A trăi printre oameni și pisici - Zuhal la Anonimul, 2022

Anonimul 2022 găzduiește trei competiții: două de scurtmetraj (una națională, cu 12 titluri, alta internațională, cu 10 pelicule), al căror selecționer este criticul Ionuț Mareș, și una de lungmetraj (5 titluri) curatoriată de criticul slovac Ludmila Cvikova. Cea de pe urmă competiție reunește atât filme de ficțiune, cât și documentare.

Seara de miercuri (10 august 2022) a început, în camping-ul străjuit de o lună aproape plină și lovit din plin de rafale de vânt răcoroase și deloc prietenoase, cu proiecția Zuhal, debutul în lungmetraj al tinerei cineaste turce Nazli Elif Durlu (prezentă la festival). Câteva sute bune de oameni s-au bucurat din plin de umorul acestei comedii domestice, care se petrece într-un bloc destul de exclusivist dintr-un oraș nenumit al Turciei contemporane și a cărei temă majoră este relația dintre o tânără și atrăgătoare avocată, Zuhal (Nihal Yalcin), și un misterios mieunat de pisică ce o împiedică să doarmă.


Zuhal abia s-a mutat în bloc și, pentru moment, locuiește singură (iubitul e plecat într-o lungă călătorie de afaceri în Dubai). Adaptarea la noul și elegantul apartament e perturbată de o serie de mici evenimente neașteptate. O piesă de mobilier masiv se dovedește a fi greu de introdus într-o anumită cameră, așa că e abandonată pe hol de meseriașii care, inițial, vin fără lada de scule și, ulterior, nu mai vin deloc. O vecină de cartier face scurte și rapide incursiuni pe trotuarul din fața blocului, pornind alarmele mașinilor parcate în stil bucureștean. Un mieunat de pisică pornește când și când, ziua sau noaptea, dar e auzit doar de ea, de Zuhal, și neconfirmat de nimeni altcineva dintre locatari.

Pornită pe calea elucidării misterului miau-miau, Zuhal provoacă o serie de incidente hilare, prin intermediul cărora își cunoaște vecinii, dar își și pune în pericol integritatea fizică. Cu blândețe, delicatețe și mult umor, Zuhal conturează un portret al unei anumite clase sociale (să-i spunem, clasa de mijloc cu venit liniștitor și pretenții variate, unele mai rezonabile, altele mai bizare) în care bună parte din publicul Anonimul (și, în general, publicul acestui gen de cinema) rezonează. Suntem acolo, ne recunoaștem în micile țăcăneli amorsate de cauze dintre cele mai benigne și în imposibilitatea de a ne adapta confortul la ipoteze ce nu sunt integral cuprinse în planul nostru de viață.

Pe de altă parte, scenariul, semnat de Nazli Elif Durlu alături Ziya Demirel, își îngăduie libertatea de a nu urma previzibila rută a ridiculizării-și-doar-ridiculizării, permițându-și un final ce echilibrează raportul de forțe (ale imaginației gen Conu' Leonida față cu vecinii, agenții imobiliari și restul lumii). Zuhal le are pe ale ei, bune și reale, spaime și angoase bazate pe cauze mai mult sau mai puțin reale, filmul omonim e chemat să le ironizeze amical, fără a le îngroșa / înnegri excesiv.

Suntem departe de a fi perfecți, dar constatarea defectelor și obligatoria auto-luare la mișto pe tema lor nu trebuie neapărat să conducă la lungi ședințe de psihoterapie. Mai o mamă, mai o prăjiturică oferită vecinilor, mai o bidinea dată pe peretele unui apartament în renovare, mai un ciocănel care sparge ferestre și, pac, uneori, fandacsia-i dusă!