Regia spectacolului a purtat semnătura lui Alexandru Nagy.
Spectacolele în aer liber au devenit o practică contemporană culturală de succes, în toată Uniunea Europeană. De curând au avut loc la Viena (Castelul Schönbrunn) și la Frankfurt asemenea spectacole, foarte apreciate de public, unele transmise online.
Gala Operei de la București a fost un veritabil regal liric, ce a cuprins fragmente din câteva capodopere muzicale, precum și momente coregrafice.
Seara muzicală a debutat cu un moment orchestral: Uvertura operei Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart, în interpretarea Orchestrei Operei Naționale din București.
După Andante-le grav, în tonalitate minoră, a urmat acel Allegro, în stil italian omofonic, înfățișând perfect caracterul impetuos al seducătorului, Don Giovanni (Giacomo Casanova ar fi servit drept model al personajului).
Manuscrisul uverturii*
Orchestra era amplasată în fața intrării Operei, iar pe cele două ecrane uriașe, bine așezate pentru a fi vizibile, se putea urmări spectacolul sonorizat, astfel încât numerosul public (unii așezați pe scaune alții stând lateral, în picioare) să poată urmări evenimentele artistice care se petreceau în față, pe scenă. Pereții frontali ai clădirii Operei erau iluminați în diferite culori ce se schimbau în funcție de moment.
Interpreții din ansamblul orchestral aveau o vestimentație festivă, cu nuanțe văratice, ce sporea atmosfera de vacanță estivală.
A urmat duetul Papageno - Papagena din opera Flautul Fermecat de Wolfgang Amadeus Mozart, interpretat cu mult aplomb de soprana Cristina Eremia și baritonul Dan Indricău.
Ascultându-i pe cei doi soliști, cu acest moment spumos, plin de culoare și bună-dispoziție, mă simțeam ca teleportat în lumea basmului. Personajele evoluau cu naturalețe și dezinvoltură. Chiar se putea înțelege faptul că rolul cuplului Papageno-Papagena este "să demonstreze că iubirea este mai presus de orice și că doar prin adevăr putem primi răsplata cea mai mare, adevărul fiind cel care biruiește în deznodământul oricărei situații"[1]. Frumoasa timbralitate a vocilor sopranei Cristina Eremia și a baritonului Dan Indricău, precum și umorul ariei te cucereau.
A urmat aria lui Hoffmann - Il ètait une fois à la cour d'Eisenach! (A fost odată ca niciodată la Curtea din Eisenach!), interpretată de tenorul Daniel Magdal și Corul Operei Naționale București.
O parte din farmecul acestei arii provine din verbozitatea germană a consoanelor dure precum "cric crac" și "Kleinzack" și din acompaniamentul stângaci și ascuțit al orchestrei.
Il était une fois à la cour d'Eisenach! / Un petit avorton qui se nommait Kleinzach! / Il était coiffé d'un colbac / Et ses jambes faisaient clic clac! / Voilà Kleinzach! / Il avait une bosse en guise d'estomac; / Ses pieds ramifiés semblaient sortir d'un sac; / Son nez était noir de tabac / et sa tête faisait cric crac! / Voilà Kleinzach! (A fost odată ca niciodată la curtea din Eisenach! / Un mic ticălos pe nume Kleinzach! / Purta un colbac / Și picioarele ei au clacat! / Acesta este Kleinzach! / Avea un nod pentru stomac; / Picioarele sale ramificate păreau să iasă dintr-o pungă; / Nasul îi era negru de tutun / iar capul îi scârțâia! / Acesta este Kleinzach!)
Tenorul Daniel Magdal a realizat minunat intenția de plasticizare a limbajului muzical, uneori vizând grotescul, redând totodată suflul de veche baladă.
Am ascultat apoi, aria Madamei Butterfly - Un bel di vedriamo (Într-o zi bună vom vedea), din opera Madama Butterfly de Giacomo Puccini, interpretată de soprana Madeleine Pascu.
O arie splendidă, cântată cu trăire autentică, copleșind auditoriul prin calitatea vocii. În acest moment al operei, personajul Cio-Cio-San are încredere că soțul ei Pinkerton, se va întoarce; în închipuirea ei, ea presimte momentul fericit al revederii iubitului ei: Într-o zi bună, vom vedea / Un fir de fum / pe marginea extremă a mării. / Și apoi apare nava. / Apoi nava albă / intră in port, / urlă salutul său. / Vezi? A venit!
