În munca de cercetare din primul nostru doctorat (2003) - Contribuții la legăturile culturii muzicale dintre Ellada și România (1350 pp.) am descoperit în folclorul vechi elen o cântare despre domnitorul Mihai Viteazul, cel care la 27 mai 1600 făcea Prima Unire al Principatelor Române.
La descoperirea absolut întâmplătoare a acestui cântec popular - din cele multe mii de cântece imprimate, existente la Centrul de Cercetare a Folclorului Hellenic de pe lângă Academia din Atena / Κέντρον Ερεύνης της Ελληνικής Λαογραφίας της Ακαδημίας Αθηνών, bucuria a fost deosebit de mare!
În analiza acestui cântec, toate sunt foarte frumoase și interesante: și textul și muzica!
Despre textul poetic
1. Parfumul epocii - deși domnitorul / Principele Mihail, așa după cum spune cântecul popular elen este înarmat alături de oastea sa, să alunge pe turcii asupritori, este numit bey Mihail - titlul nobiliar provenind din limbajul turcesc al epocii (Ellada a fost stăpânită de turci aproape 500 de ani...).
2. Credința străbună de creștin ortodox în luptă contra păgânilor ocupanți - Mihail se luptă cu crucea și cu spada în mână (de două ori repetat cuvântul - cruce), contra turcilor: un fel de Arhanghelul Mihail în luptă cu forțele răului!
3. Fiind cântare din arealul elen, acțiunea este transpusă și transportată în fantasticul spațiului specific elen: marea cu corăbiile sale. Principele Mihail bey este înarmat pe corăbii de luptă - galere și galioane: patru sute de galere și șaizeci și două de galioane (o armată colosală / Armada!)...
... În față merg galerele, și-n spate galioanele
Iar la mijloc stă Mihail bei cu crucea în mână,
Cu crucea și cu spada...
Un portret apocaliptic al Sfântului care luptă împotriva Răului pe pământ!
În cele cinci rânduri simple ale vechiului cântec popular elen se desfășoară o adevărată istorie, în dedesubt fiind și dorința ascunsă - dar nu foarte tare - a creatorului anonim elen, de luptă contra asupritorului turc!
Redăm originalul elen și traducerea / tălmăcirea - făcută de noi, a vechiului cântec popular:
Μιχάλ' μπέγης βουλευτική, τους Τούρκους για να χάση
Με τετρακόσια κάτεργα, κι' εχήντα δύο γαλόνια.
- Μπροστά πααίν'ν τα κάτεργα, κι' πίσω τα γαλόνια
Στη μές' πααίν' Μιχάλ μπέγης, με το σταυρό στο χέρι
Με το σταυρό, με το σπαθί...
- Mihail bei Principele, ca să-i învingă pe turci
(este) cu patru sute de galere și șaizeci și două de galioane.
- În față merg galerele, și-n spate galioanele
Iar la mijloc stă Mihail bei cu crucea în mână,
Cu crucea și cu spada...
Despre textul muzical
Vechea cântare elenă se aseamănă mult cu balada românească, dând impresia unui același areal cultural modal:
1. În alcătuirea formală, cântarea prezintă:
- O Introducere susținută de ansamblu / improvizație pe tema cântării.
- Două solo-uri susținute de vioară și clarinet / improvizație din tema cântării: primul solo intră după prezentarea Principelui Mihail bey, iar al doilea după precizarea misiunii lui Mihail bey: să distrugă / să omoare pe cotropitori.
- Cântecul continuă cu prezentarea triumfală a "armatei de corăbii" / Armada Principelui Mihail bey: patru sute de galere și șaizeci și două de galioane...
Cântarea se repetă, cu noua Introducere - variantă din cea de început, apoi se prezintă felul amplasării Armadei Principelui Mihail bey:... În față merg galerele, / urmează solo-ul de vioară... și-n spate galioanele... / solo-ul de clarinet, apoi încununarea strălucitoare și emoționantă a scurtei epopei / imaginea apocaliptică:
... Iar la mijloc stă Mihail bei cu crucea în mână, / Cu crucea și cu spada...
2. În alcătuirea compozițională a melodiei, se remarcă folosirea unor scări muzicale arhaice, cu multe melisme, cu un ritm curgător, de narațiune, baladă bătrânească:
- La început, după introducerea orchestrală, se face prezentarea eroului - Mihail bey, iar muzica / cântecul se desfășoară legănat, molcom, pe trei sunete (terță): Si - (#Do / Si) - Re, al patrulea - Mi - apărând spre finalul primei secțiuni.
- După scurta cadență susținută de vioară - care lăsă timp ascultătorului să înțeleagă și să adâncească în memorie despre însemnătatea marelui Principe Mihail bey, se prezintă acțiunea pe care trebuie să o îndeplinească acesta: să distrugă pe asupritori. Muzica / melodia este transpusă într-un registru sonor înalt, penetrant, puternic, sunetele urmând modelul inițial de trei sunete (terță), după care se coboară 9 sunete (#Fa - /#fa/ Mi), ca într-un infern. Analizând ritmul acestei secțiuni, observăm că autorul anonim sacadează și lărgește cadențarea numelui asupritorilor - pentru a se înțelege clar cine sunt - după care, prin două cadențe șerpuitoare, se "explică" modul "necesar" / conform cântecului / de operare cu asupritorii. Cadența a doua, pe cuvântul (tradus, adaptat) să dispară, este alungită și întortocheată, mimând sensul unui iatagan folosit în luptă...
- După o mică întrerupere - prin cadența tânguitoare a clarinetului, ce rememorează, prin tânguiri și glissando-uri de bocet și strigăte, acțiunea necesară pe care trebuie să o întreprindă Mihail cu asupritorii, autorul anonim prezintă marea armată / imensa Armadă a eliberatorului. Acțiunea de exacerbare a dimensiunilor flotei este făcută special pentru a înfricoșa pe asupritori. Deși muzica începe pe dominanta cântării (Mi), cântecul se termină pe sunetul al doilea din această secțiune - #Fa, o cântare modală, cu ecouri din cele mai frumoase balade românești! Sonoritatea este triumfală: Mi - La - Si / în urcare, cu o cadență șerpuitoare ce prelungește suspansul - #Do. Apoi melodia coboară, cu mici cadențe, care accentuează și măresc timpul de înțelegere al ascultătorului, privind armata cea mare a domnitorului Mihai...
Melodia se repetă, cu mici variațiuni la partea orchestrală și a celor doi soliști, dar cântarea vocală rămâne identică. Se prezintă dispunerea măreței sale flote,... Iar la mijloc stă Mihail bei cu crucea în mână, / Cu crucea și cu spada...
Acest cântec l-am ascultat și transcris dintr-o veche imprimare susținută de un grup vocal-instrumental elen format din: solist vocal - K. Didymoteihou, vioară - S. Stauridis, clarinet - H. Kanakidis, percuție: outi, pluckea, dulcimer, kanonaki - D. Doitsidis, lauto - D. Tsakiris.
Cântarea populară elenă a trecut barierele timpului și ale spațiului, găsind-o la mare distanță de locul și timpul real al eroului, în orizontul cultural al unui alt popor - cu îndelungată tradiție culturală, de o altă limbă, dar cu năzuințe și aspirații spre libertate și dreptate comune cu românii. Probabil că este firesc, ca după cca. 3.500 de ani de legături între popoarele noastre - a se vedea spadele miceniene descoperite în Carpați - să existe un suflu comun, o inimă mare care bate pentru oamenii cei buni, cultura și civilizația fiind atuul principal pentru un viitor.
(Muzicolog Prof. Dr. Marcel Spinei)