august 2022
Gala Tânărului Actor HOP 2022
Robert Agape, 23 ani, loc naștere: Iași, rezidență: Iași

Studii: Universitatea Națională de Arte "George Enescu" Iași, Facultatea de Teatru, specializarea Artele Spectacolului - Actorie/Păpuși/Marionete, clasa prof. univ. dr. Raluca Bujoreanu-Huțanu, conf. Univ. dr. Oana Sandu, lect. Univ. dr. Anca Ciofu, promoția 2018-2021 (licență); Artele Spectacolului, clasa prof. univ. dr. Ciprian Huțanu 2021-prezent (master)

Participă la Gala HOP 2022, la secțiunea Individual cu momentul God, I hate Shakespeare inspirat din musicalul Something Rotten!

(foto: Marian Tarus)


Alberto Păduraru: Cine ești ca om / artist?
Robert Agape: Nu știu și nici nu cred că o să știu prea curând. Aș putea spune că sunt un om sincer și un artist curios, dar ar fi prea puțin. Ce știu sigur este că încă caut. Caut să descopăr și să mă descopăr, caut să înțeleg și să mă înțeleg. Caut frumosul și urâtul deopotrivă. Caut vulnerabilitatea sufletului și sincerul lacrimii.

A.P.: Ce înseamnă pentru tine experiența HOP?
R.A.: Experiența HOP o pot rezuma într-un cuvânt, curaj. Am avut curajul să zic că pot și iată că am trecut de prima etapă, preselecțiile. Am avut curajul să cred în mine și în cei de lângă mine. Am avut curajul să muncesc și am avut curaj să mă las purtat de val.

A.P.: Dacă viața ta ar fi un musical s-ar numi...
R.A.: Marele copil mic. E povestea unui om care încearcă să vadă mereu binele din jurul său. Reușește tot timpul? Probabil că nu, dar nu își pierde speranța. Cred că e foarte important să ne păstrăm inocența, entuziasmul și curiozitatea chiar dacă ajungem la vârsta de "oameni mari". Dacă tratezi viața ca un joc nu ai cum să te plictisești.

A.P.: Iar rolul tău ar fi jucat de...? (nu ai voie să fii chiar tu.)
R.A.: Cred că Leonardo DiCaprio. În filmul The Basketball Diaries, are rolul unui adolescent care se lasă pradă propriilor vicii, dar care reușește, în final, să câștige lupta cu demonii interiori. Ce m-a impresionat a fost faptul că pe tot parcursul filmului nu și-a pierdut inocența din ochi. A fost doar omul nepotrivit la momentul nepotrivit.

A.P.: Dacă ar fi să-mi faci un playlist pentru cum te simți în momentul ăsta, primele trei piese ar fi...
R.A.: David Bowie - Space Oddity pentru când vrei să scapi dai o fugă prin spațiu
Placebo - My Sweet Prince pentru când ai nevoie de o introspecție
Nirvana - Negative Creep pentru când ai nevoie să țipi




A.P.: Ce îți comanzi cel mai des în pauzele de la repetiții?
R.A.: Dacă nu reușesc să-mi fac pachet de acasă, atunci apelez la orice simigerie din apropiere sau cumpăr ceva ronțănele de la un supermarket.

A.P.: Există pauze de la repetiții? Dar de la teatru per se?
R.A.: Fizic da, psihic mă îndoiesc că există o pauză adevărată. Niciodată nu știi de unde îți vine inspirația pentru un rol așa că trebuie să fii mereu atent la tot ce întâmplă.

A.P.: Când ai zis ultima oară HOP (interjecție), în afară de contextul galei / premiilor? Poate fi și interjecția compusă HOP și-așa...
R.A.: Săptămâna trecută eram în Grădina Botanică să filmez clipul de promovare pentru Gală. Coboram o potecă acoperită cu pietre. Drumul era abrupt și accidentat. Eu mi-am zis că e o idee bună să calc doar pe pietre, fără să ating pământul. Și în timp ce baletam de pe o bucată de piatră pe alta, una dintre ele s-a mișcat și era să fac o trăsnaie. "HOP, chiar de o mână ruptă aveam nevoie acum".

A.P.: HOP și (cum) așa?
R.A.: Prin muncă, muncă și iar muncă. M-am apucat de teatru din clasa a VII-a și de atunci fac asta în fiecare zi. Am făcut teatru la liceu și la facultate și plănuiesc să continui până la pensie. Când mă gândesc, pe lângă teatru, nu fac foarte multe. Îți investești resursele în ce-ți dorești și cu siguranță vor apărea rezultate.

