Primul astfel de recital a avut loc la 7 septembrie 2022, la sala Ateneului Român, protagoniști fiind violonistul David Grimal [1] și pianistul Itamar Golan [2], doi îndrăgiți muzicieni. Programul prezentat a cuprins lucrări ale unor compozitori consacrați din secolul al XX-lea, precum: Sonata nr. 1 pentru vioară și pian în la minor, Allegro moderato, M. 12, postumă de Maurice Ravel, Cinci cântece pentru vioară și pian, op. 35 bis de Serghei Prokofiev, Sonata pentru vioară și pian FP. 119 de Francis Poulenc și Divertimento pentru vioară și pian de Igor Stravinski.
O seară memorabilă, cu muzică de o rară frumusețe.
Cei doi muzicieni au deschis recitalul de pe scena Ateneului Român cu Sonata nr. 1 pentru vioară și pian în la minor de Maurice Ravel. Lucrarea a fost compusă în anul 1897 și publicată postum. Când a scris-o, Ravel tocmai fusese primit în clasa de contrapunct a lui André Gedalge; iar Gabriel Fauré îi devenise profesor de compoziție (doi maeștri de la care atât Ravel, cât și colegul său George Enescu au învățat, în studenția lor de la Paris).
Inspirația Sonatei în la minor de Maurice Ravel este legată de folclorul basc. O muzică de o rară sensibilitate, plină de poezie, culori sonore pastelate impresioniste, în care răbufnește pe alocuri pasionalitatea romantică. Armonia străvezie, dialogurile dintre vioară și pian, fluența discursului muzical și reținerea etalării elementelor de mare virtuozitate, în favoarea expresiei rafinate sunt trăsăturile acestei Sonate. Iar violonistul David Grimal și pianistul Itamar Golan i-au dat viață, într-un mod fermecător.
Ici acolo, apăreau sonorități de harpă, iar multiplele apogiaturi anterioare ale pianului, cât și expandările sale acordice, confereau iluzia unei formații camerale mult mai ample, decât cea de duo.
Remarcam atenția acordată de interpreți omogenității timbrale. De pildă, măiestria lor se întrevedea și în realizarea octavei, ca interval armonic. Iar de aici decurgea rezultanta imagistică a vibrațiilor reunite. Vioara și pianul transmiteau, prin intermediul unui peisaj sonor iluzoriu, sentimente ale eului liric contemplator. De fapt, simțeam o pastelare sublimă. Da, cei doi interpreți au oferit dincolo de sensul muzical al acestei Sonate și o lecție de construcție timbrală impresionistă. Ceea ce au creat artiștii de pe scena Ateneului, reiterând acea temă inițială în forme variate, a vizat tehnica asonanței poetice, transpusă în consonanță coloristică sonoră. Pianistul Itamar Golan reușea în chip miraculos să creeze acest efect expresiv deosebit, care marchează o colaborare artistică veritabilă, preluând senzațional ideea muzicală afirmată de violonistul David Grimal.
Ascultam cele trei teme din Expoziția formei de sonată: prima idee având o succesiune de optimi asimetric organizate cu un material modal, timbrat de vioară -Très doux; cea de-a a doua temă, mai puțin învolburată, cântată de vioară în registrul grav, aproape vocal - bien chanté - apărea bogată sub aspect ritmic, datorită suprapunerilor binar-ternar și a bimodalismului ei, ceea ce avea ca efect o încețoșare sonoră; a treia idee muzicală venea cu un caracter legănat, de asemenea modală.
În privința zonei culminante a Sonatei, gândul mă ducea la comparația dintre pânza apei în diferitele mări: unele cu valuri tăioase imense, cotropitoare, altele precum o piele de elefant întinsă la nesfârșit. Iar realizarea maximului tensional, în muzica aceasta a lui Ravel, se mula mai degrabă pe ultima variantă, fără a fi de fel monotonă. Deși pianul intonează la un moment dat un acord de 11 sunete, conținând cel mai înalt ton din toată Sonata, intensitatea medie nu provoca un cataclism, ci doar sugera un tărâm tenebros.
