Au urmat trei spectacole, ceremonia de închidere și un concert cu Valeria Stoica.
Ziua 5, spectacol 1 - Groapa cu nisip
A fost spectacolul care s-a lipit perfect de sufletul meu. Unul în care fiecare compartiment a oferit întregului o armonie care s-a resimțit în starea de participare, în ceea ce rămâne după ce au trecut zile de la ieșirea din sală.
Am citit că este parte dintr-o suită de piese în care dramaturgul Michał Walczak a pus povești din propria sa viață. Bănuiesc că tinerii actori, proaspăt absolvenți ai UNATC, Răzvan Mîndruță și Irina Artenii, intuiesc cât adevăr se ascunde în cuvintele lor și în gesturile care le însoțesc. Înțelegerea profundă vine doar, inevitabil, cu înaintarea în vârstă. Cu atât e mai mare meritul lor. Pentru că se vede și dedicarea transfigurării cu toată ființa în personaje, natural, potrivit propriei lor tinereți, dar eu percep și o inteligență a acestei asumări a personajelor.
Costumele propuse de Maria Constantin sunt din tiparul tinerilor ce au intrat în viață, cu profesiuni intelectuale, moderne, care au proiecte clare de viitor, știu ce vor și ce au de făcut. Eleganța costumației EI, cea numită Milka, negrul complet, bordat de albul unui șir delicat de perle, subliniază avansul funciar al maturizării feminine. Zâmbetul ei, tonul blând și ferm cu care intră în joc, mai exact cu care se vede a urma propria voință, mi-a amintit de nuanța pe care o dansatoare de tango ținea să o remarce, potrivit căreia e vorba de un dans în care femeia conduce cu adevărat, fără a se afirma ca atare. Am privit fascinat cum Irina Artenii își dădea jos pantofii cu toc de fiecare dată când intra în 'groapa cu nisip' pentru o noua rundă de interacțiune cu tânărul căruia i-a venit timp să înceapă maturizarea.
Răzvan Mîndruță are o vitalitate molipsitoare, o energie inepuizabilă, e capabil să te convingă nu doar că el e copilul 'mare' care se joacă de unul singur cu figurine ce reprezintă eroi ai basmelor moderne - gen Batman -, dar și că tu însuți ești așa, fie alături de el, fie în propria ta groapă cu nisip. Chiar dacă Milka ține să remarce că s-au împuținat aceste spații de joacă.
În spectacolul creat de regizoarea Bianca Oprea, spațiul de joc / joacă este imaginat de scenograful Theodor Constantin Niculae sub forma unui fel de bazin plin de bile albe, ușoare, în care se afundă pașii protagoniștilor, pe care trupurile lor par a pluti. Albul de zăpadă, semnul purității, se însoțește de negrul cu care rațiunea construiește. Mai e un semn roșu, cravata lui. Căreia Milka îi face un nod, într-o scenă de rafinament, primul gest de apropiere, primul semn de recunoaștere, de către 'Caliban' a unei 'Miranda - Prospero', pe un drum ce pare a fi urmat până la capăt.
Pe de altă parte, Milka primește și ea o lecție, cea a necesității jocului. Nu e de ajuns, de exemplu, să acorzi un prim ajutor, viața capătă farmec atunci când ludicul imaginează scena unei ambulanțe gonind spre cel în nevoie.
Priveam jocul celor doi și dincolo de momentele în care drama cere inflexiuni, puncte de sprijin, mă gândeam că nici nu mai contează cum va continua povestea celor două personaje. Am privit-o, treptat, așa cum vezi că se estompează, în depărtare, cei cunoscuți, cei necunoscuți, lumea.
Groapa cu nisip
De: Michał Walczak
Traducerea: Sabra Daici
Regia artistică: Bianca Oprea
Distribuția: Răzvan Mîndruță, Irina Artenii
Decorul: Theodor Niculae
Costumele: Maria Constantin
Coregrafia, mișcarea scenică, muzica (melodie de început): David Lunca,
Voce anunț: Ramona Niculae
Data premierei: 15.04.2022
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I. L. Caragiale", București
Durata: 1h45min
Foto: Albert Dobrin
Ziua 5, spectacol 2 - Chip de foc
Textele lui Marius von Mayenburg sunt puternice pentru că, așa cum spunea, mai demult, cu un prilej similar, Monica Andronescu: "Textul lui von Mayenburg e o provocare și pentru un regizor mai experimentat, pentru că presupune o asemenea acumulare de stări și de tensiuni, care, în final trebuie să-și aducă spectatorul până în pragul... exploziei absolute, cum nu e valabil în alte cazuri. Și asta, pentru că, aici, limita convenției este împinsă într-o zonă mai sensibilă decât altele.". Atunci era vorba de spectacolul de licență al Catincăi Drăganescu, acum l-am avut în fața pe cel al lui Răzvan Enciu.
