Ziua 3, spectacolul 1 - Partea 1. Iubirea
Un spectacol colorat, creat de Petro Ionescu, un mozaic atrăgător pentru public. De tipul montaj literar-artistic, cum sunt multe altele, în care actorii intervin succesiv, având fiecare câte un moment în care spune o poveste sau cântă. Cu actori talentați. În general am avut impresia dilatării timpului, încă de la debut, cu o lungă introducere în care actorii erau ascunși în decor și o voce din off dezvolta o idee. Aproape, desigur, o teză. Impactul vizual cu scenografia Alexandrei Budianu a sugerat limpede o acumulare de obiecte, preponderent haine, în movilițe ca în târgul second-hand. Obiecte a căror utilitate e incertă erau mai puține, cel puțin dintre cele de dimensiuni mari. Despre teza acumulării se pot spune atât de multe, cu atâtea nuanțe, încât anatema simplului enunț e nedreaptă. Decorul colorat și luminat, punctual, feeric, mi-a atras atenția printr-un element de la o margine. De forma porții de fotbal, în miniatură, pe care o manufacturasem la traforaj, pentru jocul meu cu nasturi vopsiți potrivit culorilor echipelor de fotbal. A fost ca un hublou spre copilărie. Unul care, pe scena sălii Atelier, adăpostea o suită de obiecte magice, pe care, vizual, le-am perceput textile, moi, aidoma jucăriilor. Un colț care nu s-a dedat culorilor, rămânând precum culoarea pielii, luminat, uneori, ca o instalație de Crăciun, alteori jucând rolul unui lavoar, sub o veioză cu o lumină a unui culcuș în care uiți de toată oboseala zilei. De altfel, acel segment al băii, jucat cu mult farmec de Adonis Tanța, care are harul de a face orice cu publicul, expunându-se, în primul rând, cu trupul, folosindu-și vocea în uimitoare modulații și cu tonuri adecvate momentului, la rândul său mi-a amintit de un lung segment biografic.
M-am bucurat să o revăd pe Alina Mișoc, pe care am cunoscut-o la o mai veche ediție a festivalului TNT, într-un spectacol creat de Bia Baraboi, în care a evoluat alături de Cosmin Stănilă. L-am văzut pe Octavian Voina și altfel decât într-un spectacol strict coregrafic, și cred că are un potențial de valorificat. S-a jucat cu scrisoarea de dragoste, un segment dintre cele care par ușuratice în viața oamenilor, dar care au mare importanță în gestionarea sentimentelor. Continuarea a fost în cheie gravă, cu ultima scrisoare pe care i-a scris-o Nadejda Mandelștam iubitului ei, aflat în gulag, pierit în neantul comunist. Andrada Balea a citit și mi s-a părut ca a preluat toată emoția asupra ei, spre public ajungând doar cuvintele purtătoare. Altfel, pe actriță am văzut-o și într-o grandioasă ipostază, în care o imensă pânză imaginată de Alexandra Budianu are, pe o față, albastrul unei pelerine de călugăriță, pe cealaltă albul imaculat al unei fețe de masă de la un prânz de familie, unul în care oamenii își etalează tot felul de reflexe, atitudini, cochetării și gesturi prostești. Cătălin Filip a întregit distribuția, una care, ca de obicei la Reactor, se înfățișează ca o echipă omogenă, din care nu poți da la o parte niciun segment.
Partea 1. Iubirea
Texte ale întregii echipe
Dramaturgia: Cosmin Stănilă și Petro Ionescu
Regia artistică: Petro Ionescu
Asistență de regie: Dominik M. Iabloncic, Ioana Toloargă, Roxana Țentea
Scenografia: Alexandra Budianu
Muzica: Alexandru Condurat
Distribuția: Andrada Balea, Cătălin Filip, Alina Mișoc, Adonis Tanța, Octavian Voina
#Reactor de creație și experiment, Universitatea de Arte, Târgu-Mureș
Spectacol produs în cadrul programului cultural multianual "Perspective", co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Durata: 1h40min
foto: Mara Buz
Ziua 3, spectacolul 2 - Viața e vis
Tudor Antofie s-a avântat cu un curaj specific tinereții și, într-un fel, din câte spectacole am văzut în festival, al lui este un exemplu pentru căutările și acumulările de experiență specifice acestui pas. A ales să regizeze Viața e vis, textul lui Calderón de la Barca, un gest cutezător, în sine, aproape o raritate în teatrul nostru contemporan. Regizori încercați, profilați, cumva, spre alegorie și poezie, precum Dragoș Galgoțiu și Mihai Măniuțiu, au mai încercat, în anii din urmă. Apoi, a avut de lucrat cu o trupă pe care nu o știa. O trupă pe care am îndrăgit-o începând cu o elegantă și rafinată montare a Antonellei Cornici și apoi bine potențată în montările lui Radu Tudosie.