Au urmat Cinci Cântece pentru vioară și pian de Serghei Prokofiev. Geneza lor se trage dintr-o lucrare vocală - Five Songs Without Words pentru voce și pian (op. 35) - scrisă în anul 1921, prin care se dorea pătrunderea în lumea fantasticului precum și o irizare a sonorităților. Scriitura foarte instrumentală a acestor cântece i-a permis lui Prokofiev, să le revizuiască, împreună cu violonistul Pawel Kochanski, la Paris, în 1925 și să le transpună pentru vioară și pian, ca op. 35 bis. De fapt, compozitorul nu a trebuit să facă altceva decât să adauge ornamente liniei vocale.
În interpretarea violonistului David Grimal și a pianistului Itamar Golan frumusețea acestui ciclu de melodii se înfiripa mai ales din trei miniaturi frumoase și expresive, având propriul caracter și culoare, presărate printre celelalte părți: Andante, în care vioara plutea visătoare peste acompaniamentul blând, uneori ambiguu din punct de vedere al pianului. (admiram aici, bogăția armonică și cantilena viorii, expusă cu delicatețe, precum și sextele paralele intonate lin). Altă miniatură, Animato ma non allegro, venea cu deschiderea sa turbulentă în fortissimo, cu pianul agitat. Jucăușul Allegretto leggero e scherzando, cu ritmurile sale sincopate, care îmi sugerau asemănare cu unul dintre Preludiile op. 34 de Șostakovici.
După pauză, am ascultat Sonata pentru vioară și pian FP. 119 de Francis Poulenc. Compusă între anii 1942 și 1943, în memoria lui Federico Garcia Lorca, partitura Sonatei a fost dedicată nepoatei compozitorului, Brigitte Manceaux. Prima audiție a avut loc la Paris, Salle Gaveau, la 21 iulie 1943, cu Ginette Neveu la vioară și însuși compozitorul la pian. Poulenc a revizuit Sonata în anul 1949. Aurorul folosește în această Sonată inclusiv autocitatele. De asemenea, se pot remarca câteva influențe tematice din muzica lui Piotr Ilici Ceaikovski (Poulenc folosește tema cântată de oboi din opera Evgheni Oneghin - aria scrisorii, când Tatiana își deschide inima).
Originalitatea sonatei este însă primordială. Lucrarea camerală este alcătuită din trei părți: I. Allegro con fuoco; II. Intermezzo; III. Presto tragico.
David Grimal și Itamar Golan au relevat farmecul muzicii lui Poulenc, datorat în special formei aparent improvizatorice. Muzicienii au apelat la o expresivitate în afara ostentației, fără exagerări patetice. Se putea observa în interpretarea acestei Sonate "simplitatea și sensul valoric al banalității, considerate ca punct de plecare în declanșarea imaginației"[3].
În prima mișcare a Sonatei se remarcă un citat din poezia Prezentul de Louis Lallane, apărută ca prima din colecția lui Guillaume Apollinaire - Trois poème. "Dacă vrei îți dau / Dimineața mea, dimineața mea veselă / Cu tot părul meu deschis / Care îți place; / ochii mei verzi / Și aurii / Dacă dorești. / Îți voi da tot zgomotul / care se face / Când dimineața se trezește / Sub soare / Și apa care curge / În fântână / în imediata apropiere; / și apoi, din nou seara care va veni iute / Seara sufletului meu trist / de plâns / Și mâinile mele mici / Cu inima mea, ce va fi aproape de a ta / Spre păstrare." [4]
În partea a doua, Intermezzo, sesizam culminația întregii lucrării, acolo unde se desfășura un pasaj în triolete al viorii. Stilului armonic al acestei mișcări prezintă o influență vag spaniolă. O muzică foarte plăcut de ascultat, departe de experimentele care au invadat portativele compuse în secolul trecut.