Pentru mine, acest text are piedici. Pentru că îmbracă tragedia într-un înveliș provocator social, să zic așa, dar vulnerabil. Care diluează miza spectacolului și dispersează concentrarea. Marile tragedii antice rămân concentrate pe fapte, pe decizii, pe tot ce ține de capriciile firii omenești și, desigur, ale zeilor. Direcționarea interpretărilor de azi, către o componentă educativă explicită, cu un rețetar fără îndoieli și fără deschidere spre necunoscut, pe mine, unul, mă pierde. Contradicția generațională se duce prea ușor spre schematic la dramaturgul german, încât, rebel fără cauză, am privit cu simpatie spre părinții tânărului Kurt.
Decorul Cătălinei Cosma plasează căminul familial pe un mic podium, îl face cald. L-am privit, cumva, ca pe unul american, cu multitudinea de fotografii de pe perete. Membrii familiei, în diferite ipostaze și regrupări, cu zâmbet și cu acea seninătate a oamenilor care nu știu ce-i așteaptă. Patul, obiect esențial, de la naștere (referință crucială în privință adolescentului chinuit de gânduri) până la moarte (a părinților, desigur, a 'părinților' - metaforic, ca o eradicare a trecutului vinovat și a prezentului incorect) este într-un con de clar-obscur, așa cum cabina de duș asigură o transparență sugestivă.
Regizoral și scenografic este bine construit spectacolul, scenele se succed dinamic. Dacă mama este privită destul de superficial de text, Loredana Vlăduț conferind rolului o maturitate respectabilă, tatăl (Adrian Ionescu) este o victimă înduioșătoare (dacă se poate spune și așa). Obsesia lui pentru articolele cu crimele din oraș este nu doar o metaforă pentru teza autorului, ci și un semn că textul riscă să rămână o consemnare de fapt divers, instrumentalizat moralizator, în ciuda notorietății internaționale.
Drama adolescentului Kurt mai așteaptă. Vlad Furtună este puternic intrat în rol, privirea sa atrage atenția, albul așternut pe chip intrigă, dă un sens, dar ochii săi au tot meritul. Alex Iezdimir (tânărul Paul) este dezinvolt, cu un rol dificil din scriitura care-l direcționează ușor schematic. El este non-eroul care salvează și asigura continuitatea lumii, una mică, din cotidianul local, parte a lumii mari. Eroina este, cum s-a tot semnalat, adolescenta familiei, Olga. (Ar fi de analizat cândva și alegerea numelor pentru cei trei.)
Iar interpretarea Pamelei Obaji este pe măsură. Are energie, este dinamică, fiecare gest al ei, cât de mic, se vede și are o estetică. Suntem martorii maturizării unei adolescente. Ea conservă povestea.
Chip de foc
De: Marius von Mayenburg
Traducerea: Răzvan Enciu
Regia artistică: Răzvan Enciu
Distribuția: Vlad Furtună, Pamela Iobaji, Alex Iezdimir, Loredana Vlăduț, Adrian Ionescu
Decorul, Costumele: Cătălina Cosma
Data premierei: 15.04.2022
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I. L. Caragiale" București
Durata: 1h45min
Foto: Albert Dobrin
Ziua 5, spectacol 3 - Ahogy tetszik / Cum vă place
Máté Szilvay încheie un interesant dialog cu Magda Catone, pentru Festivalul Șerban Ionescu, cu aceste cuvinte "Love is just Air". Și te poți gândi la imaterial și superfluu, dar apoi realizezi brusc că, de fapt, condiționează viața.
Iar cuvintele regizorului se leagă de alegea soluției scenografice (Aletta Lokodi) a unei mulțimi de baloane bleu-ciel umflate în timp real, unduindu-se în verticalizarea unei metafore pentru arborii pădurii, arbori pe care îndrăgostiții scrijelesc afirmarea dragostei lor.
Cum vă place e o piesă asociată la început unei categorii pastorale, pentru ca, apoi, repede să dezvăluie profunzime printr-un lung șir de replici, de semnificații ale unor gesturi și nume.
Máté Szilvay, născut în Ungaria, student în regie al lui Bocsardi Laszlo, la Universitatea de Arte din Târgu Mureș, construiește un spectacol din metafore. Începe în fața cortinei, într-un spațiu îngust, ceea ce sporește bruiajul de încordări, enervări, zbuciumul unor gânduri neîmpărtășite. De unde și o receptare contrariată, dintr-o prelungire a cotidianului. Apoi ridicarea cortinei deschide spațiul pădurii Ardenilor. Scena e mai degrabă goală. O seamă de obiecte apar și dispar, uneori în urma unor manevre auxiliare, executate de mașiniști, intenționat subliniate, dar prin persistența întunericului de plan secund percepi pădurea. Una edenică, deși găzduiește și melancolii ori frământări pe care, de la o anume distanță, le privim cu zâmbet.
