iulie 2022
Festivalul Tinerilor Regizori Theater Networking Talents - TNT, 2022
Printre highlight-urile zilei a doua (6 iulie 2022) de TNT (Festivalul Tinerilor Regizori Theater Networking Talents), se numără și 8 tați, de Tina Müller, în regia Irisz Kovacs, jucat în Sala Atelier a Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova. O sală mai mult lată decât lungă, la demisolul teatrului, o sală propice pentru propagarea unei călduri infernale și oarecum întunecată, tip studio supradimensionat.

Spectacolul 8 tați, în regia lui Irisz e la mine în wishlist de multă vreme, m-am tot gândit să-l văd la Constanța, dar nu ne-am sincronizat într-atât încât să pot. A fost o întâmplare fericită acum, în contextul TNT 2022. Decorul și costumele sunt semnate de Theodor Niculae și știu, de obicei nu e de bun augur să începi cu așa ceva, dar aici, sincer, pozele mi-au vorbit întotdeauna. Mi-au șoptit "vino să vezi, fraierule care ești că nu vii să vezi, nu știi ce pierzi". Vorbea feelingul meu intern, intuiția mea, care nu se înșela deloc. Cinci căsuțe miniaturale, veritabile depozite de obiecte și personaje, încropesc un cartier nemțesc pur, alb, liniștit, absent, pustiu, zgomotos, plin, muzical, liniștit, voios.


Ecaterina Lupu-Prisacari (casă de piatră, fato!!!), Cristiana Luca, Theodor Șoptelea, Andrei Bibire și Florin Aioane sunt cei 5 actori care devin un mic univers divers, de la personaje în sine la acțiuni pantomimico-tautologice, de la unicii locuitori ai cartierului de case la orice ți-ar mai putea trece prin minte, devin muzică, devin sunete, devin liniște, devin glumițe, cioace simpatice, devin maturitate emblematică și ludicul de dinaintea ei, naratorii omniprezenți și extra-intra-pseudo-și-câteodată-chiar-diegetici. Cinci căsuțe micuțe, costume absolut delicioase vizual, cromatic, plăcute și calde (deși poate chiar e un pic cam cald în ele pentru vremea de acum) și în rest, 5 actori pentru ale căror personaje/situații nu mai poți contoriza. Nu poți face un recensământ. Devine o leapșă de identități, oamenii se preschimbă în raporturi, iar umanitatea din ei devine culoare.


Da, de o mie de ori da. Oamenii se preschimbă în raporturi, iar umanitatea din ei devine culoare. Tema e în contrapunctul esteticii alese, o ludicitate frivolă, poate, potențează foarte bine metehne sociale legate de familie. Absența tatălui. Perspectiva iluzorie asupra familiei. Dorințele contradictorii ale protagonistei. A-și întâlni sau a nu-și întâlni tatăl biologic, alături de toate procesele de conștiință care derivă de aici. O complexitate a temei extrapolată ludic, în ceva care, la prima vedere, ar conduce la anulare, dar, în cazul 8 tați, potențează totul incredibil de bine.


În general nu sunt fanul tautologiei, al dublei reprezentări, al jucatului fiecărui fenomen, dar asta se întâmplă pentru că, în general, se amestecă literalmente în același spectacol convenții diferite, ajungându-se la ruperea unei armonii cu elemente redundante. Însă, în contextul 8 tați, există singura convenție a dublei reprezentări, există o coerență stilistică, un echilibru foarte fin și foarte frumos între idee și execuție, între gând și materializarea lui. Spectacolul ăsta te face din nou copil, regia lui, cel puțin. Spectacolul ăsta îți întoarce mânuțele mici și încă grăsuțe în interiorul caselor de păpuși, peste care tronai cu nonșalanță, controlând tot acel micro-univers ca un demiurg generator de scenarii al căror unic dușman e plictiseala. E ca un joc supradimensionat cu păpușile, în care apelezi la mimesis pentru a aduce realitatea ta acolo, cât mai aproape. Jocurile celor mici imită realitatea. 8 tați imită jocul care imită realitatea. 8 tați e un fel de scăpare fără scăpare. Mesajul te lovește, poate chiar mai tare, împachetat fiind în felul ăsta.


Începusem să zic că a fost al dracului de cald în sală (cred că actorii și-au stors maletele colorate după reprezentație, ca după un program scurt de spălat), iar treaba asta, plus întunecimea inițială, oboseala & alți factori, toate astea constituiau premisa ideală să ațipesc fie și câteva clipe. Angrenajul acestui spectacol nu m-a lăsat, totuși. A fost realmente fascinant. Am urmărit, cu nesaț așa, fiecare replică. Fiecare sunet, fiecare moment, sau gest. Și nu cred că se întâmplă doar pentru că am avut abia acum prima vizionare, cred că ține mult de o alegere atemporală în lucru, funcțională în orice moment al vieții.

 

Ești trist? Du-te la 8 tați. Vesel? 8 tați. Ți-ai scăpat înghețata pe jos? 8 tați. Ai pierdut la loto? 8 tați. Ai câștigat la loto? 8 tați. Ai fost la 8 tați? Mai mergi la 8 tați.


Sincer acum, oricând aveți ocazia, optați pentru 8 tați, e un spectacol care vine cu totul în spate ca-ntr-o căsuță de melc în orice spațiu s-ar monta. Vine serios și are pretenția să zguduie, așa cum doar cel care pierde la jocuri învață, așa cum cel care rămâne ultimul învață, așa cum nu prea e toată lumea cu tine în viață. Un spectacol solar, cu un substrat care te poate topi, o simetrie binevenită.


Țin minte cum m-am bucurat la O femeie, la ID Fest 18, în 2017, montat la Bacovia în Bacău de cei de la Teatrul din Cluj. E spectacolul de care m-am îndrăgostit imediat. Și a rămas cu mine până în ziua de azi pentru impactul felului de a prezenta problematici de tot felul. Vedeți voi, multă lume zice că o abordare bazată pe umor înseamnă să ne ascundem pe după deget, să nu spunem lucrurilor pe nume. Consider că în spatele unui umor bun, trebuie întotdeauna să fie acolo și o inteligență emoțională calibrată perfect, dar și o posibilitate reală de a ajunge mult mai departe prin subtilitatea incredibilă, de asemenea o calitate. Asta a avut O femeie, spectacolul pe care am să-l port cu mine întotdeauna. Iar acum pot zice că mai am încă unul în tolbă. 8 tați. Și nu pentru culoare, nu pentru căsuțe, nu pentru ce face Theo Nicolae acolo cu scenografia și costumele alese, nu pentru tehnicile regizorale, nu doar pentru astea, luate așa, singular, ci pentru ceva mai mult, o apropiere față de actori pe care n-am mai simțit-o nicăieri. N-am văzut în viața mea o sală întreagă atentă sută la sută, "privind același meci imaginar de tenis", cum s-ar spune. Ei bine, asta a reușit Irisz să facă, un spectacol pe care am să-l port cu mine de acum pentru multă multă vreme. Mulțumesc.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus