Într-o atmosferă cu adevărat festivă - un public numeros, scena împodobită la margine cu flori, lumini care scoteau în evidență frumusețea sălii Ateneului, unele focalizând pe tuburile de orgă, camere de luat vederi ale Televiziunii Române și microfoane ale Radiodifuziunii Naționale - Concertul de Gală de la sala Ateneului Român a debutat cu premiera absolută a lucrării An Axe for the Frozen Sea, de Karlo Margetić [2].
Având o durată de aproximativ 12 minute, lucrarea compusă între anii 2017 și 2020, conține un limbaj apropiat muzicii spectrale, în care sonotopul (totalitatea sunetelor mai mult sau mai puțin muzicale audibile) este năpădit de oscilații ce exprimă evenimente tulburătoare, cu stări de neliniște și instabilitate. Ascultam cum în primele măsuri, un clarinet glisa înălțimea sunetului său ca pe o prevestire a ideii de logică modală, una care, spunea Constantin Noica [3], "nu trebuie să se reducă la imposibil, contingent, necesar, ci trebuie să se lărgească (...) precum în gramatică un adverb modulează gândirea și-i arată modurile." Compozitorul Karlo Margetić, presupun, că a vizat în această lucrare o posibilă atragere după sine a opusului natural al non-frumosului sonor. Și acest lucru, punând totodată în opoziție cele două accepțiuni ale timpului: pe de o parte, ideea de timp liniar (caracteristic culturii europene și americane) și, pe de altă parte, ideea de timp circular (în concepția asiatică și africană). Dacă în primul tip, trecerile de la trecut, la prezent, de la prezent, la viitor, sunt marcate de relații cauzale, în cel de al doilea tip, tranziția se face prin transformarea diferitelor momente prezente, aici-acum, în alte momente prezente, viitoare [4]. Sesizam un oarecare arc de timp, care parcă lipsea din întregul cerc - unde toate instrumentele din orchestră experimentau glissando-ul pe emisii în flageolete sau ordinario - astfel încât momentul revenirii clarinetului solo, intonând motivul din incipitul lucrării să pară singura realitate; în rest, evanescență.
În desfășurarea Galei de deschidere a Concursului Internațional George Enescu-2022, a urmat Concertul pentru vioară, violoncel și pian în do major, op. 56 de Ludwig van Beethoven, soliști Valentin Șerban - vioară, Jaemin Han - violoncel și Yeon-Min Park - pian, acompaniați de Orchestra Filarmonicii George Enescu, aflată sub bagheta dirijorului letonul Ainärs Rubikis.
A fost apogeul acestei Gale! Sala s-a umplut de sonoritățile diamantine beethoveniene. Armonie, echilibru, virtuozitate, lirism, cantabilitate. Asistam la sublim interpretativ. Partenerii trioului solistic cântau cu bucurie, nimic nu lăsa a se vedea vreo întrecere, ci colaborarea domina fluxul melodic. Minunată intervenția violoncelului și a viorii folosind maniera trăsăturii de arcuș spiccato la modul îngemănat, topit și unitar, plin de grație și elan. Timbrul dulce al violoncelului rima perfect cu cel al viorii în acut, apoi pianul și vioara, plăsmuind cu virtuozitate pasaje, lansate cu același fel de articulație. Totul suna interesant, până și repetarea aceluiași sunet al pianului căpăta sens printr-o ușoară acumulare tensională, realizată pe un crescendo infim, milimetric gradat.
Compus în anul 1803, pentru arhiducele Rudolf al Austriei, concertul triplu prezintă asemănări cu genul trio-ului cu pian, precum și cu cel al simfoniei concertante. Prima parte, Allegro, cu teme amintind de un marș, include pasaje solo decorative și repetări fără pripă, precum și variațiuni și extensii ale ideilor muzicale prezentate.
Admiram cum formula ritmică punctată (scurt-lung) conferea un aer de grație și fast, departe de grandios sau eroic. Cât de frumos sunau secțiunile de ritornello (ca pasaj recurent de tutti)! Cu dezinvoltură, Valentin Șerban expedia din vioara sa, spre sală, valuri de bariolaje.
Acele accente metrice, totodată expresive, erau proporționate, pe alocuri măiestrit, la unison. În partea a doua a concertului de Beethoven, Largo, violoncelul și vioara împărtășeau materialul melodic al mișcării, în timp ce pianul oferea un acompaniament discret. Pe parcurs flautul, oboiul, trompetele și timpanele nu cântau, în partitură fiind notat tacet. Totul având aici un aspect cameral, intim, mai puțin simfonic. Finalul, Rondo alla polacca, cu acel ritmul de tip bolero, caracteristic polonezei, se auzea în tema centrală într-o tonalitate minoră. Tranzițiile de la ritornello la cuplet erau realizate delicat. Pasajele scalariforme la unison, arpegiile frânte ascendente, reluate pe rând de violoncel și pian, erau cântate strălucitor. Violoncelistul Jaemin Han a încântat publicul cu sunetul său timbrat duios în cantilene și cu pasajele executate fulminant în octave.
Dirijorul Ainärs Rubikis a furnizat un acompaniament orchestral care a urmărit minuțios intențiile soliștilor, astfel încât relieful dinamic să fie mereu în acord cu cel al trioului.
Valentin Șerban - vioară, Jaemin Han - violoncel și Yeon-Min Park - pian au oferit ca bis o parte din Trioul cu pian în re minor de Felix Mendelssohn, demonstrând calități interpretative camerale de un înalt nivel. Expresia muzicală amintea de Cântecul fără cuvinte.
După pauză, am ascultat Simfonia nr. 9, în do major, D. 944 de Franz Schubert. Nu am înțeles de ce a fost introdusă în program această simfonie mai puțin reușită a compozitorului, foarte dificilă pentru orchestră, din cauza părților sale extrem de lungi, obositoare pentru instrumentiștii suflători (lemnele) și pentru cei cu coarde, cu pasaje scrise peste mână, repetări plicticoase. De altfel, la vremea ei, când Mendelssohn a dus simfonia la Paris, în 1842 și la Londra în 1844, orchestrele au refuzat categoric să o cânte. Ar fi fost mai interesant și potrivit de cântat și ascultat Simfonia neterminată de Franz Schubert. Este posibil ca schimbarea intempestivă a programului să fi fost legată de faptul că dirijorul și compozitorul german Peter Ruzicka nu a mai putut veni la București.
Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de Ainärs Rubikis a cântat cu dăruire și profesionalism cele patru părți ale opusului romantic: I. Andante-Allegro ma non troppo- Più moto; II. Andante con moto; III. Scherzo Allegro Vivace; Trio. IV. Final Allegro vivace. În ultima parte se puteau identifica nu mai puțin de șase elemente tematice. De asemenea, utilizarea extinsă a ostinato-ului în acompaniamentul a două dintre elementele tematice deveneau obositoare de receptat.
Publicul a aplaudat îndelung pe artiștii interpreții și pe dirijorul serii Ainärs Rubikis, pentru efortul și dăruirea lor, în a oferi auditoriului o Gală de bun augur pentru această ediție a Concursului Internațional George Enescu-2022.
Mult succes concurenților!
NOTE
[1] Dirijorul Ainärs Rubikis s-a născut la 14 iulie 1978, la Riga, în Letonia, a studiat pianul și vioara la Școala Emil Darzins. A urmat și studii vocale, fiind membru al Corului Catedralei din Riga. Și-a obținut diploma de dirijat coral la Academia de Muzică Letonă Jäseps Viłols și Premiul pentru Corul de Cameră al Filarmonicii Estoniene. A urmat studii postuniversitare de dirijat orchestră cu Andris Vecumnieks și masterclass-uri cu Mariss Janson și Zsolt Nagy. În anul 2010 a câștigat Concursul de dirijat Gustav Mahler-Bamberg, Germania. A obținut Premiul al II-lea la Concursul pentru tineri dirijori Nestlé și la Festivalul de la Salzburg. A fost apoi, Dirijor Asistent al Operei Naționale din Letonia. A fost Director artistic al corului de cameră Dziesmuvara, apoi dirijor al Corului Radioului Leton. A participat la Internationales Kammermusikfest Lockenhaus 2010, cu Kremerata Baltica și Gidon Kremer. A fost dirijor principal la Teatrul Academic de Operă și Balet din Novosibirsk. Din anul 2018 este director muzical la Komische Oper Berlin. Ainärs Rubikis a dirijat Bamberger Symphoniker, Ulster Orchestra, Orchestre national d'Île-de-France, Jyväskylä Sinfonia, Innsbrucker Festwochen der alten Musik, Filarmonica din Poznan, Residentie Orkest Haga), Orchestra Națională a Bascilor (Euskadi), Simfonia Queensland, Simfonia de stat din Moscova, Filarmonica din Sankt Petersburg, Orchestra Filarmonică din Strasbourg, Simfonia Heidelberg, Orchestra Simfonica Gulbenkian, Toronto Orchestra Simfonică din Melbourne, Simfonia din Lucerna, Filarmonica din Hong Kong, Filarmonica din Bruxelles, Simfonia națională a Estoniei și Filarmonica din Budapesta, BBC Scottish Symphony și BBC National Orchestra of Wales, Royal Liverpool Philharmony, Bournemouth Symphony, Royal Northern Sinfonia și Festivalul Internațional Edinburgh.
[2] Karlo Margetić s-a născut la Sarajevo, Bosnia Herțegovina, în anul 1987. Actualmente trăiește în Pōneke/Wellington, Noua Zeelandă. A studiat compoziția și clarinetul la Școala de Muzică din Noua Zeelandă. A primit numeroase premii, inclusiv Premiul George Enescu - 2020 pentru compoziție simfonică și Premiul Contemporan SOUNZ 2013 (pentru Lightbox). Premiul NZSO Todd Young Composer Award 2006. În 2013 a fost Compozitor Fellow la Atelierul de compoziție Intimitatea creativității de la Universitatea de Știință și Tehnologie din Hong Kong. Karlo Margetić colaborat cu o mare varietate de soliști și grupuri, inclusiv NZ Trio, New Zealand String Quartet, F-Plus Trio, Stroma, Michael Houstoun, Claire Edwardes, Michael Hill International Violin Competition, Auckland Philharmonia Orchestra și Wellington Youth Orchestra. A fost compozitor în rezidență la Orchestra Filarmonicii din Auckland, în 2007, 2008, 2016 și 2017, la Orchestra Wellington în 2014, la Orchestra Națională de Tineret NZSO în 2007.
[3] Moutsopoulos, Evanghelos: Categoriile estetice: introducere la o axiologie a obiectului estetic, editura Univers, București, 1976, în traducerea lui Victor Ivanovici, cu o prefață de Constantin Noica, pag. 16.
[4] http://coaching.progsquad.ro/ Iulia Dobre-Trifan: Timpul linear și timpul, 22 oct 2015