În aparență, țelul copiilor este perfect secular. În fapt, prin idealismul pe care îl afirmă - transformarea Saharei în paradisul de verdeață ce a fost cândva, adică refacerea unui paradis de mult pierdut -, mișcarea copiilor este una mesianică. Copiii sunt prezentați ca depozitar ai adevărurilor la care adulții fals-înțelepți nu pot ajunge, sau, exprimate în limbaj biblic "ascunse de cei înțelepți și pricepuți și descoperite pruncilor" (Luca 10, 21). Mai mult, pe aceeași filieră biblică necreditată, împărăția duhovnicească rămâne secretă, precum o "comoară îngropată" (Matei 13, 44), acționând departe de ochii bănuitori ai autorităților lumești. Pe deasupra, este universală, adresându-se tuturor neamurilor de copiii.
Inclusiv prin abandonarea bunurilor materiale ale părinților lor, care rezonează cu îndemnul adresat tânărului bogat din Evanghelie, Joseph și cei asemenea lui se aruncă într-o mișcare apocaliptică, în care sfârșitul este atât de aproape încât orice amânare, orice compromis cu fostul trai este inacceptabil.
Previzibil, profetul acestei mișcări este Greta Thunberg. Aceasta nu are doar avantajul viziunii clare a dezastrului și puterea inocenței, dar și responsabilitatea moștenitorului. Paralela cu organizațiile religioase este intuită și exprimată de cel mai improbabil gânditor, un polițist care acționează în forță pentru destructurarea presupusei rețele de pedofilie: "Ce sunteți voi? O sectă?". Efectul disruptiv este garantat, chiar dacă nu și aflarea unui sens nou.
Activitatea băiatului îl scoate de pe șine pe tatăl său (Louis Garrel). Garrel nu se obosește să confere prea mare profunzime personajului său, lăsându-l într-o platitudine a micului burghez care nu poate să înțeleagă ce i se întâmplă atunci când viața de familie liniștită se prăbușește în jurul lui. Nici Laetitia Casta în rolul mamei nu convinge, deși deschiderea de care dă dovadă personajul său ca și idealismul la care este în cele din urmă convertită ar fi permis un rol mai nuanțat.
Cea mai mare parte a poveștii este surprinsă în Paris, în tonalități reci, care trimit la raționalismul sceptic ce domină mentalitatea părinților. În contrast, un epilog optimist se desfășoară în Sahara, în culorile gălbui, ale deșertului care indică nemărginirea speranțelor tinerei generații.
Din păcate, piedestalul moral și spiritual al religiei seculare a ecologismului pe care s-ar fi putut ridica Joseph dacă cheia cripto-religioasă ar fi fost aplicată consecvent este subminat prin penibila sa umanizare. În primul rând, este maculat sexual printr-o imposibilă experiență intimă cu o fată mult mai mare decât el, într-un fel de criză a parentajului dezinhibat pe care îl afișează părinții săi. Apoi, vapează cu atâta convingere încât nu te poți opri să ți-l imaginezi trăgând cu aceeași satisfacție un joint peste vreo doi-trei ani.
Astfel, miza peliculei reușește doar parțial o pledoarie pentru criza climatică căci este iremediabil subminată de caricatura bâjbâielilor puberale prin care trece Joseph. Cu toate acestea, filmul se conectează unor preocupări actuale ale lumii civilizate, iar miezul pledoariei sale - necesitatea de a acționa eficient pentru protejarea planetei - nu poate fi negat.