Máté Szilvay este un magician care știe ca prin misterioase farmece să perinde prin fața privitorilor o seamă de minuni, de la personajul cu trup de om și cap de căprioară, până la cosmonautul care știe cel mai bine cum e cu gravitația. Muzica, ingredientul lui Shakespeare, are postura maiestuoasă a unui podium, unde Richárd Zoltán Marton este aidoma unui zeu din fabuloasa mitologie a unui alt timp. Iar pe lângă numeroasele solo-uri de chitară electrică auzim și song-urile amintind de rock-ul maghiar al anilor de glorie (Dóra Karsai, Fruzsina Szabó). Iar apogeul mirajului muzical este atins în dansul lui Tocilă (Máté Vlasich) cu Audrey (Sára Drunek) - rochia ei, o poezie, amintind, ca și în alt moment, al actorilor, un joc popular maghiar -, un dans care o face pe Celia (Boróka Göllner) să se ridice sprintenă pentru a-l aduce într-o inedită postură de dans și pe imobilizatul în scaun pe rotile, Oliver (Kristóf Németh).
Actori tineri, cu expresivități diverse, oferind replici savuroase. Rosalinda (Csenge Kaszás) - de urmărit indiferent cine rostește replica -, Orlando (Norbert Nagy) - impenetrabil, aidoma unei sculpturi grecești -, Jacques melancolicul (Szabolcs Varsányi) - o reușită actoricească deplină, de imagine și de atitudine. Bine imaginată soluția ca și uzurpatorul și ducele uzurpat să fie jucați de același actor (Zoltán Adorjáni Nagy) - două ipostaze care aduc și umor și un dram de reflecție asupra atitudinii potrivite în viață. Poate cuplul Silvius (Csanád Tamás) și Phebe (Noémi Becsey-Imre) este mai rigid integrat ansamblului.
Regizorul își rezervă finalul prin zeul invocat, Hymen. Se rostesc toate replicile până la epilog. Se retrag toți, mai puțin Melancolicul Jacques, care-și aduce pe scena părăsită de toți 'buturuga' pe care a reflectat, în umbra sălii, spre a continua să se cufunde în gânduri, de data asta, spre deliciul tuturor, scoțând la iveală chipul lui Shakespeare, imprimat pe tricou. Ce frumoasă liniștea ce împachetează gândurile tuturor - doar toată lumea e o scenă! Până ce Máté Szilvay intră din culise pentru a cere imperios stingerea luminii. Aplauze!
Ahogy tetszik / Cum vă place
De: William Shakespeare
Traducerea: Ádám Nádasdy și Lőrinc Szabó / Adaptare: Petra Al-Farman / Subtitrare: Kata Győrfi după traduceri de Virgil Teodorescu și de Violeta Popa
Regia artistică: Máté Szilvay
Distribuția: Zoltán Adorjáni Nagy, Noémi Becsey-Imreh, Bence Boros, Sára Drunek, Boróka Göllner, Dóra Karsai, Csenge Kaszás, Norbert Nagy, Kristóf Németh, Fruzsina Szabó, Csanád Tamás, Szabolcs Varsányi, Máté Vlasich
Decorul: Aletta Lokodi
Costumele: Aletta Lokodi
Muzica: Károly Boér-Markó
Chitarist: Richárd Zoltán Marton
Foto: Albert Dobrin
Extras din comunicatul Teatrului Național Marin Sorescu, Craiova, la finalul celei de-a patra ediții a Festivalului Theater Networking Talents, 2022
Mai mulți dintre absolvenții care și-au prezentat producțiile în showcase-ul TNT au fost invitați să monteze, în stagiunile viitoare, la teatre importante din întreaga țară. Iată ce au anunțat reprezentanții instituțiilor de cultură prezenți la Craiova:
Mihai Păcurar va fi invitat în 2023 pentru un proiect la Teatrul Național "Marin Sorescu", Craiova;
Monica Stoica a fost invitată să monteze, în 2023, la Teatrul Excelsior, București;
Petro Ionescu și Irisz Kovacs sunt două regizoare cu care Teatrul de Nord Satu-Mare și-a anunțat intenția de a colabora;
Cosmin Panaite va fi propus pentru o colaborare la Teatrul Prichindel din Alba-Iulia;
Petro Ionescu și Cosmin Panaite vor fi propuși, de asemenea, pentru viitoare proiecte la Teatrul "Elvira Godeanu", din Târgu-Jiu (în acest caz, este vorba despre o situație specială - ca urmare a schimbării conducerii teatrului, propunerea va fi înaintată spre aprobare noii direcțiuni)
Irisz Kovacs a fost invitată la Teatrul German de Stat Timișoara să monteze într-una dintre viitoarele două stagiuni.