Studii: Facultatea de Teatru și Film, UBB Cluj, secția Actorie, promoția 2019-2022, clasa prof. Filip Odangiu, Sinko Ferenc, Diana Aldea
Participă la Gala HOP 2022, la secțiunea Grup cu momentul Te iubesc, dar nu pe tine! (regia: Vlad Sălbatecu și Mihai Gligan, muzica originală: Paul Tonca), alături de colegii ei: Eduard Crucianu, Andrei Mărgineanu, Mihai-Andrei Pleșa, Paul Tonca.
Alberto Păduraru: Cine ești ca om / artist?
Sara Pongrac: Mă situez undeva pe linia fină dintre om și artist, dar cred că toți ar trebui să avem câte puțin din fiecare, pentru că omul are nevoie de artă, iar arta are nevoie de oameni.
A.P.: Ce înseamnă pentru tine experiența HOP?
S.P.: Pot să spun că până acum a însemnat mari emoții, cel puțin la preselecții. Nu am o problemă să dansez, dar nu am fost niciodată obișnuită să cânt. Când am auzit pentru prima dată cum îmi sună vocea când port lavalieră m-am simțit ca atunci când te rușinezi pentru că vocea ta sună nefiresc într-o înregistrare video. Încă nu mă pot obișnui cu ea. HOP cred că a mai însemnat, până acum și o coloană de 4 ore pe Valea Oltului, când ne întorceam de la București și Burger King după preselecții, Centrul Vechi și Teatrul Odeon, apartamentul nostru cu balcon de o persoană, multe guri de metrou și multe guri căscânde ale oamenilor dimineața devreme și seara târziu.
A.P.: Dacă viața ta ar fi un musical s-ar numi...
S.P.: Nu o să credeți niciodată povestea asta.
A.P.: Iar rolul tău ar fi jucat de...? (nu ai voie să fii chiar tu.)
S.P.: Probabil Natalie Portman, dar nu așa cum e ea acum ci așa cum era în 1994 când a jucat în Leon: Le Professionnel. Mereu am simțit o apropiere aparte față de personajul ei, Mathilda, o fată de 12 ani, care vrea să învețe cât mai multe lucruri de la prietenul ei asasin. Dar probabil nu aș avea un buget atât de mare, așa că varianta B ar putea fi Vlad Sălbatecu, unul dintre prietenii noști de la Teatrologie care ne-a ajutat cu regia momentului pentru HOP - dacă îi punem o perucă e perfect.
A.P.: Dacă ar fi să-mi faci un playlist pentru cum te simți în momentul ăsta, primele trei piese ar fi...
S.P.: Ocean View - Easy life: ca în fiecare vară, mă gândesc doar cum să evadez cât mai repede și să merg la mare, probabil în viitor mă veți găsi locuind pe un mal pustiu al unei mări încă nedescoperite;
Live free - Mac Miller: pe lângă uriașa apreciere pe care o am pentru Mac Miller ca artist, mesajul piesei e unul care mi se potrivește 24/7: They gon' try and tell you no, shatter all your dreams / But you gotta get up, go to bigger, better thing;
Lautarium - Shukar Collective: piesa asta vorbește, pentru mine, despre Gala HOP, de fapt despre ce eu și echipa din care fac parte, am încercat să facem pentru competiție, despre listening party-urile pe care le făceam pentru a asculta protomanele și muzică lăutărească;
A.P.: Ce îți comanzi cel mai des în pauzele de la repetiții?
S.P.: Dulciuri, cred că papanașii cu smântână și gem sunt în top-ul preferințelor, pe lângă aș mai pune clătite cu Nutella și milkshake de ciocolată, iar dacă s-ar putea le-aș vrea pe toate deodată. Am o mare pasiune pentru dulciuri, dulciurile și teatrul se potrivesc de minune, nu știu cum de nu s-a gândit nimeni să le combine mai des.
A.P.: Există pauze de la repetiții? Dar de la teatru per se?
S.P.: Eu sunt adepta pauzelor, am nevoie de așa ceva ca să mă încarc, ca să nu mă mai gândesc activ la o scenă, un personaj, să las subconștientul să facă asta pentru mine. Cele mai bune idei legate de teatru îmi vin noaptea, de obicei le visez, într-un fel de vis lucid în care pot controla totul. Dar niciodată nu cred că voi putea lua o pauză prea lungă, mereu vreau să mă pun în mișcare, nu pot să stau pur și simplu.
A.P.: Când ai zis ultima oară HOP (interjecție), în afară de contextul galei / premiilor? Poate fi și interjecția compusă HOP și-așa...
S.P.: Când eram mică îmi plăcea să fac hop în bălți de fiecare dată când ploua, asta înseamnă că săream într-o baltă și spuneam hop. Încă mai fac asta când plouă, nu mai zic neapărat hop atât de des, dar plăcerea de a-mi murdări hainele de fiecare dată când plouă încă a rămas.
A.P.: HOP și (cum) așa?
S.P.: Hop și-așa și v-am spus povestea așa.
A.P.: Lucru individual sau lucru în echipă?
S.P.: Cred că cel mai bine mi se potrivește lucrul în echipă, de aceea caut mereu să mă asociez cu oamenii cu care lucrez bine. Chiar înainte să termin anul III de facultate, am creat împreună cu câțiva colegi, cei cu care particip de altfel și la Hop, o firmă, în urma unui program de Start-Up, pentru a ne face propriul teatru, un teatru așa cum ne place nouă. Avem și un nume, Les Chobeaux.
A.P.: Dacă nu ai fi actor/actriță ai fi...
S.P.: Când eram mică îmi doream să fiu arheolog, apoi veterinar, apoi pictor, apoi militar și m-am oprit la actorie ca să le pot face pe toate. Dar dacă chiar ar fi să dau un răspuns exact, probabil mi-aș face un studio de developare foto și aș lucra acolo, însă aș continua să merg destul de des la teatru.
A.P.: Prima amintire cu teatrul?
S.P.: Când eram mică, mi-am făcut dintr-un scaun și o fașă de masă roșie, o cortină, în fața căreia jucam teatru de păpuși pentru părinții mei, luam animăluțe mici de pluș și construiam povești între ele, iar mama și tata erau invitați la spectacol.
A.P.: Un spectacol de teatru despre care poți spune că ți-a schimbat viața este...? (Și în ce fel.)
S.P.: Chiar m-a gândit ceva la asta, dar nu aș putea să zic. O să zic pas, pentru moment.
A.P.: Un moment în care te-ai gândit cel mai serios să renunți la teatru?
S.P.: Chiar înainte de a da admiterea la facultatea de actorie din Cluj. Eu am făcut liceul, tot la secția de actorie, dar am dezvoltat o mare pasiune pentru regia de film și fotografie, în timpul liceului pot să spun că eram mai mult plecată la festivaluri de scurtmetraje decât la competiții de teatru, dar apoi în clasa a XII-a totul s-a schimbat și a început să îmi placă din nou teatrul. Când se apropia admiterea la facultate eram complet confuză, nu știam dacă să aleg secția de Actorie sau secția de Cinematografie, fotografie și media, ambele la Cluj. Am zis că am să îmi pun decizia în mâinile destinului și am să mă înscriu la ambele, dar apoi am văzut că admiterea se desfășoară în aceeași zi, fără să mă mai gândesc, am ales Actoria și de atunci am tot continuat să o aleg.
A.P.: Dacă nu e un joc atunci e...
S.P.: Nostalgie.
A.P.: Dacă nu e o competiție atunci e...
S.P.: Relaxare, detensionare.
A.P.: Ceva ce ți-ai spune ție de acum 5 ani?
S.P.: Nu gândi atât de mult. Doar fă.
A.P.: Ceva ce ți-ai spune ție de peste 5 ani?
S.P.: Probabil mie, de peste 5 ani, mi-aș spune să răspund mai frumos la interviuri.
A.P.: Actor total sau show total? Ce înseamnă show pentru tine? Ce înseamnă actor pentru tine?
S.P.: Probabil actor total, cred că de asta e nevoie pentru a avea un show total, e un fel de ingredient magic. Show pentru mine e ceva ce reușește să te scoată din starea pe care o ai, să rămâi atent fără să te închizi în tine, fără să te gândești, gândurile vin după. Hmm... actor? Probabil un om care e gata să facă mai mult pentru alții decât pentru el.
A.P.: Ceva ce crezi / simți că ai inventat chiar tu este...
S.P.: Cred că am inventat cuvântul milotrocizant. E atunci când te simți atât de bine încât nu ai cuvinte ca să descrii în profunzime ceea ce simți, de exemplu: Am câștigat gala Hop, e milotrocizant sau Înghețata de alune de pădure e milotrocizantă.