A urmat aria Dalilei - Mon coeur s'ouvre à ta voix (Inima mea, la vocea ta dragă se trezește), din opera Samson și Dalila de Camille Saint-Saëns, interpretată de mezzosoprana Sorana Negrea.
Aria este cântată de personajul Dalila în actul al doilea, în timp ce ea încearcă să-l seducă pe Samson pentru a-și dezvălui secretul puterii sale: Inima mea la vocea ta dragă / Se trezește cu bucurie, ca floarea / La întoarcerea strălucitoare a soarelui! / Dar, o, dragul meu, ca durerea să-și piardă puterea, / Spune că e al meu, dor inimii tale! / Oh, stai aici lângă mine! / Promite să nu pleci niciodată! / Încă o dată acele jurăminte atât de iubitoare, / Lasă-mă să aud din inima ta! / Respiră că încă ești al meu! / Ah! răspunde la mângâierile Iubirii, alătură-te la toate exprimările sufletului meu!
Mezzosoprana Sorana Negrea impresionează prin frazarea liniei melodice și prin omogenitatea timbrală a vocii sale, în diferitele registre. Artista a reușit de asemenea o excelentă colaborare cu dirijorul serii, Tiberiu Soare, precum și cu ansamblul orchestral al Operei Naționale.
În continuarea Galei, am urmărit aria lui Fiesco - Il lacerato spirito (Duhul sfâșiat) - din opera Simon Boccanegra de Giuseppe Verdi - interpretată de basul Marius Boloș și Corul Operei Naționale București.
Basul Marius Boloș, cu o voce profundă de bas liric, în rolul patricianului Jacobo Fiesco, ce cânta cu tristețe faptul că fiica sa, Maria, a murit. El se înfurie astfel împotriva plebeului Simon Boccanegra, iubitul ei, cu care ea avea un copil. Apoi, Fiesco o acuză pe însăși Fecioara Maria că nu i-a protejat fiica. După ce și-a dat seama de blasfemie, Fiesco se roagă, sperând că Ea. Fecioara îl va ierta: Spiritul sfâșiat al părintelui trist / S-a păstrat în agonia infamiei și a durerii. / Cerul i-a dat cununa milostivă de martiri... / Predați-vă strălucirii îngerilor, / Roagă-te, Marie, pentru mine. Marius Boloș are o voce excepțională. Dincolo de experiența sa lirică (peste 35 de roluri interpretate în peste 400 de spectacole), spontaneitatea și intensitatea trăirii pe scenă este acaparatoare. O mare bucurie pentru publicul, care l-a aplaudat frenetic.
Duetul Violetta - Alfredo - Parigi o Cara - din opera La Traviata de G. Verdi a fost interpretat de soprana Marta Sandu Ofrim și tenorul Andrei Lazăr.
Câtă emoție artistică au reușit să oferă cei doi interpreți, cântând pe textul operei verdiene!
Nici un om sau demon, îngerul meu, / Nu te va mai putea desprinde niciodată de mine. În montarea scenică a unui spectacol integral, acest moment se petrece într-o îmbrățișare tandră a protagoniștilor. Dar, cei doi stăteau din păcate acum, pe scena în aer liber, la câțiva metri distanță. Acest lucru însă nu i-a împiedicat să cânte foarte sudat vocal.
Adagio Antoniu și Cleopatra - Noaptea Valpurgiei din opera Faust de Charles Gounod - soliști balerinii Raluca Jercea și Ștefan Meșter, a schimbat atmosfera spectacolului, oferind un inspirat moment coregrafic.
În actul al III-lea al operei Faust, Charles Gounod a inserat divertismentul de balet Noaptea Valpurgiei. Vrând să-l facă să uite de iubirea Margaretei, Mefisto îl conduce pe Faust în imperiul lui - împărăția umbrelor. Într-o suită de dansuri amețitoare, eroului i se perindă prin fața ochilor cele mai frumoase femei ale Antichității. Din Suită (1. Les Nubiennes; 2. Adagio; 3. Danse antique; 4. Variations de Cleopâtre; 5. Les Troyens; 6. Variations du miroir; 7. Danse de Phryné), a fost prezentat în Gala operei doar tabloul Adagio. Cam șocante costumele sumare ale balerinilor, chiar dacă ideea de ispită carnală este în ton cu libretul. Interesante mi s-au părut mișcările corporale uneori brusc înghețate, amintind de reprezentările umane din frescele aflate în piramidele egiptene. Noaptea Valpurgiei este, în opinia compozitorului Doru Popovici, "poate punctul culminant al măiestriei orchestrale a lui Charles Gounod" [2].
