Festivalul de film de la Sofia e unul din primele nou înfiinţate din Europa de Est - a aniversat anul acesta 10 ediţii. Are secţiune competitivă axată, ca şi cel de la Cluj, pe film (ficţiune lung metraj) de debut - primul sau al doilea film. Pe lângă secţiunea de competiţie, mai are câteva, printre care una de film european şi una de film balcanic. Plus una de film bulgar, care poate fi numită secţiune doar în anii în care cinematografia bulgară a produs mai mult de un film. Altfel, se ajunge la situaţia ridicolă în care premiul pentru cel mai bun film bulgar se acordă singurului film bulgar din secţiune, aşa cum s-a întâmplat anul acesta cu Lady Zee, de Gheorghi Diulgherov, prost pe deasupra. Da, pare imposibil, dar există o cinematografie care o duce mai greu decât cea românească - cea bulgară!
Filmul românesc s-a prezentat, de altfel, mai mult decât onorabil la ediţia de anul acesta a festivalului, cu două filme: Moartea domnului Lăzărescu, de Cristi Puiu, în secţiunea Balkan Film Showcase, concurând şi pentru premiul juriului tânăr şi pe care era cât pe-aci să-l obţină; şi filmul de debut Legături bolnăvicioase, de Tudor Giurgiu, în competiţia oficială, film care fusese şi la Berlin, în secţiunea Panorama.
Nici Legături bolnăvicioase nu a obţinut nimic, deşi era unul din cele mai bune din competiţie. Asta a fost, de altfel, una din surprizele neplăcute ale festivalului - filmele din competiţie au fost destul de slabe, unele chiar dezonorante, ruşinos de proaste pentru competiţia unui festival internaţional care se respectă. Iar surpriza cea mai neplăcută e că unul dintre acestea a fost chiar premiat: Skies above the Landscape, de Nenad Đurić - film bosniac ridicol, care nu se ridică nici măcar la nivelul de încercare a unui student de anul I, şi care a obţinut Menţiunea Specială a Juriului!!! Asta în condiţiile în care concura cu un film foarte bun ca argentinianul Garua, de Gustavo Corrado; cu unul danez care ştie să gradeze excelent suspansul - Mørke, regia Jannik Johansen; şi cu cel puţin un film cu o imagine foarte bună - vietnamezul Bride of Silence, de Doan Minh-Phuong şi Doan Thanh-Nghia. Marele Premiu (Stella Artois) a fost obţinut de rusul Garpastum, de Alexei Gherman Jr., cu o imagine foarte bună, care fusese în competiţie şi la Veneţia, anul trecut. Premiul pentru cel mai bun film balcanic i-a revenit sloveno-croatului Gravehopping, de Jan Cvitković, care începea bine, ca o comedie satirică, dar aluneca pe o pantă tot mai tragică, nu îndeajuns justificat şi nici foarte coerent. Iar premiul FIPRESCI i-a fost atribuit filmului bulgar Lady Zee.
Au fost însă şi filme interesante la Sofia. Printre ele, unul turcesc, realizat de 5 regizori - Anlat Istanbul/Istanbul Tales. E genul de film cu poveşti încrucişate - mai multe personaje care n-au nimic în comun, dar ale căror destine se întâlnesc (mai mult sau mai puţin dramatic) într-o singură noapte. Aminteşte de Nordrand (1999), al austriecei Barbara Albert, care se oprea la câteva personaje ale căror destine se intersectau într-o noapte pe străzile Vienei.
Premiul juriului tânăr l-a obţinut Kukumi, primul film kosovar, care desigur că va fi consemnat de istoria cinematografului, căci marchează naşterea unei cinematografii, dar al cărui regizor - Isa Qosja - nu mai e deloc tânăr (59 de ani).
Foarte bun e filmul cehului Petr Zelenka - Wrong Side Up, având la bază o piesă scrisă tot de el. E un film în buna tradiţie a satirei cehe - îmbinare de amuzant şi amar, cu un personaj stângaci şi neadaptat în centru, înconjurat de altele - fiecare cu micile sau marile lui frustrări şi manii. Radiografia unei lumi care se schimbă, care încă nu s-a desprins de vechi şi încă nu s-a integrat în nou.
Go West, regia Ahmed Imamović, e un film bosniac (ar fi meritat din plin premiul tinerilor) a cărui acţiune se petrece în timpul războiului şi ai cărui protagonişti sunt un bosniac musulman şi unul sârb ortodox, homosexuali şi iubiţi. Filmul nu doar că te plonjează în lumea de coşmar, de un absurd greu de imaginat şi acceptat, a războiului, dar propune şi o poveste de un grotesc dezarmant. Plin de umor negru şi cu multe pasaje tragice, Go West ar fi meritat să fie selecţionat chiar în competiţia oficială (e film de debut) şi premiat.
Regizorii "in spotlight" au fost fraţii Dardenne (cu 4 filme, inclusiv L'Enfant - Palme d'Or anul trecut la Cannes). Apoi Radivoje Andrić - un sârb din tânăra generaţie, al cărui film Fulgere! a fost prezentat şi la Bucureşti, acum 2 ani, la BalkanBoomFest; la Sofia i-au fost proiectate cele trei lung metraje pe care le-a realizat până acum dar, din păcate, nesubtitrate decât în bulgară! Andrić are un mare succes în fosta Iugoslavie şi-n Bulgaria cu filmele sale pline de sarcasm, axate pe problemele unei generaţii debusolate.
Al treilea regizor omagiat a fost Kim Ki-duk, cu doar două filme însă - Spring, Summer, Fall, Winter... and Spring şi excelentul Bin-jip, combinaţie de serenitate şi o violenţă nu explicită, dar care e în permanenţă gata să izbucnească.
De asemenea, lui Sir Alan Parker i s-a adus un omagiu (a fost prezent în persoană la festival) cu 8 filme.
Unul din cele mai sensibile filme ale festivalului a fost iranianul (coproducţie cu Franţa) Café Transit, de Kambozia Partovi. Iarăşi o eroare de programare, căci ar fi putut foarte bine să intre în competiţia oficială (e al doilea film al regizorului) în locul (tot) iranianului (tot) coprodus cu Franţa The Nightly Song of the Travellers, de Chapour Haghighat - confuz şi la limita preţiozităţii. Café Transit face portretul unei femei (un rol foarte bun) care, după moartea soţului, vrea să continue să se ocupe de cafeneaua pe care o are la graniţa cu Turcia. Într-o societate în care femeia are însă doar cu puţin mai multe drepturi ca un câine, văduva trebuie să se lase în grija cumnatului - fratele soţului, căruia să-i devină a doua soţie... Surprinzător pentru un film iranian, Café Transit are tensiune, te revoltă prin nedreptăţile dintr-o societate totalitară, anacronică, încremenită într-o lege (islamică) în care jumătate din populaţie nu se regăseşte şi nu are nici măcar drepturi fundamentale.
În închidere, a fost proiectat documentarul despre muzica Istanbulului Crossing the Bridge: The Sound of Istanbul, al turco-germanului Fatih Akin. Revelă faţetele uimitoare şi fascinante ale unei metropole aflate între două lumi şi între două epoci.
Una peste alta, cu toate paradoxurile lui (unele filme anunţate în catalog sunt programate de-abia după închiderea oficială a festivalului!!!), Sofia IFF e unul din cele mai mari din zonă şi cu filme pe care multe ţări din Europa de Est şi le-ar dori în săli.