Ultima lucrare înscrisă în programul recitalului violonistului David Grimal și a pianistului Itamar Golan a fost Divertimento pentru vioară și pian (1934) de Igor Stravinski. Lucrarea cuprinde: I. Sinfonia, Andante; II. Danses Suisses; III. Scherzo; IV. Pas de deux: a. Adagio; b. Variation; c. Coda.
În prima parte, Andante, era o muzică delicată, în care vioara depăna o melodie calmă - arătând parcă, prin schimbarea registrului acut în cel grav - cele două fețe ale lui Janus, una dintre cele mai vechi divinități din mitologia romană (era înfățișat cu două fețe opuse: una privea înainte, cealaltă, înapoi).
Imediat a urmat Allegro sostenuto în care simțeam un duel medieval cu săbii. Formule ritmice contratimpate și pasaje de virtuozitate rapide se combinau cu interjecții, sub forma unor sunete accentuate precedate de apogiaturile viorii. Apoi, în Danses Suisse (Dansuri elvețiene) schimbările de tempo (Andante-Vivace-Poco più mosso) se succedau spre a te purta precum într-un Montagnes russes (urmând un curs cu senzații și variante non-repetitive). Spectaculos a sunat și secțiunea cu acel tempo giusto. Lanțuri de pizzicato reliefau timbral expresia muzicală. În Scherzo, acele triluri succesive ale viorii marcau linia melodică, iar secțiunea Dopio movimento aducea caracterul capricios și atractiv. A urmat fragmentul Pas de deux, cu cele trei ipostaze. Prima, un Adagio - în care melodia se înălța la vioară pe un mers treptat cromatic. Remarcam unisonul impecabil între instrumente pe acele game ascendente rapide. Zona Sonoro se desfășura pe coarda gravă a viorii, cu o sonoritate plină de căldură, vibrat rotund, continuată cu un salt în acut, pe un acompaniament pianistic punctiform, splendid realizat de Itamar Golan. A doua înfățișare, Allegretto grazioso era dominată de umor. Iar a treia stare, Coda, în Presto insinua hazliul. Cât de spectaculos sunau acele acorduri de patru sunete ale viorii în izoritmie! Diversitatea coloristică era mereu prezentă : sul ponticello cu acel efect nazal, pasaje în glissando efectuat cu repeziciune la pian ori acea spațializare sonoră prin octave, în duble coarde la vioară.
O muzică frumoasă în care subiectiv, percepeam - inclusiv vizual - imagini din fuga unui tren, văzute pe fereastră, niște frânturi dintr-un peisaj ce formau un puzzle, mult diferit de realitate, magic.
La bis, cei doi interpreți au cântat două miniaturi: prima, Guitare de Moritz Moszkowski, în aranjamentul lui Pablo de Sarasate și a doua Estrelitta - my Litle Star Mexican Serenade de Ponce, în aranjamentul lui Jascha Heifetz.
Recitalul violonistului David Grimal și a pianistului Itamar Golan, de la sala Ateneul Român a fost primit ca un mare eveniment artistic, aplauzele și ovațiile fiind o răsplată spirituală binemeritată.
NOTE
*Fotografiile au fost realizate de Alex Damian.