Spre a-și transpune scenic conceptul, Tudor Antofie și-a asumat și scenografia, rămânând doar costumele pentru o colaborare cu Wilhelmina Kuron Bekesi. Barocul în secolul XXI, o provocare. Impactul este de la intrarea în sală, cu prologul propus printr-un performance al protagonistului, în interpretarea lui Alexandru Cazan. Întemnițatul Segismundo, la bustul gol, în picioarele goale, își descrie recluziunea alături de un tors ce-și exhibă orificiile asociate săbiilor și chipul fără expresie. Segismundo este purtătorul unui soi de mască. Una ce pare din cioburi de oglindă, după cum pereții din spate au oglindiri prin care noi, spectatorii, suntem nu atât martori cât "dincolo". Dincolo de un prag concret și inflexibil, dincolo de granița imperceptibilă dintre vis și trezie.
Mi-e greu să spun dacă la sediu spectacolul are o mai bună îmbrăcare în umbră, pentru atmosfera de magic. În parte, domină aparența de basm. Unul grav, desigur, dar cu sentimentul unei invitații către vârste mai mici. Un amestec de propuneri din recuzita SF și alegeri din cufărul legendelor de altădată face ca spectatorul să fie atenționat de o altă componentă: textul. Traducerea lui Sorin Mărculescu pare să fie una asumată ca standard, în montări vechi (a se urmări spectacolul radiofonic din 1976) sau noi. Traducătorul a declarat că a urmărit cu fidelitate tehnicile de limbaj ale autorului. Acum s-a auzit rima din versurile scurte și a fost într-o anume contradicție cu barocul SF.
Experiența Corinei Vișinescu este adecvată protagonistei Rosaura, fiind motorul spectacolului. Daniel Cergă își aduce propria gravitate peste sensul zglobiu al personajului Clarin. Un plus pentru Gheorghe Stoica, ilustrându-l pe regele Basilio în cărucior, ajutat de Isabella Badovics. Laurențiu Vlad, Sergiu Fârte și Simona Codreanu, Alexandru Mihai completează distribuția care s-a străduit să dea culoare într-un moment dramatic, la propriu, pentru teatrul din Petroșani. Ilustrat chiar de anunțul făcut de Alexandru Cazan, în ziua reprezentației, potrivit căruia a fost înlăturat din trupă. Una care nu doar că se destramă, dar este și apăsată de o atmosferă ce alungă efervescența de mai acum un an. La aplauze, chipul emoționat și cu un zâmbet timid al Cliuței Șușu, care a asigurat funcția de sufleor, a înseninat o clipă orizontul.
Viața e vis
De: Pedro Calderón de la Barca
Traducerea: Sorin Mărculescu
Regia artistică: Tudor Antofie
Decorul: Tudor Antofie
Costumele: Wilhelmina Kuron Bekesi
Distribuția: Alexandru Cazan, Gheorghe Stoica,
Sergiu Fîrte, Corina Vișinescu, Simona Codreanu,
Laurențiu Vlad, Daniel Cergă, Alexandru Mihai, Izabela Badovics
Data premierei: 02.04.2022
Teatrul Dramatic "Ion D. Sîrbu" Petroșani
Durata: 1h25min
foto: Albert Dobrin
Dintre cele trei spectacole ale zilei am ratat producția UNATC Disney Thriller, de Philip Ridley, în regia Monicăi Stoica.
