Povestea celui mai bun monarh pe care nu l-am avut (aproape) niciodată - Regele Mihai: Drumul către casă la FFIR, 2022

Mereu mi-au plăcut poveștile despre prinți și prințese, deveniți ulterior regi și regine, însă mereu mă întrebam, la finalul poveștilor, ce se întâmplă după nunta de 40 de zile și 40 de nopți, după încoronări și serbări. Poate de aceea am ajuns să iubesc istoria, căci era singura care îmi putea satisface, măcar parțial, curiozitatea și setea de povești. Poate de aceea am și învățat istoria pentru bac ca pe o poveste.

Documentarul Regele Mihai: Drumul către casă din competiția de documentare de la Festivalul de Film și Istorii Râșnov, 2022, a reușit să fie, așadar, pe sufletul meu, deși înainte de vizionarea sa aș fi putut paria că nu-mi va plăcea, că va fi un elogiu patetic al unei istorii spuse și respuse de mult prea multe ori. Regele Mihai a fost, fără doar și poate, o figură importantă în istoria României și totuși, e prea puțin menționat la orele de istorie din școală. În liceu, aflăm doar că lovitura sa de stat din 23 august 1944 a favorizat instaurarea comunismului, iar, ulterior, a abdicat și a fost trimis în exil. Atât și nimic mai mult. Restul informațiilor, dacă există, sunt în ceață, vagi și lipsite de orice contextualizare. De asta cred că această peliculă este un film excelent pentru liceeni și tineri deopotrivă. De aia aș difuza acest scurt documentar în școli - pentru că (sper că) istoria nu va mai însemna pentru mult timp memorarea unor nume, evenimente, date și redarea lor din memorie la un examen / test. Istoria va însemna dezbateri, va însemna curiozitate, va însemna polemici, va însemna tot ceea ce nu înseamnă azi. Și mai cred un lucru - acest film este un must see pentru copiii care dau bacul la anul. Pentru că e un film care te captivează, care îți oferă informații, perspective, te face curios, te învață istoria fără a te pune să memorezi ceva pe de rost. E extraordinar că filmul te face să-ți pui cea mai importantă întrebare - DE CE s-a întâmplat ce s-a întâmplat? E un film-lecție care nu e in your face, care nu-ți pune 4 dacă nu știi, ci care-ți arată, care-ți explică.


Povestea (aproape) nespusă a Regelui Mihai al României este emoționantă și, totodată, foarte bine documentată. Filmul aduce în fața spectatorilor tot soiul de interviuri, dintre cele mai diverse, relevante pentru crearea unei imagini de ansamblu asupra întregii vieți a monarhului: pe de-o parte, avem interviurile cu însuși Regele, avem arhiva unui interviu difuzat la televiziunea maghiară (în care regele privea camera și se adresa românilor), interviuri cu familia acestuia, dar și cu consilierii și prietenii săi apropiați. Nu sunt însă de uitat nici materialele din arhive (care cu siguranță au necesitat o documentare temeinică, o voință și o răbdare de fier), fie ele din arhiva de familiei, filmate de însuși Regele Mihai, sau documente recent desecretizate din arhivele Securității și ale CIA. De altfel, pentru crearea unei perspective de ansamblu, sunt extrem de importante relatările istoricilor români și occidentali deopotrivă. Nu este însă de uitat nicidecum interviul nedifuzat până acum cu Prințul Philip, deși este doar audio, în fața noastră rulând imagini de la întâlnirile Regelui cu diferiți occidentali.

Un scurt rezumat al filmului și o scurtă biografie a acestui personaj ar putea suna cam așa: Mihai, la doar 6 ani, a devenit Rege al României pentru prima dată. La 18 ani, a urcat pe tron pentru a doua oară. La doar 23 de ani, l-a sfidat pe Hitler în al Doilea Război Mondial, pentru a fi ulterior exilat din patria sa de comuniștii impuși de Kremlin. Ulterior, după căderea comunismului, oficialii nu-l primeau înapoi în propria sa țară. Până la sfârșitul vieții lui a trăit în Elveția, fiindcă cei din conducerea patriei-mamă nu-l primeau înapoi.

După vizionarea documentarului, tu, spectatorul, te întrebi dacă nu cumva întreaga viață a monarhului a fost ca un joc de șah, el fiind un simplu pion al jucătorilor: mai întâi, un pion pentru abdicarea tatălui său și ulterior pentru revenirea acestuia la tron, iar mai târziu, un nebun de scos de pe tablă în contextul dintre puterile Vestice și Uniunea Sovietică. În final, o piesă de rezervă pentru cei de la conducerea țării de după anii '90.

Una din secvențele cele mai puternice include reflecțiile Regelui despre țara de care a fost despărțit în cea mai mare parte a vieții sale, țară în care s-a întors sporadic de abia după 1997. Regele Mihai vorbește despre absența unei spiritualități în viața românilor, despre suspiciunea paralizantă înrădăcinată din timpul comunismului și despre lipsa inițiativei în viața rurală care au dus, până la urmă la perpetuarea regimului totalitar.

Într-o notă mai comică, există o secvență în film pe care garantez că orice adolescent care vede filmul o va reține, fiindcă e amuzantă - atunci când Regele Mihai, ajuns în America, este întrebat cum se numește. El răspunde I am king Michael pentru ca, mai apoi, americanii să-i spună So, you are Michael King. First name Michael, second name King.

Sigur că documentarul conține și multe minusuri: coloana sonoră dă o tentă patetică filmului, iar anumite secvențe par a fi rateuri de montaj - interviuri audio suprapuse peste niște poze care nu au absolut nicio legătură unele cu altele. Cu toate astea, cred că filmul ăsta e unul corect. Respectă un soi de pattern al documentarelor. Nu-ți ia ochii (nu-l pot numi "bijuterie de istorie"), dar adună informații și perspective noi, interesante, captivante.

Sigur că povestea Regelui Mihai nu este cea pe care te aștepți să o auzi când vorbești de un monarh. Nu te gândești la solitudine, la singurătate, la durere, la lacrimi, la părăsirea țării pe care o conduci pentru a salva 1.000 de vieți nevinovate. Nu te gândești la sacrificii, nu te gândești la o viață simplă într-o căsuță elvețiană, nu te gândești la Securitatea care spionează chiar și oamenii aflați în exil. Nu te gândești la durere, nu te gândești la un tren care pleacă cu destinația Elveția, care mai apoi s-ar putea opri în URSS.

Pe mine, tânără fiind (a se citi că monarhia și comunismul sunt concepte despre care am învățat în școală, fără a le trăi pe propria-mi piele), documentarul m-a făcut să cred că în timp ce Regele Mihai a rămas fără țară, țara a rămas fără cel mai bun monarh pe care (nu) l-a avut (aproape niciodată). Monarhul care a iubit țara și care a fost iubit la rându-i de țară. Cred cu tărie că dacă am putea da timpul înapoi și schimba puțin istoria, în prezent România s-ar afla într-un punct al existenței mult mai bun. Însă, desigur, așa cum se spune, ceea ce a fost să fie a fost și nu poate fi altfel.