata virtuozistică, în două părți în măsură de3/4. Specificată pentru două manuale, ea implică schimbarea rapidă a mâinilor.
Variațiunea nr. 21 este o Canone alla Settima. A doua dintre cele trei variațiuni în tonalitate minoră, variațiunea are un ton sumbru sau chiar tragic, iar J.S. Bach îi adaugă intervale cromatice, care aduc umbre tonale. Este un Lamento.
Variațiunea nr. 22 alla breve este scrisă în patru părți, având multe pasaje imitative și dezvoltare în toate vocile. Însă basul este foarte asemănător cu cel al unei fugi. Singurul ornament specificat este un tril, executat pe o singur sunet și care durează două măsuri.
Variațiunea nr. 23 este încă o variațiune vivace, în două părți, gândită pentru două manuale; variațiunea începe cu mâinile urmărindu-se parcă una pe cealaltă. Un scherzo grotesc.
Variațiunea nr. 24 Canone all'Ottava este un canon la octavă, în măsură de 9/8. Este singurul dintre canoane, în care rolul conducător alternează între voci, în mijlocul unei secțiuni.
Variațiunea nr. 25 este a treia și ultima în tonalitate sol minor, notată Adagio de către J.S. Bach. Ea durează mai mult decât oricare altă variațiune a ciclului. Este un Lamento.
Variațiunea nr. 26 în contrast cu natura introspectivă și pasionată a variațiunii precedente, aceasta este o o toccata în două părți, veselă, în tempo rapid.
Variațiunea nr. 27 Canone alla Nona este ultimul canon al lucrării și al nouălea, scris în măsură de 6/8. Este și singurul canon în care nu sunt specificate două manuale, din cauza dificultăților în încrucișarea mâinilor și singurul canon pur, neavând o linie de bas. Se aseamănă cu menuetul
Variațiunea nr. 28 este o Toccata în două părți, care utilizează în mare măsură încrucișarea mâinilor. Trilurile sunt scrise cu treizecișidoimi și sunt prezente în majoritatea măsurilor.
Variațiunea nr. 29 constă, în cea mai mare parte, din acorduri masive, alternând cu secțiuni de arpegii strălucitoare, împărțite între cele două mâini.
Variațiunea nr. 30 este un Quodlibet bazat pe mai multe cântece populare germane, două dintre ele fiind Ich bin solang nicht bei dir g'west, ruck her, ruck her și Kraut und Rüben haben mich vertrieben, hätt mein' Mutter Fleisch gekocht, wär ich länger blieben ("A trecut atât de mult de când nu am mai fost cu tine, nemernic aici, nemernic aici" și "Dacă varza și napii m-au izgonit, dacă mama ar fi gătit carne, aș fi zăbovit mai mult"), celelalte cântece rămânând neidentificate.
Aria da Capo è fine este o repetare notă-cu-notă a Ariei inițiale. Ea apare când nostalgică sau supusă, când resemnată sau tristă, percepută prin repetare ca ceva ce a ajuns la sfârșit, cu aceleași sunete, însă acum finale.
Pianistul Cristian Sandrin a interpretat această lucrare monumentală, cerebral și în același timp cu o agogică originală, în care sunetele, în unele variațiuni erau așezate în vocea de bas (un timp artistic frumos creat), cu elemente de mare virtuozitate pianistică, unde viteza de anticipare era una imensă.
Despre folosirea sau nu a pedalei există mai multe păreri. Unii muzicieni susțin că nu trebuie folosită deloc pedala de forte, în ideea de a imita fidel sunetul de clavecin (Glenn Gould). Alții susțin că mijloacele moderne sunt binevenite. Ca argumente pro se consideră faptul că lui Johann Sebastian Bach nu îi plăcea de fapt sunetul de clavecin, în schimb îl prefera pe cel al clavicordului. Chiar a lucrat la îmbunătățirea sunetului și la un fel de pedală. Bach iubea cel mai mult vocea cântată, apoi vioara (fiind cea mai apropiată de vocea omenească) și de abia apoi îndrăgea clavicordul. De fapt, una dintre celebrele sale compoziții nu se numea Clavecinul bine temperat. S-a tradus greșit. În realitate se intitula Clavicordul binetemperat.
Bach dorea să obțină sunete bine legate între ele. Paradoxal fiecare interpret căuta tocmai ceea ce instrumentul său nu permitea încă, la vremea aceea. Violoniștii, de pildă, după perioada Barocului, voiau să emită sunete aerisite, bine delimitate (spiccato, staccato, martelato), dar până nu s-a creat arcușul cu bagheta invers curbată (Tourte) nu s-a putut realiza acest deziderat. În schimb, claveciniștii își doreau sunete emise în maniera legato, dar până la dezvoltarea actualei construcții a pianului nu s-a putut obține acest efect.
Un recital care, dincolo de performanța interpretativă excelentă a pianistului Cristian Sandrin, te face să te uimești de ceea ce a putut gândi și compune acest geniu al muzicii universale, care a devansat secole prin arta sa și care, cine știe când va putea fi înțeles deplin: Johann Sebastian Bach.
