Un alt concurs de pomină, Teatrul Dramaturgilor Români își bate joc de dramaturgi

Noul director interimar Gabriel Fătu al cărui 'transfer' de la Centrul Cultural Dalles la cârma Teatrului Dramaturgilor Români a mirat lumea teatrului pentru că "nu are nici o legătură cu dramaturgia (în nici unul din sensurile ei)" ca să o citez pe criticul Cristina Modreanu, a organizat un concurs de proiecte pentru a se 'spăla pe mâini' - aparent - de responsabilitatea direcției artistice a acestui teatru creat acum câțiva ani cu speranța de a deveni o rampă de lansare a dramaturgilor români, după ani de lecturi și cenacluri fără un debușeu.

Trebuie să recunosc că am încercat să primesc această schimbare fără prejudecăți. Am adoptat o atitudine de wait and see. Ce a urmat?

În primul rând, secția de dramaturgie a Uniunii Scriitorilor din România nu a fost anunțată de acest concurs, cum ar fi fost poate normal. Nu toți dramaturgii stau zilnic cu ochii pe site-ul acestui teatru care le-a întors de mult spatele.

În al doilea rând, a fost asamblată o comisie de jurizare artistică care a inclus un contabil și un director de marketing dar nici un critic de teatru familiar cu teatrul românesc, contemporan și nu numai, cum ar fi fost normal, și nici un membru al Secției de Dramaturgie a USR. Ce a spus expertul de cultură de la PMB, și el în juriu, despre acest lucru? Nimic. La acest juriu artistic s-au adăugat doi actori, un director de teatru minunat, dar care nu s-a remarcat niciodată prin interesul sau promovarea dramaturgiei naționale vii și în fine, un singur actor / dramaturg, în mod ironic nici el (prea) jucat.

Însăși ideea de a muta accentul de la trimiterea de piese de teatru, cum ar fi normal la un teatru al dramaturgilor, la cea de 'proiecte' a mutat accentul de la dramaturg la regizor și a eliminat din start mulți dramaturgi care nu au găsit singuri o echipă, știut fiind că mulți dramaturgi sunt mai introvertiți sau pur și simplu nu au acces la o astfel de echipă.

Acest juriu a selecționat 8 proiecte, din, se pare, peste 40, în nici 3 săptămâni, ceea ce înseamnă că piesele noi au fost mai degrabă răsfoite decât citite, fiind dezavantajate. (La Royal Court un text nou se citește cu seriozitate în 6 luni, de mai mulți specialiști). Din aceste 8 proiecte, doar două aparțin unor autori vii. Nici un proiect selecționat al Teatrului Dramaturgilor Români nu aparține unui membru al Uniunii Scriitorilor din România, secția dramaturgie. Restul de 6 proiecte aparțin unor dramaturgi și romancieri morți demult, 2 Baranga, 1 Băieșu (care se adaugă la un alt Băieșu existent în repertoriul TDR), 1 Mazilu (un text care se joacă deja în București, de o altă trupă), 1 Sebastian -- adică the usual suspects ce pot fi montați oricând la orice teatru din România. Oh, și eterna dramatizare de roman (Eliade).

Cine ar fi crezut că în 2022 marea problemă a dramaturgiei române care trebuia rezolvată era actualizarea dramaturgilor staliniști și comuniști și cizma în gura talentelor încă vii care au nevoie vitală de un forum?

Cine ar fi crezut că marea problemă a teatrului românesc era să facă și mai multe scenarii regizorale pe texte clasice așa cum se fac cu catralioanele la toate teatrele din România în locul dezvoltării unei dramaturgii contemporane autentice și de ultimă oră?

Cine ar fi crezut că marea grijă a Teatrului Dramaturgilor Români este să răpească dramaturgilor români în viață singura rampă de lansare destinată exclusiv lor pentru a-l transforma într-un alt teatru al regizorilor, așa cum sunt toate celelalte teatre din țară?

Este interesant de notat că 'juriul de experți' nu a acordat nici un punct unor proiecte puternice cu dramaturgi în viață cu operă literară redutabilă și premii recente ale Uniunii Scriitorilor, cărți publicate la edituri importante. Și nici unor debuturi dramaturgice mult așteptate. Care au fost atunci criteriile?

Emfaza a fost de a oferi o rampă de lansare nu dramaturgilor ci actorilor/regizori și regizorilor la început de drum care și-au ales în mod prudent texte clasice bine cunoscute. Nu are nimeni nimic împotrivă ca TDR să deschidă ușile unor tineri regizori, dar acest lucru ar trebui făcut în tandem cu promovarea misiunii de încurajare a unei dramaturgii actuale, nu împotriva acestei dramaturgii.

În concluzie, domnule Gabriel Fătu, distinși membrii ai juriului, domnule Primar General Nicușor Dan, cine promovează în București dramaturgia națională a autorilor în viață? Unde se pot forma acești dramaturgi și unde se pot auzi dacă până și teatrul destinat lor le închide ușa în nas? Scenariștii români au (în tandem cu regizori și producători) CNC-ul. Dramaturgii ce au? Ce-ați spune dacă pe Netflix sau HBO s-ar monta 80% actualizări de scenarii și romane din secolul 19 sau din perioada de tristă amintire 1950-1989? V-ați lua câmpii, nu?

Cum să scrie dramaturgii de aici la fel de bine ca cei de afară dacă nu există nici o strategie coerentă de a-i juca și forma?

În SUA, Anglia, Germania etc, teatrele montează 80% texte noi naționale, premiere absolute, cu zeci de teatre destinate exclusiv lor. Piese noi, nu scenarii regizorale pe texte vechi și nici dramatizări. Oamenii din teatrele occidentale citesc piese noi mereu, sunt deschiși la minte spre curente și stiluri noi și sunt specializați în această direcție. La TDR, de la director la secretarii literari, tot personalul e făcut din actori, nu din teatrologi sau dramaturgi.

Cine să ne reprezinte dramaturgia națională vie în secolul XXI? Rușine!