A urmat Te Deum din Tosca de G. Puccini, interpretat de baritonul Cătălin Toropoc, corul și orchestra ONB
Aria Ducelui La dona é mobile din Rigoletto de G. Verdi, interpretată de tenorul invitat Florin Guzgă.
Aria Mireille o Légère hirondelle din Mireille de Ch. Gounod, interpretată de soprana Marta Sandu Ofrim.
Aria lui Leporello - Madamina, il catalogo è questo din Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart, interpretată de basul Ion Dimieru.
Am sesizat mult umor și dezinvoltură în interpretarea acestei celebre arii.
A urmat Adagio - din actul II al baletului Albă ca zăpada și cei șapte pitici de Cornel Trăilescu - interpretat de balerinii Marina Gaspar - solistă și Valentin Stoica - prim solist.
Grație, eleganță și sublim al mișcărilor coregrafice excelent sincronizate.
Am ascultat apoi Aria lui Lenski - Kuda, kuda vï udalilis (Unde te-ai dus, o, zile de aur ale primăverii mele?), din actul al doilea al operei Evgheni Oneghin de Piotr Ilici Ceaikovski, interpretată cu multă sensibilitate și un ton fin cizelat de către tenorul Andrei Lazăr.
Pe malul unui pârâu împădurit, lângă o moară, dimineața devreme, Lensky îl așteaptă pe rivalul său Oneghin pentru duel. El reflectează asupra vieții sale, a fricii sale de moarte și a iubirii sale pentru Olga. Atât Lensky, cât și Oneghin sunt reticenți să meargă mai departe cu duelul, reflectând la lipsa de sens a dușmăniei lor bruște. Dar este prea târziu: Oneghin îl împușcă pe Lenski.
Ascultam vrăjit, emoționanta lamentație a tenorului Andrei Lazăr, intonând versurile: "Ce îmi rezervă ziua care vine? / Îmi scapă din ochi, este ascuns! / Să cad în săgeata mortală sau va trece? / Toate în bine, există un timp prestabilit / Pentru viață și pentru somn / Binecuvântată este o zi a sarcinilor simple / Și binecuvântată este ziua necazurilor (...) Ah Olga, te-am iubit, / Numai ție ți-am dedicat / Zorii posomorâți ai vieții mele tulburi / Da Olga, te-am iubit!"
Publicul a mai putut viziona și Grand Adagio - Act I, tabloul 3 din baletul Raymonda de Aleksandr Glazunov - interpretate de Cristina Dijmaru și Bogdan Cănilă, prim-soliști ai Baletului Operei Naționale București și vioară-solo: Radu Dunca - concertmaestru, Arie Rodrigo - O Carlo, ascolta - din opera Don Carlo de G. Verdi - interpretată de baritonul Alexandru Constantin, Arie Amelia - Morrò, ma prima in grazia - din opera Bal mascat de G. Verdi - interpretată de soprana Iulia Isaev, Final Act II din opera Lohengrin de Richard Wagner - interpretate de Corul și Orchestra Operei Naționale București.
Dirijorul Tiberiu Soare a condus excelent ansamblul orchestral și Corul, realizând cu minuțiozitate și profesionalism fuziunea dintre soliști și acompaniatori ori între balerin și acompaniatori. Concertmaestrul Radu Dunca a avut intervenții solistice pline de căldură și virtuozitate.
Gala Extraordinară Promenada Operei, 2022, a reprezentat un eveniment cultural notabil, paradigmatic. Felicitări organizatorilor și tuturor artiștilor Operei Naționale din București, care au adus bucurie în sufletele multor oameni.
NOTE
*imaginea manuscrisului Uverturii la opera Don Giovanni de W.A. Mozart a fost preluată de pe Wikipedia.org (wikipedia.org/Don_Giovanni)
[1] citatul din articolul De vorbă cu Papagena și Papageno din Flautul fermecat, autor Ioana Marinescu Sima, publicat în 19 noiembrie 2021 a fost preluat de la: ioanamarinescusima.ro/oana-serban-si-fang-shuang-alias-papagena-si-papageno-flautul-fermecat/
[2] Popovici, Doru: Faust, tabletă de scriitor în Revista România Mare din 05.12.2015