A.P.: Lucru individual sau lucru în echipă?
R.A.: În echipă cu siguranță. E ca și cum ai construi o casă. Tu pui o cărămidă, el pune o cărămidă și fără să-ți dai seama ai terminat mai repede decât te așteptai. Ba mai mult, colegul a venit și el cu idei și uite așa, casa s-a transformat într-un castel.

A.P.: Dacă nu ai fi actor/actriță ai fi...
R.A.: Aș fi foarte trist. Într-un univers paralel însă, cred că aș lucra în domeniul IT, ceva pe zona de gaming. Ori cântăreț sau artist vizual. Cumva tot m-aș învârti în domeniul artistic.

A.P.: Prima amintire cu teatrul?
R.A.: Primele spectacole la care mă gândesc sunt Clovnii și De ziua lui Pinocchio, ambele jucate la Teatrul "Luceafărul" Iași. Toată copilăria mi-am petrecut-o în teatru. Mergeam în fiecare duminică la spectacole.

A.P.: Un spectacol de teatru despre care poți spune că ți-a schimbat viața este...? (Și în ce fel.)
R.A.: Faust în regia lui Silviu Purcărete. Mi-a schimbat viața sună puțin dramatic, dar când am ieșit de la spectacol tot ce aveam în cap era: "wow". Pentru mine a fost o experiență, un show total, dacă putem spune așa, nu un simplu spectacol.

A.P.: Un moment în care te-ai gândit cel mai serios să renunți la teatru?
R.A.: Cred că după fiecare spectacol îmi spun că mă las de meserie, dar din fericire acest gând parazitar nu s-a materializat niciodată. Perioada pandemică m-a dat tare peste cap. În izolare cursurile le făceam online, resursele erau limitate și voința din ce în ce mai mică de la o zi la alta. Mă gândeam serios să rămân în restanță și să-mi dau examenele când se revine la un mod de lucru mai apropiat de "normal". Dar am găsit resorturile necesare să trec și peste impedimentul carantină.

A.P.: Dacă nu e un joc atunci e...
R.A.: Mecanism. Apelezi la niște sertărașe care crezi că funcționează și te folosești doar de ele fără să aduci nimic nou. E arid, monoton, previzibil și plictisitor.

A.P.: Dacă nu e o competiție atunci e...
R.A.: Dezvoltare. Mă întorc la metafora cu cărămizile. Dacă e competiție, intervine ego-ul care nu face altceva decât să aducă energii toxice în mediul în care lucrezi și în loc să pui o cărămidă pentru casă, le distrugi pe cele puse de ceilalți, crezând că-ți faci un bine.

A.P.: Ceva ce ți-ai spune ție de acum 5 ani?
R.A.: Acum 5 ani eram în clasa a XI-a. Mai aveam un an până la bac și admiterea la facultate. Mi-aș spune că toată munca depusă nu a fost în zadar și ca faci bine ceea ce faci. Și dacă ți-ai face treaba mai din timp și nu ai mai procrastina ai avea nopțile mai liniștite.

A.P.: Ceva ce ți-ai spune ție de peste 5 ani?
R.A.: Aș vrea să-mi pot spune: "Am ajuns unde ne-am dorit, sunt mândru de noi". În următorii 5 ani sper să mă mut, să am un venit stabil, să joc în cât mai multe spectacole și să intru pe piața de voice acting.

A.P.: Actor total sau show total? Ce înseamnă show pentru tine? Ce înseamnă actor pentru tine?
R.A.: Nu cred că poate exista show total fără actor total și nici invers. E ca și cum cea mai mare orchestră din lume ar avea concert, dar vin doar violoniștii, o să fie un concert pentru vioară. Show-ul pentru mine trebuie să fie la extremă: ori e expansiv și grandios ori e cât mai simplu cu putință. Nu există cale de mijloc. Dacă plec de acolo cu acel "wow" a fost show. Actorul e omul care nu a uitat niciodată să se joace. E omul căruia îi place să dăruiască. E omul care îți aduce aminte să fii om.

A.P.: Ceva ce crezi / simți că ai inventat chiar tu este...
R.A.: Cred că am inventat un mecanism nemaipomenit de a amâna tot ce am de făcut până în ultima clipă. Dar lăsând gluma la o parte, nu are rost să zic că am reinventat roata. Nu simt că am inventat nimic. Încă sunt la faza în care învăț și perfecționez ca mai apoi să pot combina pentru a crea ceva nou.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus