A fost o bucurie imensă pentru public și o încununare a recitalurilor oferite de unii membri ai juriilor diferitelor secțiuni ale Concursului Internațional George Enescu, ediția 2022. Un eveniment într-adevăr muzical. Aveam mereu sentimentul că acest interpret pune în prim plan lucrarea pe care o cântă, și de abia apoi personalitatea sa, de altfel copleșitoare. Este exact ceea ce George Enescu - în modestia sa - propovăduia, atunci când spunea că el se simte Brahms când cântă muzica lui Brahms. Ceea ce poți învăța de la un astfel de artist este că interpretul (cu I mare) este precum o icoană. Te ajută prin imaginile create de el, consecutiv în timp, să traversezi din lumea reală, spre mirific, spre inefabil, către transcendent. Și acest fapt se petrece ca o inițiere: ascultând captivat de sunete. Iar Nelson Goerner este un magician al pianului.
Cele patru Balade de Frédéric Chopin expuneau sub mâinile lui Nelson Goerner [1] culori de vitraliu, acolo unde sticla intens colorată, cu margini bine conturate și încadrate în rame de metal, vibrează în fraze muzicale croite cu o agogică profilată cu măiestrie.
Deși, considerată una dintre cele mai solicitante lucrări ale lui Chopin din punct de vedere tehnic și expresiv, Balada op. 23 interpretată de Nelson Goerner părea un zbor: uneori planat, alteori cu o sustentație interioară.
Urmăream cum acompaniamentul în această Baladă diferă de modelele clasice ale vremii: sunetele unice, cântate de mâna stângă, nu formează acorduri rupte, ci aparțin diferitelor funcții ce au valențe multiple. Diverse și simple, ele accentuează delicatețea temei. Un veritabil arsenal pianistic (acordurile largi, secvențele de octave, pasajele foarte rapide și chiar acea succesiune de octave cromatice, de la sfârșitul piesei) slujea la transmiterea sensurilor muzicale, fiind folosit cu dezinvoltură și naturalețe de acest artist generos.
În cea de-a doua Baladă în fa major op. 38, admiram cum Nelson Goerner realiza contrastul dintre prima secțiune sotto voce - liniștită și acel Presto con fuoco. Toate acele subtile modulații tonale schimbau caracterul muzicii, precum lumina solară se preface, în diferitele anotimpuri.
A urmat Balada nr. 3 în la bemol major, op. 47. Pianistul construia meticulos o cale muzicală. Astfel, el trecerea de la introducerea mezza voce la secțiunea cu acorduri pline de furie. Auzeam niște octave suspendate la mâna dreaptă. Cât de frumos a sunat finalul leggiero, încheind după un arpegiu la mâna dreaptă Balada, cu patru acorduri ferme!
Apoi, în Balada nr. 4 în fa minor, op. 52 (dedicată baronesei Rothschild), ascultam în deschiderea ei o melodie având o colorație slavonă. Nelson Goerner a înfățișat cu o deosebită măiestrie pianistică natura contrapunctică a acestei balade, cea mai lungă dintre cele patru. Majoritatea porțiunilor sale rămâneau melancolice și profunde. Se distingea un vals - ca o primă temă, apoi o idee muzicală pastorală ce apărea ca o încrucișare dintre o barcarolă și un coral. După câteva variațiuni ale temei (modelată cu mult rafinat), s-a ivit o melodie tratată decorativ-cantabil. În desfășurarea Baladei, prin acumulare și utilizând un materialul tematic derivat din ideea muzicală secundă, punctul culminant devenea plin de viață, maiestuos. Atmosfera glorioasă predomina. Discursul muzical se transforma într-o apoteoză. Sublim a sunat momentul de pianissimo; acesta venea ca o suspendare undeva deasupra unei prăpastii armonice uriașe, fiind urmat de un pasaj de bravură, ce părea să exorcizeze tensiunile anterioare.
Recitalul pianistului Nelson Goerner a continuat cu Suita Estampes L. 100 de Claude Debussy. Cu muzica acestei lucrări, utilizând un limbaj impresionist propriu lui Debussy, pătrundeam în spații îndepărtate, exotice. Acel sunet de gamelan indonezian [2] se făcea auzit în prima parte - Pagode. Datorită scărilor pentatonice, și nu numai, în imaginația mea se proiectau temple orientale cu baze mici, care configurau mai apoi acoperișuri ornamentate, în majoritatea lor curbate în sus. Într-adevăr, chiar melodia urma acest contur, o linie ascendentă. Nelson Goerner posedă o manieră de a emite sunetele în culori pastelate, aproape fără nuanțe și totuși atât de bine îmbrăcate spectral.
În partea a doua a suitei, La soirée dans Grenade (Seara în Grenada), atmosfera spaniolă era perfect sugerată, fără a fi folosite citate din folclorul spaniol. Auzeam o scară muzicală arabă și anumite imitații ale lovirii chitarei cu degetele.
În partea a treia, Jardins sous la pluie (Grădini sub ploaie), percepeam descrierea unei grădini aflate sub o ploaie torențială. Urmăream frumusețea secțiunii care evocă sunetele vântului ce sufla puternic. Câtă agilitate și articulație clarisimă (ce ademenea parcă furtuna) demonstra aici Nelson Goerner!
În încheierea recitalului pianistic de la sala Ateneului am ascultat Suita Iberia de Isaac Albéniz, (caietul IV). Ea "reprezintă poate capodopera scrisului pentru pian" după cum spusese cândva Olivier Messiaen.
O partitură complexă și dificilă, unde pianistul ar trebui să aibă trei mâini.
Piese din al patrulea caiet sunt în ordine: Málaga (inspirată din orașul Malaga), Jerez (evocator al orașului Jerez) și Eritaña (o pensiune situată în afara zidurilor Sevilla.
"Această muzică mă atinge, este ca o săgeată care mă străpunge... Din incantația sublimă care este Jerez, o invocare a misterele nopții, pentru Lavapiès, renumit pentru dificultățile pianistice pe care le reprezintă circumvoluțiile sale polifonice și încrucișările de mâini, muzica lui Albéniz emană un panaș și o bucurie de a trăi care, în opinia mea, o fac o piatră de hotar de o importanță supremă"[3].
La cererea publicului, pianistul Nelson Goerner a oferit două lucrări: primul bis a fost Intermezzo în la major op. 118 nr. 2 de Johannes Brahms, iar al doilea a fost - Studiul op. 10 nr. 4 de Frédéric Chopin.
Ne oglindim în muzica oferită de pianistul Nelson Goerner și ne vedem mai frumoși, pentru că luciul oglinzii sale este alcătuit din sunete celeste.
NOTE:
[1] Nelson Goerner este unul dintre cei mai mari pianiști clasici ai vremurilor noastre. S-a născut în San Pedro, Argentina, în anul 1969. După ce a studiat în Argentina cu Jorge Garrubba, Juan Carlos Arabian și Carmen Scalione, a câștigat Premiul I la Concursul Franz Liszt de la Buenos Aires din 1986. Mai departe i-a fost oferită o bursă pentru a lucra împreună cu Maria Tipo la Conservatorul de la Geneva, iar în 1990 Nelson Goerner a câștigat Premiul I la Concursul de la Geneva. În sezonul 2019-2020, Nelson Goerner a susținut recitaluri pe unele dintre cele mai importante scene ale lumii precum: Théâtre des Champs-Elysées din Paris, Wigmore Hall din Londra, BOZAR din Bruxelles și Cloitre des Jacobins din Toulouse, împreună cu orchestre și artiști precum Orchestra Simfonică La Monnaie dirijată de Alain Altinoglu, Orchestra Filarmonică a Radiodifuziunii Franceze sub bagheta lui Myung-Whun Chung și Luzerner Sinfonieorchester sub conducerea lui Lawrence Foster. Nelson Goerner a interpretat alături de multe dintre marile orchestre precum: Philharmonia Orchestra, Orchestre de Paris, London Philharmonic Orchestra, Deutsche Kammerphilharmonie, Hallé Orchestra, Sinfonia Varsovia și NHK Symphony Orchestra, A colaborat cu dirijorii: Vladimir Ashkenazy, Philippe Herreweghe, Neeme Järvi, Sir Mark Elder, Paavo Järvi, Vassily Sinaisky, Jonathan Nott, Fabio Luisi și Esa-Pekka Salonen. A fost invitat la Festivalul de la Salzburg, La Roque d'Anthéron, La Grange de Meslay, Festivalul Internațional de la Edinburgh, Festivalul de la Verbier, La Folle Journée (Nantes și Tokyo), Schleswig-Holstein, Chopin și Europa lui din Varșovia și BBC Proms. Fiind un muzician de cameră pasionat, Nelson Goerner a colaborat cu artiști precum Martha Argerich (în repertoriu pentru două piane), Janine Jansen, Steven Isserlis și Gary Hoffman. Sezonul 2019-20 a inclus o serie de recitaluri duo cu Sol Gabetta în Italia și Renaud Capuçon în Elveția. Nelson Goerner are o relație apropiată cu Mozarteum Argentino din Buenos Aires și se bucură de un parteneriat îndelungat cu Institutul Chopin din Varșovia, unde este membru al comitetului consultativ artistic. El a lansat mai multe albume cu un repertoriu neobișnuit prin casa de înregistrări a Institutului, cel mai recent fiind cel din 2019, cu lucrări de Godowski și Paderewski, inclusiv monumentale Variațiuni și Fuga op.23 ale lui Paderewski. Înregistrarea sa a Baladelor și Nocturnelor lui Chopin a fost premiată cu Diapazonul de Aur. Principala casă de discuri cu care Goerner înregistrează este Alpha Classics, iar discografia sa pentru ei include lucrări de Chopin, Beethoven, Brahms, Debussy, Schumann, Fauré și Franck.
[2] gamelan - muzică tradițională de ansamblu a popoarelor javaneze, balineze din Indonezia.
[3] Nelson Goerner comentariu în videoclipul ALBÉNIZ // 'Iberia' by Nelson Goerner