[1] David Grimal este un violonist francez, născut în 1973. A început studiul viorii la vârsta de cinci ani. În 1993 a câștigat Premiul I la vioară și muzică de cameră la Conservatorul din Paris. Și-a făcut studiile postuniversitare cu Régis Pasquier. S-a perfecționat cu Philippe Hirschhorn, Shlomo Mintz și Isaac Stern. A cântat cu orchestre prestigioase precum: A cântat cu orchestre prestigioase precum: Orchestra de Paris, Orchestra Radio France, Orchestra Națională a Rusiei, Orchestra Națională din Lyon, Orchestra de cameră a Europei, Berliner Symphoniker, New Japan Philharmonic, Orchestra de l'Opéra de Lyon, Mozarteum Orchestra Salzburg, Jerusalem Symphony Orchestra și Sinfonia Varsovia. A fost invitat să cânte marile concerte pentru vioară cu Budapesti Vonosok, Anima Chamber Orchestra, Sinfonietta Cracovia, Moscow Chamber Orchestra, Orquesta Sinfónica de Galicia, Orchestra Sinfonica de Murcia, Bilbao Orkestra Sinfonikoa, Orchestra de l' Opera national de Lorraine, National Orchestra of Metz, Orchestra Philharmonique de Strasbourg, Taipei Symphony Orchestra. David Grimal a cântat sub conducerea unor dirijori precum: Christoph Eschenbach, Michel Plasson, Michael Schønwandt, Peter Csaba, Heinrich Schiff, Lawrence Foster, Emmanuel Krivine, Mikhail Pletnev, Rafael Frühbeck de Burgos Péter Eötvös, Andris Nelsons și Christian Arming. A colaborat cu muzicieni precum Andreas Staier, Brice Pauset, Mathieu Dupouy și Maude Gratton. Cu formația Les Dissonances, a fondat L'Autre Saison, o serie de concerte susținute în beneficiul și cu persoanele fără adăpost, în Église Saint-Leu, chiar în inima Parisului. David Grimal predă vioara la Musikhochschule, din Saarbrücken, Germania. De asemenea, prezidează multe cursuri de master și a fost membru al juriului pentru Concursul Internațional Long-Thibaud de la Paris, în 2010. A fost numit Chevalier des Arts et des Lettres de către ministrul francez al Culturii, în anul 2008. A fost distins cu Premiul pentru Cultură Europeană la Wiener Musikverein, în 1996.
[2] Pianistul israelian Itamar Golan s-a născut la Vilnius, Lituania, la 3 august 1970. A emigrat în Israel împreună cu părinții săi la vârsta de un an. A studiat pianul cu Lara Vodovoz și Emmanuel Krazovsky și a susținut primul său recital la vârsta de șapte ani la Tel Aviv. Din 1985 până în 1989, a beneficiat de o bursă de la Fundația Culturală America-Israel, ceea ce i-a permis să-și continue pregătirea în Statele Unite la Conservatorul New England din Boston cu Leonard Shure și Patricia Zander. Mai târziu a studiat muzica de cameră cu Chaim Taub. Și-a început cariera ca solist și muzician de cameră în Statele Unite și Israel. A cântat live sau în înregistrări cu muzicieni, printre care: Ricardo Mutti, Lorin Maazel, Kyung Wha Chung, Janine Jansen, Barbara Hendricks, Maxim Vengerov, Vadim Repin, Ivry Gitlis, Shlomo Mintz, Mischa Maisky, Matt Haimovitz, Janine Jansen, Tabea Zimmermann, Ida Haendel și Julian Rachlin. A cântat în săli de concerte și festivaluri precum: Filarmonica della Scala, Filarmonica din Viena, Ravinia, Chicago, Tanglewood, Salzburg, Edinburgh, Verbier și Lucerna. A realizat înregistrări pentru case de discuri precum: Deutsche Grammophon, Warner Classics, Decca, Teldec, EMI, Sony Clasical De asemenea, a cântat ca solist cu Orchestra Filarmonicii din Israel și cu Filarmonica din Berlin, sub conducerea lui Zubin Mehta. Din 1991 până în 1994, a predat la Manhattan School of Music din New York și în prezent este profesor de muzică de cameră la Conservatorul din Paris.
[3] Iliuț, Vasile: De la Wagner la contemporani, vol. V, editura Universității Naționale de Muzică București, 2001, pag 73.
[4] Le Présent de Louise Lallane, FF. 57