Aplauzele puternice și îndelungate și buchete de flori au răsplătit maratonul muzical al pianistului Cristian Sandrin.
NOTE
[1] Cristian Sandrin s-a născut în anul 1993 la București și a crescut într-o familie cu tradiție muzicală - tatăl său fiind pianistul și profesorul universitar Sandu Sandrin. Cristian a început studiul pianului cu Marina Dragomirescu și mai târziu cu Cristian Dumitrescu, absolvind Colegiul Național de Arte «Dinu Lipatti» din București. Mai târziu, în Marea Britanie, Cristian absolvă Royal Academy of Music cu First Class Honours, finalizând studiile cu Advanced Diploma, la prestigioasa instituție britanică, la clasele profesorilor Diana Ketler și Christopher Elton. Studiile sale au fost susținute de fundațiile ABRSM, Help Musicians UK, Hattori Foundation, Tillett Trust, The Countess of Munster Musical Trust, Harold Craxton Memorial Fund și John S. Cohen Foundation. În 2017, Cristian a primit o bursă fellowship de la Philharmonia Orchestra. De asemenea, în timpul studiilor, Cristian a dirijat de la pian, numeroase concerte de Mozart, debutând cu propriul ansamblu cameral, Piano Festival Chamber Ensemble, la Royal Academy of Music din Londra, în anul 2017. Cristian Sandrin a câștigat premii la diferite competiții de pian precum: Concorso Internazionale «Citta di Oleggio» (2019), Rosslyn Tureck Special Prize for the best interpretation of Bach, Olga Kern International Piano Competition, New Mexico, SUA (2019), Windsor International Piano Competition (2018), Sheepdrove Intercollegiate Piano Competition (2018), Concours de Musique de Versailles, France (2019), Pianoforte e Orchestra de la San Daniele Piano Meeting (2011), Concursul Internațional «Yourii Boukoff» de la Sofia (2009), Harold Craxton - Muzică de Cameră la Royal Academy of Music Londra, Concursul ProPiano (2011), Concursul organizat de Automobil Club de France (2010), Olimpiadele Naționale de Interpretare Muzicală (2005-2011). Este Semifinalist al Concursului Vendome Prize din cadrul Festivalului de la Verbier și Semifinalist al Concursului de la Montreal. În 2010, 2011 și 2012, Christian Sandrin a câștigat consecutiv o bursă SoNoRo. A susținut recitaluri și concerte în renumite săli londoneze precum Wigmore Hall, St-Martin-in-the-Fields, St. James Piccadily, Templul Masonic și Queen Elisabeth Hall, precum și în Salle Cortot din Paris, Teatrul La Fenice din Veneția, Palazzo Montepulciano din Italia, Leipzig Hochschule, Salla Manuel de Falla din Madrid, Sala Filarmonicii din Sofia, Sala Filarmonicii Naționale din Polonia, Ateneu Român din București. A fost invitat la Festivalul Internațional de Pian din Naarden, Olanda, Festivalul Eifel Musicale din Germania și Festivalul KamerArt, și Festivalul Sonoro din România. Cristian Sandrin concertează frecvent în România, în postură solistică împreună cu orchestre precum: Filarmonica George Enescu din București, Filarmonica din Craiova, Filarmonica Mihail Jora din Bacău, Filarmonica de Stat din Sibiu, Filarmonica din Râmnicu-Vâlcea, Târgu Jiu și Orchestra Simfonică București. De asemenea a cântat în Franța, Germania, Italia, Spania, Elveția, România, Marea Britanie și SUA. Pe timpul pandemiei, Cristian a înregistrat numeroase recitaluri virtuale în colaborare cu Oxford and Cambridge Club, Imogen Cooper Music Trust și Institutul Cultural Român de la Londra și New York. CD-ului său de debut conține piese de pian compuse de George Enescu, Maurice Ravel și Cyril Scott.
[2] Kavanaugh, Patrick: Viața spiritual a marilor compozitori de muzică clasică, traducerea Pr. Lucian Filip, editura Doxologia, Iași, 2019, pag. 25.
[3] quodlibet este o compoziție muzicală care combină mai multe melodii diferite - de obicei melodii populare - în contrapunct, adesea într-o manieră ușoară și plină de umor. Compozitorul Wolfgang Schmeltzl a folosit pentru prima dată termenul într-un context specific muzical, în 1544, iar Michael Praetorius, în 1618, a descris quodlibet-ul, ca pe un amestec de elemente diverse, citate din compoziții sacre și laice.
[4] Maria Isabela Nica: Interviu cu pianistul Cristian Sandrin despre recitalul aniversar RRM 25, publicat: joi, 19 Mai 2022 pe site-ul Radio România Muzical.
[5] Variațiuni de bravura, în stil Domenico Scarlatti sunt: variațiunile nr. 5, 14, 20, 23 și 28.
*https://ro.wikipedia.org/wiki/Varia%C8%9Biunile_Goldberg